O familie din Cluj Napoca a cerut deschiderea procedurilor de insolvenţă pe numele constructorul Floarea Ianson Traian (Onuc), acuzat în zeci de cazuri de ţeapă imobiliare. Magistraţii a două instanţe clujene au respins cererea soţilor Sas chiar dacă, începând cu prima zi din acest an, a intrat în vigoare Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Soţii Sas au cerut deschiderea insolvenţei şi împotriva fostului adjunct al ADRNV, fost consilier local clujean, dar judecătorii au respins şi această cerere.

În urmă cu aproape un an de zile, soţii Diana şi Adrian Sas au deschis la Tribunalul Comercial Cluj un proces în care cereau deschiderea procedurii de insolvenţă pe numele lui FLOAREA-IANSON (ONUC) TRAIAN, un constructor clujean acuzat în zeci de cazuri că şi-a înşelat clienţii. În multe dintre situaţii, Onuc este acuzat de clienţi că le-a vândut locuinţe care fuseseră cumpărate anterior de alte persoane.

După aproape jumătate de an de procese, Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea soţilor Sas, iar ei au contestat decizia la Curtea de Apel Cluj. Însă, şi această instanţă a menţinut acelaşi verdict.

La sfârşitul lunii ianuarie, instanţa clujeană a decis să respingă ”apelul declarat de apelanţii S.A.C, S.D. împotriva sentinţei civile nr. 1119, pronunţată la data de 21.06.2017 în dosarul nr. 81/1285/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 2018.”

De asemenea, soţii Sas au cerut deschiderea insolvenţei şi împotriva soţilor Anca şi Horaţiu Mureşan, dar instanţa a respins cererea.

”Respinge contestaţia formulată de debitorul MURESAN HORATIU SEBASTIAN. Respinge excepţia lipsei de interes a creditorilor Adrian Sas, Sas Diana .Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditorii SAC şi SD în contradictoriu cu debitorul MHS ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Respinge contestaţia formulată în dosarul conexat nr. 78/1285/2017 de debitoarea MURESAN ANCA ANGELA. Respinge excepţia lipsei de interes a creditorilor SAC şi SD. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditorii SAC şi SD în contradictoriu cu debitoarea MAA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală”, arată soluţia instanţei.

 

 

Penali în familie

Traian Floarea Ianson, cunoscut acum sub numele de Traian Onuc, este un constructor imobiliar clujean acuzat de mai multe persoane de înşelăciune. El le-a promis oamenilor că le vinde apartamentele din trei blocuri de câte opt etaje (două pe strada Miko Imre nr. 14 şi un alt bloc pe strada Fabricii nr. 67), dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Iniţial, el a fost arestat, apoi a fost eliberat sub control judiciar, stare în care este judecat şi cercetat în mai multe dosare.

Ianson este fiul lui FLOAREA IANSON MARIANA, medic expert al asigurărilor sociale, fost şef serviciu Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul Casei de Pensii a Judeţului Cluj, care a fost condamnată de magistraţii clujeni la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Traian Floarea Ianson, care şi-a schimbat numele în Traian Onuc, este cunoscut pentru mai multe ţepe imobiliare date în Cluj Napoca. Anul trecut, a fost arestat preventiv, între timp eliberat şi pus sub control judiciar. Este acuzat de înşelăciune cu un prejudiciu estimat la 680.300 euro. Proiectele imobiliare nu respectă autorizaţia de construire iar oamenii au cumpărat apartamente în clădiri autorizate ca birouri. Ba mai mult, Ianson a vândut de câteva ori apartamentele la clienţi diferiţi sau apartamente la etajul 9 care în realitate are 8 etaje sau situate la etajul 5, deşi imobilul a fost avizat doar cu 3 etaje şi etajul 4 retras. Din acest motiv, cumpărătorii nu au putut să-şi intabuleze locuinţele.

Conform unor surse judiciare, 90% din contractele de vânzare-cumpărare au fost realizate de către notarul Dorina Mureşan (cu sediul pe strada Republicii) care îşi desfăşoară activitatea împreună cu fiul ei, Claudiu. Aceeaşi Dorina Mureşan a colaborat şi cu ţeparul Costică Pocol, cunoscut ca şi ”campion„ în ilegalităţi.

 

Plângeri penale pe bandă rulantă

În acelaşi timp, Traian Onuc a făcut plângeri penale împotriva clienţilor lui, a avocaţilor acestora, a procurorilor, poliţiştilor şi judecătorilor care au avut de-a face cu el.

Pe procurorul Daniela Crăciunescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, o acuză  de ”instigare la infracţiunea de represiune nedreaptă” pentru că şi-a făcut treaba în sala de judecată cerând prelungirea arestului preventiv. Pe Georgeta Câmpean, ofiţer judiciar, o acuză de comiterea aceleiaşi infracţiuni pentru că ar fi dispus reţinerea lui pe o perioadă de 24 de ore. De asemenea, pe procurorii Călin Marius Pantea şi Dragoş Gheorghe, pe judecătorul Gabriela Moţ îi acuză tot de represiune nedreaptă, culminând cu o serie de acuzaţii împotriva magistratului Cristi Vasilică Danileţ, fost membru CSM şi reprezentat au judecătorilor din România. Împotriva lui Danileţ are chiar mai multe capete de acuzare: abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi complicitate la şantaj!

 

Cu legea pe masă, magistraţii au respins deschiderea procedurilor de insolvenţă privitoare la un ţepar imobiliar clujean

Iniţial, Legea nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice ar fi trebuit să intre în vigoare pe 26 decembrie 2015. Prima amânare a fost făcută prin OUG nr. 61/2015, când s-a propus data de 31 decembrie 2016 ca dată de intrare în vigoare, însă aplicarea actului a fost amânată iarăşi, de data asta pentru 1 august 2017, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016.

Cu toate acestea, autorităţile au spus că nu sunt pregătite pentru intrarea în vigoare a legii la 1 august, legea putând să intre în vigoare abia la 1 ianuarie 2018, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017.

Motivele principale ale ultimei amânări au fost următoarele: instituţiile publice implicate nu sunt pregătite, deşi legea e publicată din 2015; Legea dării în plată şi mecanismul impreviziunii din Codul civil sunt unelte mult mai utile pentru cei care au probleme cu contractele cu băncile şi, în cele din urmă, nu e suficient personal în instanţe, nu există suficient personal pentru comisiile speciale de insolvenţă ş.a.m.d.

Cum nu a mai fost adoptată vreo altă amânare între timp, putem spune deci că Legea falimentului personal a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2018

 

 

Practică neunitară a la Cluj

În anul 2012, instanţele clujene au decis ca afaceristul imobiliar Dan Ionel Micle să devină prima persoană fizică din România asupra căruia s-a decis intrarea în faliment. Acest lucru s-a făcut pentru a da posibilitatea clienţilor păgubiţi să îşi recupereze banii plătiţi pentru locuinţele pe care nu le-au mai primit. În cazul lui Micle, Tribunalul Comercial Cluj a pornit de la premisa că operaţiunea de edificare de construcţii în scopul valorificării este considerată de lege ca act de comerţ obiectiv, iar exercitarea acesteia în mod sistematic şi efectiv, cu titlu de profesiune, atrage calitatea de comerciant a persoanei în cauză, chiar dacă acesta este persoană fizică şi nu s-a înscris în Registrul Comerţului ca fiind persoană fizică autorizată. În acest fel, s-a decis că persoana fizică Micle Daniel-Ionel are calitatea de comerciant. Legea falimentului personal funcţionează în Statele Unite de ani buni, iar în Uniunea Europeana, singurele state care nu au inclus în legislaţie prevederi privind falimentul persoanei fizice sunt România şi Bulgaria.

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.