Vasile Coman, pensionarul maramureșean condamnat de justiția clujeană pentru terorism, a dat statul român în judecată la CEDO și a cerut despăgubiri de 10.000 de euro și plata cheltuielilor de judecată. În cerere el a solicitat și recuzarea judecătorului Iulia Motoc, reprezentantul României în cadrul CEDO. Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Coman pentru că ar fi montat în toaleta tribunalului o bombă artizanală care, ulterior, s-a dovedit a fi un cilindru umplut cu pământ.

Vasile Coman, un bătrân de peste 70 de ani din Vișeul de Sus, a dat în judecată statul român la CEDO ”pentru încălcarea drepturilor prevăzute în Convenția Drepturilor Omului, în special a articolului 6 din Convenție, fiind condamnat penal, probabil la ordin, fără să existe nicio probă, care să dovedească vinovăția. Solicit obligarea statului român la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 42.000 lei și daune morale în valoare de 10.000 de euro”, arată Coman în cerere.

În cadrul documentului el a formulat o cerere de recuzare împotriva judecătorului CEDO Iulia Motoc pentru că magistratul ar fi emis concluzii de inadmisibilitate în două cauze (14665/2015 și 5577/2016, n.red.) deși, în opinia lui Coman plângerile ar fi putut fi admise.

Anul trecut, judecătorul Iuliana Moldovan de la Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Vasile Coman, un bătrân de 70 de ani din Vișeul de Sus, la doi ani și trei luni de închisoare pentru acuzația de terorism. Omul a făcut apel, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat pedeapsa cu închisoarea într-o amendă penală de 6.000 lei, bani pe care Coman nu are de unde să îi plătească.

”Cred că m-au confundat cu primarul sau cu vreun om de afaceri din localitate (Vișeul de Sus, n.red.) de m-au pus să plătesc o asemenea sumă pentru nimic! Eu n-am de unde să plătesc acești bani și am dat statul român în judecată la CEDO!”, a declarat Coman.

El a fost acuzat că ar fi instalat în toaleta Tribunalului Maramureș o bombă artizanală care s-a dovedit că, de fapt, erau niște cilindri de hârtie umpluți cu pământ.

Șefii justiției din Vișeu caricaturizați

Bătrânul spune că problemele pe care le are în justiție au început după ce a lipit mai multe caricaturi prin Vișeul de Sus în care erau ridiculizați judecători, procurori și polițiști din localitate.

”Am cumulat 14 ani de condamnare cu suspendare. În primul dosar de la Vișeu, cel cu caricaturile din 2013, am fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și patru ani de supraveghere. În dosarul respectiv am atras atenția asupra faptului că procurorul a fost incompatibil pentru că era satirizat în cele două caricaturi și tot el a făcut rechizitoriul, dar judecătorul s-a făcut că plouă. S-a făcut apel, dar și la Curtea de Apel Cluj, fără nici un act în plus, am fost condamnat. Cumulat, am fost judecat în multe instanțe timp de patru ani de zile! Spre exemplu, judecătorul Toader Coman, care apare în caricaturile respective, cerea 100.000 de milioane daune morale!”, povestește Vasile Coman.

El mai adaugă și că se pregătește să dea statul român în judecată la CEDO.

”Acum pregătesc plângerea la CEDO. Amenda penală este de 6.000 de lei! Sunt pensionar, am peste 70 de ani și cred că o s-o plătesc în 10 ani. Am lucrat în mină, am fost proiectant, inginer, profesor, și acum mă aștept că ANAF o să îmi pună poprire pe pensie! Plus că mai am de plătit și un credit la bancă!”, mai spune Coman.

De asemenea el mai susține că a fost internat la spitalul de psihiatrie doar în baza unei ordonanțe date de procurorul de caz Cristian Ioan Dragotă de la DIICOT Maramureș, și nu în urma unei evaluări a unui medic psihiatru.

Bomba cu pământ

Conform reprezentanţilor DIICOT, la data de 23 noiembrie 2016 autori necunoscuţi au amplasat un pachet având aspectul şi elementele caracteristice unui dispozitiv exploziv confecţionat artizanal, format din 4 batoane cilindrice, un acumulator şi un indicator luminos, în incinta clădirii Tribunalului Maramureş. În mai puțin de 12 ore de la momentul producerii evenimentului și sesizării din oficiu, au fost descoperite şi strânse probe cu privire la fapta ce formează obiectul anchetei penale și totodată identificat și pus sub acuzare inculpatul Coman Vasile. Principala pagubă produsă de Coman în urma amplasării ”bombei” este că activitatea instituțiilor care își au sediul în clădirea tribunalului maramureșean a fost oprită pentru câteva ore.

Potrivit rechizitoriului, ”la confecționarea acestuia (a bombei artizanale, n.red.), inculpatul a folosit cernoziom (pământ, n.red.) pe care l-a modelat sub forma a patru batoane cilindrice, împachetându-le individual în carton pe care l-a lipit cu bandă adezivă tip scotch. Profitând de cunoștințele dobândite ca urmare a experienței desfășurate în industria minieră, inculpatul s-a preocupat și a reușit să manufactureze cele patru batoane în așa fel încât să imite cât mai fidel dinamita folosită în exploatările miniere. Tot în seara zilei de 22 noiembrie 2016, inculpatul a procedat în continuare la conectarea unui bec prin intermediul unor conductoriu la o baterie și la secționarea unor alte patru segmente de conductori electrici monofilari cu manta de plastic. Toate aceste obiecte au fost introduse de către inculpat în interiorul unei genți diplomat, disimulate în niște dosare, astfel încât, în cazul unui control al bagajelor să fie dificil de depistat”, arată rechizitoriul.

Jandarmii specialiști păcăliți de o ”bombă” cu noroi

Potrivit DIICOT, Vasile Coman a plecat din Vișeu la ora 05:00 împreună cu un vecin pe care îl rugase să îl ducă la Baia Mare. A ajuns la tribunal, unde ”a făcut niște fotocopii la biroul de copiat acte din incintă, pentru ca mai apoi să se deplaseze la grupul sanitar aflat la același nivel. Profitând de împrejurarea că la acel moment nu se aflau alte persoane în zonă, a asamblat componentele anterior pregătite, unind cei patru elemenți cilindrici, bateria și becul prin lipire cu bandă adezivă și a amplasat dispozitivul sub un vas urinar din grupul sanitar, după care a plecat în grabă pentru a nu fi observat”, mai arată procurorii.

După aceea a urcat în sala unde avea loc procesul său, unde a fost anunțat că instanța va striga cauza care îl privește în jurul orei 10:00, însă bărbatul a preferat să plece motivând că nu mai poate aștepta din cauza unor probleme de sănătate.

La scurt timp cei care au găsit dispozitivul i-a anunțat pe jandarmi care au evacuat clădirea. ”Alarmați de aspectul dispozitivului care părea a fi unul exploziv chiar și pentru persoanele cu pregătire, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Pintea Viteazul Maramureș au izolat zona și au evacuat persoanele din clădire”, subliniază procurorul Cristian Ioan Dragotă de la DIICOT Maramureș.

În cadrul urmăririi penale, Vasile Coman a fost supus unei expertize psihiatrice care a stabilit diagnosticul de ”tulburare delirantă persistentă”, având discernământul diminuat.

Geniștii SRI au făcut noroi din bombă!

”Întrucât specialiștii geniști în urma evaluării riscului apreciat prin prisma observării aspectului exterior al dispozitivului care prezenta caracteristicile tehnice funcționale ale unui dispozitiv exploziv de inițiere a unei încărcături cu caracteristici necunoscute, au concluzionat că există posibilitatea ca dispozitivul în cauză să fie apt de explozie s-a decis și s-a acționat prin intervenția și utilizarea disruptorului tip DR 2 din dotare, dispozitiv destinat anihilării efectelor explozibililor. Dispozitivul a fost astfel neutralizat prin pulverizare cu apă la o presiune de cca. 100 atm cu ajutorul disruptorului din dotarea echipei pirotehnice din cadrul Serviciului Român de Informații. (…) Ulterior, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului s-a stabilit că dispozitivul utilizat de inculpat nu era apt să producă explozie fiind confecționat din materiale improprii unui astfel de scop”, se arată în rechizitoriu.

Coman spune că a fost condamnat fără nicio probă

Pe de altă parte, Vasile Coman spune că a primit amenda penală fără ca acuzațiile de terorism să fie probate în vreun fel.

”La București, unde a fost rejudecat dosarul, martorii aduși cu mandat au declarat că nici măcar nu m-au văzut în ziua respectivă. De la tribunal au spus că în ziua respectivă nu funcționau camerele de vedere, așa că nu au imagini cu mine. Practic, la dosar nu era nicio probă, imagini, amprente, urme de pași, nimic! La procesul de la Cluj judecătoarea nici măcar nu m-a lăsat să vorbesc, că am avocat din oficiu. Însă pe hol i-am surprins pe avocatul de serviciu și pe procurorul de ședință conversând amical. Când m-au văzut s-au comportat ca niște elevi prinși de profesor la fumat!”, spune Vasile Coman.

1 COMENTARIU

  1. un lant de abuzuri din partea magistratilor rezulta din cele prezentzte.
    Pacat pentru magistratii cinstiti ca sunt asociati cu acesti vatafi ai dreptului romanesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.