Deputatul Ion Cupă, președintele ALDE Dolj, critică dur apropierea partidului pe care îl reprezintă de formațiunea politică Pro România, condusă de Victor Ponta. Acesta spune că membrii ALDE sunt bulversați atât de renunțarea la candidatura prezidențială proprie, cât și de ieșirea de la guvernare. Cupă mai afirmă că ”penibili”, ”ridicoli”,”trădători” sunt principalele etichete care li se lipesctransmite Hotnews.

“Văd în aceste zile lideri locali, parlamentari, militanți ALDE bulversați, peste tot în țară. Bulversați de renunțarea simultană și la o candidatură prezidențială proprie, în care toți am investit atâtea speranțe de relansare politică, și la guvernarea pe care am girat-o cu deciziile noastre, cu aportul nostru semnificativ la politici publice eficiente, inclusiv cu criticile noastre constructive”, scrie Ion Cupă pe contul său de Facebook.

Acesta mai spune că îl vede “pe liderul noului aliat politic că vorbește dezinvolt despre Opoziția de Stânga (??!!) pe care am reprezenta-o noi, ALDE și ProRomânia împreună”. “Și-l mai aud vorbind pe Victor Ponta de o fuziune între cele două partide!!! Iar liderii noștri nu schițează NICIUN gest în apărarea identității noastre liberale”, a mai scris Cupă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.