Societatea Drumuri și Poduri Cluj, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Cluj, și-a cerut insolvența, fără ca cineva să ceară acest lucru. Se pare, că la mijloc ar fi interesul enorm pentru terenul din vecinătatea Aeroportului Cluj Napoca, pe care SDP Cluj îl deține.

Cererea depusă de SDP Cluj va fi judecată, vineri, de un judecător de la Tribunalul Comercial Cluj. Specialiștii în drept consultați de EvZ au declarat că este puțin probabil ca cererea să fie admisă din moment ce societatea are foarte multe contracte în derulare, în valoare de mai multe milioane de euro. ”Aceste contracte pot genera un profit îndestulător care ar face ca într-o anume perioadă de timp, să existe profit”, spune un expert în dreptul comercial.

Alte surse credibile susțin că mai mulți investitori imobiliari foarte puternici, cu influențe puternice în mediul politic și economic din Cluj, au pus ochii pe patrimoniul firmei. În proprietatea SDP Cluj se află un teren și o clădire, peste drum de Aeroportul Internațional Cluj Napoca, la nici 100 de metri, unde se poate construi un hotel, dar și un ansamblu imobiliar cu sute de apartamente, scrie stiridecluj.ro

Din informațiile existente, Consiliul de Administrație al societății a decis intrarea în insolvență, cererea fiind trimisă la Tribunalul Comercial Cluj. Pe de altă parte, principala cauză a situației dezastruoase de la SDP Cluj, mai susțin sursele EvZ, ar fi fost provocată intenționat de firmele cu interese în imobiliare, care ar pândi terenul de peste un hectar din vecinătatea aeroportului.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a declarat că valoarea datoriilor firmei este de opt milioane de euro. ”SDP Cluj a câștigat licitații, să zicem, în 2017, oferind un preț. Între timp, valoarea materialelor de construcții aproape s-a dublat, iar acum societatea nu mai are posibilitatea să termine lucrările pentru că nu mai are bani fiind pusă o presiune mare pe ea”, a spus președintele CJ Cluj, Alin Tișe, care a mai adăugat că cel mai important aspect sunt cei peste 100 de angajați ai firmei, ”care trebuie salvați”. Potrivit lui Alin Tișe, perspectiva concedierii celor peste 100 de angajați nu trebuie privită ca și un lucru grav, deoarece marea majoritate acestora își vor găsi repede de lucru la alte firme de construcții.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, directorul SDP Cluj, Călin Platon și-a dat demisia din funcție și a plecat la o firmă concurentă, cu sediul în Dej.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.