Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare după ce și-a înjunghiat iubitul, un clujean în vârstă de 42 de ani. Pe fondul unei dispute pornite spontan în miez de noapte între cei doi, tânărul a luat un cuțit de pe masă și l-a înjunghiat pe partenerul lui de viață. Victima a chemat poliția, iar băiatul de 24 de ani a fost arestat.
Acum, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe atacator la 5 ani de închisoare cu executare.
”Condamnă pe inculpatul B. M., deţinut în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, p.p.de art.32 al.1 rap.la art.188 al.1 şi 2 C.penal, la pedeapsa de: – 5 ani închisoare şi interzicerea pe 5 ani a exerciţiului drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a, b şi h C.penal. În baza art. 65 al.1 rap.la art.66 alin.1 lit. a, b şi h C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea pedepsei principale. (…) În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 şi 1382 Cod Civil, admite în parte constituirea de parte civilă a persoanei vătămate V. G. şi dispune obligarea inculpatului să plătească persoanei vătămate suma de 200 lei despăgubiri materiale şi 5.000 lei despăgubiri morale, respingând restul pretenţiilor civile formulate. Dispune prelevarea de date biologice de la inculpat. Potrivit art.272 C.pr.pen., onorariul avocaţial din oficiu, în sumă de 1495 lei, cuvenit av.B. T., se suportă de la FMJ. În temeiul art.275 NCPP, obligă pe inculpat să plătească 800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței.
Potrivit unui comunicat emis anul trecut, „în jurul orei 02.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată un bărbat de 41 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni. La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu un echipaj SMURD, acestuia fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în urma unui conflict spotan desfășurat în interiorul locuinței cu un tânăr de 23 de ani, din județul Iași, i-au fost aplicate mai multe lovituri în zona capului. Cei doi au fost conduși la sediul poliției în vederea stabilirii situației de fapt”, arătau anchetatorii la momentul reținerii acestuia.