Odată cu scăderea numărului de pacienţi care ajung în spitale se observă şi o slăbire a ritmului de vaccinare. Un medic epidemiolog explică de ce nu se vaccinează românii

Medicul-şef al Direcţiei de Sănătate Publică Olt, Marinela Madan, a făcut o listă cu zece motive ale nevaccinării, urmărind reacţia populaţiei de când este disponibil vaccinul. Cei care le invocă nu sunt de condamnat, în contextul valului de informaţii contradictorii, spune medicul. Iată ce îi ţine pe români departe de centrele de vaccinare:

– teama – ocupă primul loc şi aceasta ar putea fi „tratată“ prin informarea corectă, consultând un medic de încredere;

– nu cred în ştiinţă – astfel că oamenii cad uşor pradă antivacciniştilor şi pot fi greu convinşi că pe măsură ce acest virus este studiat apar noi descoperiri, iar unele pot contrazice ceea ce se ştia deja; 

– nu cred în vaccin – reacţie, de altfel, întâlnită de la apariţia primului vaccin, în secolul al XVIII-lea;

– nu cred în autorităţi – iar pe acest fond mesajele venite din partea autorităţilor sunt uşor trecute cu vederea sau chiar contestate;

– refuză vaccinarea din motive ideologice – politice, religioase etc.; 

– teama de moarte – foarte mulţi cred că  vaccinul le-ar putea aduce sfârşitul, ignorând însă pericolul infectării;

– îşi schimbă des opinia, sunt indecişi;

– cad victimă dezinformărilor, în lipsa unei culturi medicale, iar scenarii de tipul „vor să ne împuţineze prin vaccin, e o conspiraţie la nivel mondial“ sunt „înghiţite“ fără întrebări;

– nu cred în existenţa virului – virusul este „o făcătură“;

– „inocenţa“ vaccinului – nu se vaccinează pentru că „oricum pot da în continuare virusul şi mă pot îmbolnăvi, aşa că la ce mă ajută“. 

Eficacitatea vaccinului se vede însă în numărul de morţi şi numărul de persoane internate zilnic la Terapie Intensivă, reaminteşte, în schimb, un medic român stabilit în Germania, făcând o comparaţie între cum s-au petrecut lucrurile la noi şi ce se întâmplă în ţările cu rată mare de vaccinare. „În Germania, au fost 60 de morţi la fiecare 50.000 de cazuri, iar în România la câteva mii de cazuri au fost 200 de morţi. Aici se vede diferenţa”, a declarat doctorul George Crivac, pentru Adevărul. Germania a impus, de miercuri, 24 noiembrie 2021, reguli dure cetăţenilor, prezentarea certificatului verde fiind obligatorie în toate spaţiile publice. Se pregătesc însă măsuri chiar mai dure, vaccinarea obligatorie fiind deja luată în calcul în această ţară. „Aş fi de acord cu vaccinarea obligatorie a populaţiei. Avem o situaţie de urgenţă. În total, au fost peste 250 de milioane de persoane infectate în numai doi ani. Virusul face mutaţii care sunt mai contagioase şi mai periculoase pentru sănătatea noastră şi pentru sănătatea publică în general”, a mai spus medicul George Crivac pentru „Adevărul”.

Cum s-a ajuns la „vaccinul te lasă impotent“

În România, în lipsa unor măsuri ferme şi cu o educaţie sanitară precară, românii nevaccinaţi se lasă tot mai greu convinşi de necesitatea administrării vaccinului. Au, în schimb, un apetit crescut pentru scenarii aproape neverosimile. Medicul Marinela Madan a explicat şi cum se propagă aceste informaţii false. „Eu , ca parte medicală, poate aflu despre vaccin, sau despre o descoperire, săptămâna viitoare, atunci îmi este accesibilă din lumea medicală. Şi asta dacă o caut. Dar dacă unul a lansat ceva  – « se pregăteşte sfârşitul lumii prin vaccinare» – se viralizează rapid pe reţelele sociale. A durat ceva până când m-am lămurit, de exemplu, de unde fake-news-ul cu impotenţa. S-a luat din context, era vorba de impotenţa funcţională la locul de inoculare, şi de la «impotenţa la locul de inoculare» a rămas că bărbatul nu mai face copii, că femeia nu ştiu ce mai păţeşte etc.“, a explicat medicul Madan cum ajung oamenii în pericol de moarte, iar spitalele se sufocă în vârful valurilor pandemice, din cauza informaţiilor false de pe reţelele sociale. Soluţia ar fi, cred medicii, o relansare a campaniei de informare privind vaccinarea, susţinută de specialişti care să le vorbească românilor  pe înţelesul lor. O astfel de campanie, sprijinită de mediul privat, s-a desfăşurat de curând în Dolj, Olt şi Argeş. Timp de şase zile, 17 medici le-au răspuns cetăţenilor interesaţi la întrebări (medicul Marinela Madan a fost unul dintre ei), iar campania de informare a adus în Craiova, Frăţila, Slatina şi Piteşti şi o caravană a vaccinării, cetăţenii primind  informaţiile care îi interesau şi având posibilitatea să se şi vaccineze în centrele deschise special cu această ocazie.


sursa: adevarul.ro

Citește și: Un profesor de religie a bătut un elev de clasa a doua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here