Proiectele Teen Spirit și High School Drama s-au născut natural, din observarea unui fenomen: liceenii nu vin la teatru decât cu clasa, obligați de profesori. Am încercat să aflăm de ce, unde s-a produs ruptura și, mai important, cum se poate recâștiga acest public neînțeles, pretențios și sincer. Am descoperit că, între teatrul pentru copii și cel pentru adulți, teatrul pentru adolescenți lipsește, creând o mare lacună în educația culturală a tinerilor. Practic, ceea ce îi îndepărtează pe aceștia ține, în principal, de neadecvarea mesajului, și nu de mediul artistic respectiv. Reticența lor vine din experiență – spectacolele pe care le-au văzut erau creații ale unor artiști adulți, destinate unui public adult, prin urmare neinteresante și plictisitoare pentru alt public decât cel vizat.
Teen Spirit este încercarea noastră de a acoperi, cel puțin parțial, acest gol – un proiect de teatru pentru liceeni, bazat pe documentare și concretizat în două spectacole inspirate din viața lor. Lucrul a început înainte de vacanță, cu vizite în licee clujene (Anghel Saligny, Mihai Eminescu și Apácyai Csere János), unde am discutat, ne-am jucat, am încercat să înțelegem și ne-am reamintit interesele, pasiunile, marile drame și marile bucurii ale vârstei. Peste vară, am pus totul în două spectacole de teatru. Acum vă așteptăm să vedeți rezultatele, în 20, și 30 septembrie.
Al doilea proiect al toamnei dedicat adolescenților este High School Drama – o invitație deschisă de participare, sub forma a patru reprezentații dedicate elevilor de liceu. Născut din aceleași interese, High Scool Drama va oferi, timp de patru săptămâni consecutive, câte un spectacol cu intrare liberă pentru liceeni, urmat de discuții în cursul cărora așteptăm un feedback real și direct – credem că teatrul trebuie să fie ancorat în lumea din care se naște, iar comunicare cu publicul să se desfășoare în mod deschis și continuu. Spectacolele Dispariția (21 septembrie și 15 octombrie) și Nu cred că o să îmi treacă vreodată (1 și 8 octombrie) ne vor oferi premisa acestei comunicări, care va fi, sperăm, doar începutul unei relații de durată.
Teen Spirit este un proiect desfășurat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca, iar High School Drama este unul dintre proiectele câștigătoare ale Com’on Cluj.
Duminică, 20 septembrie, ora 20.00 – AVANPREMIERĂ
Luni, 21 septembrie, ora 20.00 – PREMIERĂ
DISPARIȚIA
De Alexa Băcanu
Regia: Leta Popescu
Cu: Carina Bunea, Alexandra Caras, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Rácz Endre, Udvari Timea
Pornind de la un eveniment concret, dispariția unui elev, spectacolul urmărește reacțiile, relațiile și modul de raportare la lume a cinci adolescenți aduși împreună de circumstanțe și nu de afinități. Deși în ierarhia clară a liceului aceștia ocupă locuri fixe, diferențele dintre ei sunt superficiale – dincolo de ele, sunt uniți de aceeași perspectivă asupra figurilor de autoritate care îi limitează, asupra educației care vrea să îi modeleze după un anumit tipar, asupra mass-media care oferă spectacole absurde în căutare de rating.
Realitatea spectacolului este o realitate a lor, subiectivă – de aici alunecarea din realitate în fantezie și invers, din 2015 într-o lume distopică a viitorului, dintr-un grup de adolescenți normali într-unul de supereroi.
Dincolo de asta, rămâne misterul dispariției: cine ar fi avut interesul să scape de Beni, cine l-a urât, cine l-a iubit și înspre cine arată indiciile. Răspunsul e mai complicat decât pare.
Miercuri, 30 septembrie, ora 20.00 – AVANPREMIERĂ
NU CRED CĂ O SĂ-MI TREACĂ VREODATĂ
Concept: Petro Ionescu și Raul Coldea
Cu: Raul Coldea, Oana Mardare, Doru Taloș
Spectacolul Nu cred că o să-mi treacă vreodată pune în evidență manifestările contradictorii ale adolescenților, urmărind un traseu care pornește de la factorii externi și care devine treptat tot mai interiorizat. Experiențele personale ale celor trei performeri sunt ficționalizate și creează împreună o dramaturgie a fragilității.
Trei petreceri organizate de trei adolescenți încep în același timp și ajung să se suprapună, iar scena devine un spațiu al confesiunilor.
„Cine ne spune și nouă care e treaba cu noi? De ce nu știm ce urmează să facem? De ce nu contăm niciodată decât în nenorocita aia de bancă? De ce nu contăm decât pentru noi înșine în serile de vineri, când școala s-a terminat și tot tre’ să răspundem la tot felul de întrebări?”
