CMID trebuia pus în funcțiune în urmă cu cinci ani, însă finalizarea lui a fost întârziată de mai multe hop-uri de natură penală.

Recent, șeful CJ Cluj, alin tișe a declarat la radio că centrul de deșeuri va fi inaugurat, parțial, în cursul acestei veri.

„În acest an vom putea face o recepție parțială a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, astfel că îş vom da în funcțiune parțial, în sensul de a fi folosit de tot județul. Am reușit fazarea proiectului, adică o parte să reușim să o terminăm până în vară, lunile iulie-august. Din septembrie va trebui deja să folosim acest centru. Primăriile din Cluj trebuie să aibă o variantă pentru gunoaie. Sper ca în acest interval de timp să avem o recepție parțială și prima celulă, prima „groapă” să fie dată în funcțiune. Acest centru ne-a consumat atât de multă energie pentru că, deși el era pe o cale bună, s-au întâmplat tot felul de nereguli. Dosarele penale care sunt acolo, alunecările de teren care au fost determinate de lucrări făcute de anumite firme care au dorit prin aceasta să obțină bani în plus, au întârziat foarte mult finalizarea centrului”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj, la Realitatea FM Cluj. 

CMID a fost început în 2011 și trebuia terminat în 2014. Acesta a beneficiat de fonduri europene, dar a fost blocat de insolvențe, lucrări neconforme, furturi de pământ și alunecări de teren. 

„Există o expertiză făcută la centrul respectiv de către profesorii de la Universitatea Tehnică, iar ei spun că acel constructor de la CMID a făcut lucrări “malefice”, în sensul că a furat dealul de la bază și a determinat alunecarea de teren ca să poată cere lucrări suplimentare și bani în plus. Aceste lucruri au dus la o întârziere uriașă, la scoaterea constructorului de acolo, o altă licitație, un alt constructor. Așa am tot prelungit-o până am ajuns acum într-o situație disperată, pentru că trebuie să finalizăm acest centru. Acum putem spune că centrul ajunge aproape în faza de a-l da în funcțiune”, a afirmat Tișe. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.