Un nou caz cutremurător zguduie Clujul: un adolescent, deja cunoscut pentru comportamentul său deviant, a fost acuzat din nou de abuz asupra unui copil la KidsLand Totto Space din Iulius Mall. În urmă cu un an, același individ ar fi fost implicat într-un incident similar, însă autoritățile au trecut cu vederea gravitatea faptei, permițându-i astfel să-și continue comportamentul. Părinții sunt revoltați, acuzând lipsa de acțiune a instituțiilor responsabile, în timp ce un tată a fost nevoit să-l imobilizeze până la sosirea poliției, încercând să protejeze copiii de un pericol cunoscut și ignorat.
Gazeta de Cluj a mai scris despre acest subiect. Justiția nu face dreptate în cazurile de abuz sexual petrecute în ultimii ani în Cluj-Napoca, acestea nu s-au soluționat cu arestări. Gluma se îngroașă din moment ce un abuzator recidivist a ajuns să molesteze copii, iar asta tocmai într-un loc de joacă, unde părinții își lasă odraslele sub ochii unor oameni care ar trebui să îi protejeze.
Pe 19 octombrie, un părinte a semnalat un incident grav într-un loc de joacă, unde își lăsase cei doi băieți, de 3 și 5 ani. Sub supravegherea soacrei sale și a personalului, copilul mai mare, de 5 ani, se juca în spațiul destinat copiilor. La întoarcere, părintele a fost abordat de fiul său, care i-a povestit că un adolescent s-a apropiat de el și l-a atins în mod neadecvat.
Părintele a încercat inițial să trateze situația ca o posibilă joacă, dar, pentru siguranța copilului, a cerut să fie identificată persoana implicată. A intrat în spațiul de joacă și a observat o stare de tensiune printre angajați, care încercau să gestioneze o situație problematică: adolescentul vizat, în vârstă de 17 ani, era de fapt angajat al locului de joacă și a încercat să părăsească zona când părintele a început să ceară explicații. Acesta a fost imobilizat până la sosirea părinților săi.
„Cum este posibil ca un tânăr de 17 ani să aibă acces în spațiul de joacă destinat exclusiv copiilor mici, fără o supraveghere corespunzătoare?”, a întrebat părintele, care a aflat ulterior că adolescentul era angajat neoficial în cadrul locului de joacă.
Incidentul a avut repercusiuni asupra copilului, acesta fiind dus la medicină legală, unde s-a constatat o infecție intimă. „E de neconceput ca asemenea lucruri să se întâmple într-un spațiu dedicat siguranței copiilor,” a declarat părintele, care consideră că, dacă administrația era conștientă de aceste lipsuri de supraveghere, cazul este cu atât mai îngrijorător.
Abuzul sexual în copilărie are efecte profunde asupra sănătății mintale și fizice a copiilor, iar aceste traume pot avea impact pe termen lung asupra vieții lor. Studiile arată că un copil afectat de abuz sexual poate dezvolta simptome de stres post-traumatic (PTSD), anxietate, depresie și dificultăți de relaționare. Un raport amplu realizat de American Academy of Pediatrics evidențiază că victimele sunt de două până la trei ori mai predispuse la tulburări psihice, cum ar fi anxietatea și depresia, comparativ cu copiii care nu au fost abuzați. Simptomele se pot manifesta prin comportamente agresive, probleme de atașament și dificultăți în stabilirea relațiilor apropiate și de încredere, conform Pshychology Today.
„La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112, despre o agresiune sexuală ce ar fi avut loc într-o zona publică din municipiul Cluj-Napoca. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că, un minor de 17 ani, ar fi manifestat acte de natură sexuală asupra unui un alt minor. Polițiștii au demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj
Este revoltător că acest adolescent de 17 ani, deja acuzat de abuz asupra unui copil anul trecut, a putut să repete același comportament traumatizant față de un alt copil, iar autoritățile nu au intervenit la timp pentru a preveni acest nou incident.