Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, la Cluj, într-o conferință de presă, că România va ajunge până la sfârșitul anului viitor la un nivel de 80% de absorbție a fondurilor europene.

„Astăzi am avut la 44% grad de absorbție a fondurilor europene, față de 7-8% în luna mai 2012. Este o creștere destul de mare, dar nu suficient de mare ca să ne mulțumească. Anul 2014 se va închide undeva la 55% nivel de absorbție, iar anul 2015, atunci când se va închide actualul cadru financiar, vom încheia undeva la 80% bani încasați de România”, a precizat Teodorovici.

El a mai spus că acest nivel de absorbție va plasa România în topul european.

„Este un nivel care ne va situa ca țară în topul țărilor vizavi de absorbția fondurilor europene, dar care nu poate fi depășit ca procent sau va fi foarte greu de depășit, pentru că oricât am încerca să comprimăm anumite etape, din punct de vedere tehnologic este imposibil, în special în zona de transport și de mediu”, a menționat Teodorovici.

După conferința de presă, ministrul Eugen Teodorovici și ministrul delegat pentru dialog social, Aurelia Cristea, au participat la o dezbatere privind sustenabilitatea măsurilor luate de Guvernul Ponta în sprijinul mediului de afaceri și al societății civile, dezbatere la care au fost invitați reprezentanți ai mediului de afaceri, ai IMM-urilor, ai ONG-urilor, dar și beneficiari ai programelor Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS-CCE).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.