Potrivit unor specialisti, terenurile reprezinta cea mai buna investitie imobiliara. Terenurile au fost si vor fi mereu o carte câstigatoare. În prezent, terenurile au ajuns sa fie elemente esentiale pe piata imobilelor, deoarece acestea reprezinta preocuparea de baza a dezvoltatorilor imobiliari, care urmaresc sa îsi asigure buna desfasurare a proiectelor înca din timp. Drept consecinta, pretul terenurilor este în continua crestere. Astfel un metru patrat de teren în Centru variaza între 1000 si 2500 de euro, în timp ce preturile cerute în Manastur si Zorilor nu depasesc 1000 de euro pe metru patrat.

Clujul are o piata imobiliara care se dezvolta în fiecare an, constant. La început au fost cumparate suprafetele situate în apropierea centrului si în cartiere. Astfel, din cauza lipsei de spatiu din zona centrala, constructorii au început sa construiasca în apropierea orasului sau în prelungirea cartierelor deja existente. Asa au aparut zonele Buna Ziua sau Europa.  Daca acum 4 ani pretul pe metru patrat în aceste zone era de doar câtiva euro, în prezent pretul pentru o bucata de teren, nu extraordinara din punct de vedere al pozitionarii, valoreaza aproximativ 220 de eur/mp.

Terenurile, un risc profitabil

În prezent, foarte multe persoane, datorita faptului ca au detinut câteva terenuri, au ajuns sa nu îsi mai faca griji pentru ziua de mâine. Aceasta oportunitate poate fi exploatata în continuare, daca cei dornici sa se îmbogateasca vor achizitiona asa-zisele terenuri de investitii. Terenurile pentru investitii sunt cele care astazi se pot cumpara la preturi bune si care, într-un timp relativ scurt, se vând la preturi mult mai ridicate, generând un profit important investitorului.Acestea sunt tinta preferata a investitorilor si speculantilor imobiliari.
Piata terenurilor pentru investitii în Cluj-Napoca este foarte profitabila în timp, dar si controversata.Periodic planul urbanistic general al orasului se modifica si nu oricine poate sa prevada cu exactitate cum va evalua piata. Cert este ca pentru a investi în terenuri este necesara existenta unor sume importante de bani, indiferent ca se cumpara în intravilanul sau în extravilanul orasului.

Preturi exorbitante

Piata terenurilor din Cluj-Napoca este foarte diversificata din punctul de vedere al preturilor, acestea variând în functie de pozitionare si utilitati. Astfel un metru patrat de teren în Centru variaza între 1000 si 2500 de euro, în timp ce cartierul Manastur preturile sunt între 150 si 1000 de euro. Nici cartierul Zorilor nu se lasa mai prejos, preturile variind între 250 si 1000 de euro pe metru patrat, în timp ce pentru un teren în Grigorescu pretul de pornire este de 100 de euro, în zonele limitrofe ale cartierului si poate sa ajunga la 1000 de euro în zona centrala a cartierului. În Marasti metrul patrat se vinde cu 250 de euro, cel mai ridicat pret ce se practica în aceasta zona fiind de 700 de euro pe metru patrat, iar în Buna Ziua preturile terenurilor variaza între 100 si 350 de euro.
În Someseni un metru patrat costa între 50 si 200 de euro, iar pe Calea Turzii preturile sunt cuprinse între 75 si 300 de euro. Preturile terenurilor sunt în continua crestere, dar, în present, un metru patrat în Floresti variaza între 70 si 250 de euro, iar în Baciu un metro patrat nu depaseste 120 de euro. În ultimul timp, la mare cautare sunt terenurile aflate la centura, unde un metru patrat de teren porneste de la 20 de euro si poate sa ajunga la 50.

Cresteri spectaculoase

Terenurile au fost întotdeauna un punct de atractie pentru investitorii de orice fel. Acest lucru se datoreaza în principal ratei foarte mari de crestere a preturilor acestora.Parcelele mici pentru constructia caselor, cu suprafete cuprinse între 250 si 1500 mp sunt preferate în special de familiile tinere. Acestia prefera sa achizitioneze un astfel de lot, iar apoi, în decurs de 2-5 ani sa îsi construiasca o locuinta. Cele mai importante criterii ce determina cresterea mai rapida sau mai lenta a preturilor la terenuri sunt pozitia, privelistea, accesul, utilitatile, urbanismul, actele existente pe teren, proiectele din vecinatati, numarul de etaje al imobilului ce se poate construi pe aceasta suprafata, gradul de ocupare. În anumite zone din Cluj preturile au explodat datorita aparitiei în vecinatate a unui punct de atractie, cum ar fi Cora, Polus Center Cluj si Iulius Mall. De asemenea, terenurile ce au front la centura Clujului au înregistrat o crestere spectaculoasa, de la 2-3 euro/mp, acum 2 ani pâna la 30-70 euro/mp la ora actuala. Cele mai cautate zone pentru constructia caselor sunt Borhanci, Mihai Românu, Floresti, iar pentru blocuri atentia dezvoltatorilor se îndreapta spre cartierele Manastur, Buna Ziua, Floresti, Baciu, Grigorescu, Gheorgheni si Borhanci. Iar în cazul proiectelor mari, dar si în cazul proiectelor mici dezvoltatorii investesc în zonele cu asfalt din cartiere, Floresti sau Baciu. În Manastur, Grigorescu si Gheorgheni oferta e limitata. Atât dezvoltatorii, cât si persoanele fizice care doresc sa îsi construiasca o casa prefera zonele urbanizate utilitati, acestea fiind si cele mai scumpe”, a declarat Dana Funie, director executiv la Profesional Casa.

Cazul atipic al strazii Donath

Potrivit Profesional Casa, pentru constructia de spatii comerciale se prefera arterele principale, cum ar fi Calea Turzii, Someseni, B-dul Muncii si strada Avram Iancu din Floresti. Iar pentru constructia de hale, terenurile cu front la centura se afla pe primul loc în preferintele marilor companii. ,,O dezvoltare interesanta înregistreaza capatul cartierului Grigorescu, mai precis strada Donath, zona de catre Floresti. Desi ca si locatie este excelenta atât pentru segmentul rezidential, cât si pentru cel comercial, urbanizarea este un proces extrem de lent. Lipsa investitiilor imobiliare în zona si lipsa utilitatilor a mentinut pretul terenurilor la doar 50 euro/mp, aproximativ 10% din pretul altor zone asemanatoare ca si pozitie din Cluj. Aparitia marilor centre comerciale în Cluj, cum ar fi Polus Center Cluj si Iulius Mall, au ridicat preturile terenurilor nesperat de mult. Polus Mall a reusit performanta de a ridica preturile terenurilor din jur de 4 ori într-o perioada extrem de scurta, pretul crescând de la 60 euro/mp la 250 euro/mp, în timp ce Iulius Mall a reusit performanta de a mari valoarea terenurilor de la 200 euro/mp la 700 euro/mp). Datorita marii investitii Nokia în localitatea Jucu, preturile din zona au explodat, valoarea acestora crescând de la 1-5 euro/mp pâna la 15-50 euro/mp. În curând, Jucu va deveni o zona rezidentiala foarte populata, iar urbanizarea sa va interveni rapid. Infrastructura din Jucu va fi la înaltime, unele lucrari fiind aproape terminate, cum ar fi soseaua pe patru benzi dintre Cluj Napoca si Jucu”, a încheiat Dana Funie.

Previziuni

Unii specialisti imobiliari sustin ca terenurile se vor scumpi destul de mult în acest an, fie ca este vorba de capitala sau de alte zone ale tarii. Primul argument ce sustine aceasta ipoteza este introducerea, începând cu 1 ianuarie, a taxei pe valoare adaugata pentru tranzactiile cu terenuri între persoane juridice. Acest lucru înseamna un plus de 19% la pretul pe metru patrat. Potrivit agentiei imobiliare Profesional Casa, preturile terenurilor continua sa creasca, iar aceasta crestere va continua pâna în momentul în care se va ,,desena” o harta moderna a Clujului ce va cuprinde zone industriale, suburbii, centru comercial si de afaceri, zone rezidentiale. În centrul orasului terenurile au ajuns obiecte de lux cu preturi exorbitante si extrem de variate. Aceste preturi sunt dictate de numarul terenurilor, pentru obtinerea acestora fiind necesara demolarea anumitor cladiri, majoritatea fiind valoroase din punct de vedere istoric.

Preturile terenurilor din Cluj-Napoca sunt depasite doar de Bucuresti, unde preturile au o crestere constanta. Unele studii perconizeaza faptul ca terenurile din zona centrala, ultracentrala si din cartierele bucurestene vor fi mai scumpe în 2008 cu pâna la 50%. Potrivit studiilor, capitala practica un pret mediu cuprins între 500 si 2000 de euro pe metru patrat în zonele de est, vest si sud. În zona centrala, valoarea unui teren variaza între 1000 si 3500 de euro pe metru patrat, în partea de nord înregistrându-se cel mai înalt nivel, un metru patrat ajungând la 4000 de euro.

Desi Brasov este o zona turistica, frecventata de mii de turisti în fiecare an, Clujul nu îsi cedeaza pozitia a doua din clasament. Preturile terenurilor din Brasov variaza între 5 si 750 de euro pe metru patrat, un rol important în stabilirea pretului fiind si pozitionarea terenului. Astfel , cele mai scumpe terenuri se gasesc în Poiana Brasov, unde un metru patrat nu depaseste 850 de euro.

Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.