Proba supremă pentru un om politic este umilinţa. În timp de pace, caracterul nu este pus la încercare prin foame, frig sau alte privaţiuni fizice ci prin nedreptate, minciună, inechitate, disproporţia forţelor, manipulare. Din acest punct de vedere, indiferent de păcatele, de inconsecvenţele şi limitele lui, Mihai Bar este singurul politician din Bihor care a urmat toate sinuozităţile destinului politic şi a supravieţuit deşertului de umilinţă socială la care a fost supus, spre exterminare politică, chiar din interiorul propriului partid, pe care-l periclitase. Rămâne de văzut în ce a constat trocul şi dacă sacrificiile îl vor ajuta pe Mihai Bar să se vindece de naivităţi.
Un Mihai Bar pe tuşă, învins şi marginalizat, făcea parte din peisajul cu care ne obişnuisem în ultima vreme. Puţini îl mai creditau cu şanse de revenire în politică. Presa locală îl plasase deja definitiv în galeria politicienilor terminaţi, alături de un Bot, Sturza, Cladovan şi alţii. De aici, de la “obrăznicia” răsturnării pronosticurilor, se trage şi o parte a ofuscării cvasigenerale din mass-media locale, la începutul săptămânii trecute, după anunţarea alegerii lui Bar în funcţia de preşedinte al filialei Bihor a PSD.
În al doilea rând, Mihai Bar a fost, o lungă perioadă, un răsfăţat al presei. Proscris şi exclus din PSD, Bar s-a bucurat de simpatia celor care au crezut în cutezanţa şi demnitatea lui. Chiar dacă acest sprijin nu-i aducea peste noapte puterea politică, era o compensaţie consistentă, ce l-ar fi transformat, în timp, într-un veritabil om politic, principial şi consecvent. În momentul în care răzvrătitul nu şi-a dus lupta până la capăt, a urmat reversul “dragostei”. Acesta nu este ura ci, mult mai grav, desconsiderarea şi dispreţul. Un polician pierde tot din momentul în care nu mai prezintă încredere. Este singurul lucru cu care nu se poate juca. Bar a fost perceput de presă ca un trădător al unei cauze pe care singur o enunţase. Puseul lui de curaj, de acum trei ani, a fost pus sub semnul întrebării din momentul în care a tăcut. Nu numai că actul său fost reinterpretat de ziariştii dezamăgiţi, minimalizat şi catalogat ca fiind o simplă răbufnire a unui orgolios care a pierdut ciolanul, ci s-au întrebat dacă Bar a avut curaj vreodată sau a fost o nesăbuinţă.
Au fost premeditate dezvăluirile lui sau au fost un gest de inconştienţă? Iată întrebarea la care Mihai Bar este dator să răspundă în mod public. Fără un răspuns tranşant la această chestiune, indiferent de demnităţile pe care le va obţine în partid, el nu va fi niciodată reabilitat social şi se va “bucura” de aceeaşi primire din partea presei. Victoria din interiorul filialei nu va valora nimic dacă actualul ei preşedinte nu va lămuri această nebuloasă pe care a creat-o. Pe plan local, PSD va fi perceput din nou ca o organizaţie mafiotă, care nu suportă adevărul şi îl înăbuşă sau cumpără cu omerta. Rezultatele electorale vor fi pe măsură.
În fond, Mihai Bar a încălcat, în urmă cu trei ani, legea tăcerii. Un personaj relativ important din interiorul organizaţiei PSD a spus ceeea ce bănuia toată lumea: locurile eligibile pe listele parlamentare ale PSD se vând şi nu se cuceresc prin concurenţă loială. Mihai Bar a declarat că, pentru obţinerea posturilor de parlamentari preconizate să revină PSD în Bihor, în calitatea lui de fost preşedinte al filialei, i s-au oferit bani proveniţi din săvârşirea de infracţiuni.
Apoi, când a înţeles ce a spus şi a văzut reacţia declanşată, Mihai Bar s-a speriat. Procesul de calomnie, ce i s-a declanşat, pentru ochii lumii, de către cei vizaţi de traficul denunţat, a fost lăsat să lâncezească la o instanţă necompetentă şi apoi s-a terminat în coadă de peşte la Parchetul General. Nimeni nu s-a mai interesat de motivul legal al încetării procesului. Cele două părţi nu aveau autoritatea morală să se împace. Dacă au făcut-o, este foarte grav. Dacă Bar nu a minţit trebuia să înceapă alt proces penal, mult mai serios, de corupţie politică, despre care ar trebui întrebat un oarecare Moldovan, mare cocoşel la PNA Oradea. Dacă Bar a minţit, PSD Bihor s-a procopsit acum cu o nouă “bucurie”.
Aceasta este povara de care Mihai Bar nu va putea scăpa niciodată. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu o poate arunca decât în cârca partidului, iar asta ar fi lovitura fatală pentru organizaţie. Bar s-ar trezi preşedinte într-un imens cimitir al tăcerii.
