Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au terminat prima zi din Raliul Marii Britanii pe locul 4 în Junior WRC, la mai puțin de șase secunde față de piloții aflați pe pozițiile doi și trei. 
 
Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au avut o zi bună în Raliul Marii Britanii și după primele opt probe speciale se află în lupta pentru un loc pe podium în Junior WRC. Probele din prima zi au fost tipice pentru Țara Galilor, cu mult noroi și apă, ceea ce a fost o provocare suplimentară pentru echipajul Napoca Rally Academy. „Așa cum ne șteptam, după o săptămână de ploaie, probele au fost foarte alunecoase la prima trecere, iar la cea de-a doua s-au format și șleauri. A fost o zi dificilă, dar în care am avut un ritm bun”, a spus Simone Tempestini. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.