Festivalul TIFF 2019 începe mâine. La cea de-a 18-a ediţie la festival sunt invitați speciali Nicolas Cage şi Michel Gondry.
Gala de deschidere a celui mai important eveniment din România dedicat filmului şi industriei cinematografice este programată vineri. ”Sute de proiecţii, premiere absolute şi titluri care au făcut istorie, artişti muzicali de renume şi cine-concerte spectaculoase, noi experienţe cine-culinare, workshop-uri şi masterclass-uri susţinute de experţi din lumea filmului şi industrii creative, dezbateri şi petreceri fabuloase vor sărbători majoratul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, între 31 mai şi 9 iunie”, arată organizatorii.

Nicolas Cage invitat special

Una dintre cele mai excentrice figuri ale cinematografiei mondiale, actorul, regizorul şi producătorul Nicolas Cage este invitatul special al acestei ediţii. Câştigător al unui premiu Oscar şi distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume. Starul va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale. Fanii îl vor putea urmări, în rol principal, în două dintre filmele care au doborât recordurile de box office. Prezent la Cluj-Napoca va fi şi regizorul, scenaristul şi producătorul Michel Gondry, la rândul său premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004). Celebrat printr-o retrospectivă integrală, cineastul francez va inaugura, în 31 mai, ora 13:00, Uzina Filmelor de Amatori – un spaţiu amenajat la CREIC (Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative) cu zeci de decoruri şi toată aparatura necesară, în care oricine îşi poate realiza propriul film. Întâlnirea dintre publicul TIFF şi cele două personalităţi invitate va fi posibilă prin două masterclass-uri. Sâmbătă, 1 iunie, ora 12.30, fanii îl vor întâlni pe Michel Gondry la TIFF Lounge, iar duminică, pe 2 iunie, la ora 12.00, Nicolas Cage va veni la întâlnirea cu publicul organizată la Hotel Platinia.

Familii de cineaști

Nadav Lapid, regizorul israelian care semnează „Sinonime/ Synonyms”, premiat anul acesta cu Ursul de Aur la Berlinală, va veni la Cluj însoţit de tatăl său, Haim Lapid, scenaristul filmului, alături de care va participa la proiecţia în premieră în România. Tot în familie sosesc la TIFF Eva şi Lukas Ionesco, regizoarea franceză cu origini româneşti care semnează Vârsta de aur (Une jeunesse dorée), respectiv fiul său, unul dintre protagoniştii filmului cu caracter auto-biografic inclus în Focusul Francez.

Film cu camera ascunsă

Echipa filmului „Politica italiană pentru to(n)ţi/ Il Sindaco, Italian Politics 4 Dummies”, producţia care a stârnit un scandal enorm în Italia, va împărtăşi publicului din România experienţa unică a procesului prin care a fost creat documentarul. Ismaele La Vardera, jurnalistul-erou, implicat într-o campanie electorală fictivă în cursa pentru Primăria oraşului Palermo, de-a lungul căreia şi-a filmat cu camera ascunsă toate interacţiunile cu politicienii importanţi, va fi prezent la Cluj alături de regizorii Davide Parenti şi Claudio Canepari. Multi-premiatul regizor, scenarist şi producător german Veit Helmer vine la TIFF cu „Sutienul/ The Bra”, cel mai recent film pe care îl semnează. Alături de el, vor fi prezente la întâlnirea cu publicul actriţele Irmena Chichikova şi Maia Morgernstern, ambele protagoniste ale filmului.

Premieră cu Tudor Giurgiu

Proiectat în premieră absolută la Gala de deschidere TIFF, „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, va oferi cinefililor şansa de a-i întâlni pe membrii echipei de producţie şi pe actorii Mihai Smarandache, Carmen Florescu şi Paul Cimpoieru. Nu vor lipsi de la eveniment compozitorul Julio de la Rosa şi scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului „Apropierea”, care a inspirat scenariul filmului.

Citește si Vezi cine sunt cineaștii care vor veni la TIFF 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.