Prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan a adresat o serie de critici la adresa preşedintelui PNL Ludovic Orban. Rareș Bogdan consideră că ar fi trebuit ca Orban să-și fi dat demisia din funcția pe care o deține.

Principalele declaraţii ale lui Rareş Bogdan:

Trebuia să-l băgăm în partid pe Mihai Chirică cu un an jumătate înainte, de când îl critica pe Dragnea, nu cu două luni înainte de alegeri. În loc să-l luăm la europarlamentare, când el ar fi venit, l-am ţinut la uşile partidului până ce am realizat că nu putem câştiga CJ Iaşi USR a fost foarte agresiv. La nivel naţional s-a creat imaginea că PNL e un refugiu pentru PSD. Au fost şi alte zone. Au apărut în timpul campaniei electorale o dezvăluire Recorder pe un caz de la Târgu Mureş. Am atras atenţia la o şedinţă de partid.   

Tot în timpul campaniei electorale a apărut o lebădă neagră. Dar a fost şi lovitura PSD. Incendiul de la Piatra Neamţ, deşi nu a avut loc într-un judeţ condus de un liberal, a fost într-un judeţ condus de un baron roşu – Ionel Arsene. A contat că era PNL la putere. Era paralela cu Colectiv, asta ne-a lovit.  

Partidul nu a fost condus tradiţional, clasic, aşa cum a fost condus PNL-ul în epoca pre-Ludovic Orban. A fost condus de un singur om – Ludovic Orban. Noi nu am avut niciun fel de putere reală în cadrul guvernării. Nici Robert Sighiartău, nici eu, nici Raluca Turcan, Florin Roman, Bolojan.  

În iunie am solicitat primenirea Guvernului. Am primit critici. Am spus şansa noastră e să primenim echipa guvernamentală. Am spus că avem 3-4 miniştri slabi, care dacă nu-i schimbăm, vom crea imaginea unui Guvern care va fi influenţat nu de performanţele unor miniştri ca Bode, Cîţu, ci de neperformanţele unor miniştri precum Ştefan, Anisie sau de tipul altor miniştri. Am spus atunci să schimbăm 3-4 miniştri. S-a refuzat. Au spus că asta înseamnă că nu avem încredere. S-a dovedit că schimbarea lui Costache cu Nelu Tătaru a fost de bun augur. De ce nu am avea câştig de cauză schimbându-l pe Ştefan cu Florin Roman? Sau pe Monica Anisie. Nu trebuie să se supere pe noi aceşti oameni, dar trebuie să gândim pentru viitorul partidului. Le-am atras atenţia că dacă nu vom fi atenţi un vom obţine 30%.  

Dacă nu vreţi să ajungem în 2024 cu AUR 20-24% sau PSD 35%, trebuie să ne redefinim. Toată campania din 2019-2020, noi am folosit imaginea unor oameni. Am folosit imaginea lui Emil Boc. Un om care a avut 6% cotă de încredere. Azi are o cotă la nivel naţional de 28%. E cel mai apreciat lider al dreptei. O transformare de opt ani de zile. L-am folosit pe Ilie Bolojan, Alin Tişe, Mircea Hava. Sunt uşor supărat. Am venit foarte deschis în 2019. Nu mi-am negociat nimic. Partidul avea 21-22%. Dacă Ludovic Orban candida pe primul loc partidul lua 16%. Eu am realimentat cu emoţie partidul şi am ajuns la 28%.  

E o persoană agreabilă. Am văzut, cu excepţia unui singur om, toţi premierii au ieşit trăncăniţi la cap. Toţi li se pare că fără ei universul nu mai funcţionează, că sunt mesianici pentru România şi omenire. Niciunul cu excepţia lui Emil Boc. Unii şi-au mai revenit între timp. De la MRU s-au stricat la cap. Ludovic Orban la rândul lui i s-a umflat capul. I s-a închipuit că e lupul alpha. Nu e un om rău. A fost un premier bun într-o perioadă grea. El nu a consultat partidul când am vorbim de miniştri. A venit cu o listă. N-am putut să s pun că ministrul x e mai bun.  

Am spus cât am spus în interior. Nu am vrut să ieşim în exterior să nu pară că suntem în conflict. Azi regretăm că nu am făcut-o. Aşa cum regret că după alegerile europarlamentare nu am ieşit cu Robert Sighiartău, Florin şi ceilalţi să cerem demisia lui Ludovic Orban pentru că a dus partidul la pierderea alegerilor. Nu avea de ce să-şi dea demisia din funcţia de prim-ministru, trebuia să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al PNL. E primul preşedinte de partid din ultimii 30 de ani care a pierdut alegerile şi a rămas în funcţie. E anormal. Puteam să ne dăm noi ca exemplu demisia ca să-l obligăm şi pe el. nu am făcut asta ca să nu destabilizăm partidului înaintea negocierilor de formare a coaliţiei. În momentul în care preşedintele de partid îţi obţine în locul unde candidează 21%, mai mic decât scorul pe ţară, e o problemă. Partidul trebuie să aibă viitor, nu numai trecut.   

Problema cea mai mare pe care o care partidul astăzi este că nu a fost o analiză post-alegeri. Dacă nu conştientizăm că situaţia PNL e una care poate duce la căderea partidului sub 15% şi dacă nu înţelegem că trebuie să reconfigurăm pe baza oamenilor reformişti pe care îi avem, cu o imagine bună, susţinându-l pe Florin Cîţu. Florin Cîţu trebuie sprijinit de tot partidul. Noi am scăzut din 6 decembrie până astăzi.   

Eu dacă eram Ludovic Orban i-aş fi spus lui Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău care se prefigurau ca principalii mei opozanţi, le-aş fi zis să am nevoie de ei să candideze la parlamentare. Unu la Senat, unu la Cameră. Ludovic Orban s-a temut de mine. A încercat să mă izoleze după europarlamentare. Am văzut că nu apar pe pagina oficială a partidului,. am văzut că sunt ocolit, nu am zis nimic. Mai bine ziceam. Cel mai important era să-i responsabilizezi pe Rareş Bogdan şi Sighiartău. Ridicai lista. Nu se poate să iei un scor ridicol în diaspora.  

În mod normal trebuia ca ultimele zece filiale sau 15 să îşi dea demisia. Trebuia să-şi dea demisia şi preşedintele partidului.   

Ultima discuţie bărbătească cu Ludovic Orban am avut la Vila Lac 1. Le-am explicat colegilor din USR-PLUS şi UDMR de ce PNL nu poate renunţa la ministerul Dezvoltării. Le-am explicat şi ideea noastră cu ministerul Fondurilor Europene, ministerul Transporturilor. Le-am spus, „domnilor, aici e o chestie pe care trebuie să o înţelegeţi. Voi, Kelemen, aveţi 199 de primari, voi, Dane şi Dacian, aveţi 56 de primari. Noi avem 1320 de primari. Voi, de la UDMR aveţi 4 preşedinţi de CJ. Voi de la USR nu aveţi niciunul. Noi avem 17. Având 17 preşedinţi de Consilii Judeţene, 1370 de primari, avem nevoie de ministerul Dezvoltării pentru că noi doi ani de zile am vorbit de dezvoltare. Ăsta a fost predicatul. A fost pe toate panourile”. Păreau că au înţeles. Dan Barna a înţeles şi a zis da. El şi-a dorit ministerul Dezvoltării la un moment dat. Cei de la UDMR au fost mai mult decât rezonabili. S-a întâmplat o chestiune în care noi am fost 5 liberali la negocieri, 6 USR-PLUS, 4 UDMR. Negocierea mare pe ministere. La un moment dat Ludovic a cerut o pauză să se întâlnească doar cu preşedinţii. Adică cu Kelemen, Cioloş, Barna. Întâlnirea a durat 40 de minute. După această întâlnire a venit schimba la faţă. A zis s-a încheiat, avem 9 ministere. Am zis wow, până atunci nu aveam decât şapte sau opt. A obţinut unul în plus. Excepţional. Primarii noştri au obţinut miliarde de euro, sunt singurii care au adus bani europeni. Era normal să ne dorim asta. Şi zic, dar care ministere. Şi a început să le zică. Apoi am zis dar stai măi Ludovic. Nu am luat nici Transporturi, nici Dezvoltare nici Fonduri Europene. Predicatele naostre de campanie au fost pe fonduri europene. Nu mai avem predicatul Dezvoltării în spate şi vor veni primarii în spate şi ne vor lua gâtul, nu avem nici Transporturile unde am avut cel mai performant ministru al Cabinetului şi nu avem nici Fonduri Europene. Şi zic păi ce am luat? De acolo s-a rupt filmul, ne-am certat violent.

A doua zi eu cu Robert şi Raluca nu am mai participat deloc la negocieri. Şi am încercat să venim cu un BPN. Ludovic m-a sunat, i-am răspus. Şi a zis „Rareş, păi aveam negocieri”. „Ce să mai negocieri, negociezi ca papagalul de la 9 dimineaţa ca tu să te duci de la 7 ca să te întâlneşti cu Cioloş, Barba şi Hunor să veniţi cu hârtia scrisă? Sunt papagalul vostru? Nu vin. Dar zic uite, vin până acolo la ora 13.00”. Şi m-am dus la ora 13.00. În birou la Vila Lac i-am zis că e nervozitate mare în partid. Eram eu, Sighiartău, Buşoi, Iulian Dumitrescu, Cîţu şi 2-3 consilieri. Îi zic, Ludovic, să faci un BPN diseară, să explici, pentru că nervozitatea este maximă. Boc, Bolojan, sunt pe tavan. Roman, Tişe, Falcă, ăştia urlă toţi. Îi zic hai să explicăm ce s-a întâmplat. „Nu”. Îi zic hai mai bine să explicăm. A refuzat, eu m-am enervat. Pe baza statutului, Robert Sighiartău şi o treime din filiale am convocat BPN. A început să sune el şi oameni de lângă el că nu e statutar. Am avut 47 din 74 de semnături şi aveam încă 6 pe drum. Practic era perfect statutar, puteam lua orice decizia. Ludovic s-a temut foarte mult de asta şi a cerut ajutorul divinităţii. Şi s-a oprit. Am oprit BPN, dar tensiunile au rămas. Partidul e în continuare pe un butoi de pulbere. 

Klaus Iohannis nu a intrat în conflictele interne din partid. E un preşedinte complet diferit de Traian Băsescu de exemplu. Nu sprijină un lider sau altul sau o tabără sau alta. În prezent în PNL există două tabere. Există reformiştii formată din Rareş Bogdan, Bolojan, Emil Boc, Robert Sighiartău, Florin Roman, Ghiţă Falcă. Vrem reformarea partidului, repoziţionarea partidului, luarea deciziilor după un model consacrat în partidele democratice. Democratizare totală a partidului.

În luna iunie, 100%, avem Congres.

Am tăcut prea mult. M-au tocat mărunt cu pensiile speciale, deşi pe 28 ianuarie, cu greu am reuşit să le trecem prin Parlament, dar a venit Renate Wever, Avocatul Poporului, iar CCR le-a întors. Părea că unora din partid le convine că sunt luat. Nu am să ies public când au fost decizii care nu mi-au convenit. Nu am vrut să ies public când au fost promovaţi oamenic are părerea mea nu aveau ce să caute. De la ALDE, PSD. Azi nu mai avem alegeri. 

Partidul are nevoie de o reformă totală. Ludovic Orban va fi un excelent preşedinte al Camerei Deputatţilor, dar nu cred că trebuie să fie un preşedinte al PNL. 

sursă – Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.