Camera copilului este poate una dintre cele mai importante elemente ce își pun amprenta în dezvoltarea celui mic. De aceea, amenajare acesteia reprezintă un proces important în care, odată cu trecerea anilor, va trebui să implici și copilul, astfel încât aceasta să devină personalizată după propriile sale dorințe și nevoi.  

Iată câteva sfaturi pe care să le respecți atunci când te pregătești de decorat: 

1. Planificarea este cheia succesului 

Înainte de orice, cel mai important lucru este să stabilești cu exactitate cum îți dorești să arate camera copilului, precum și ce facilități să existe. Mai mult, trebuie să te gândești bine dacă atunci când va crește mai mare, îți vei dori să reamenajezi complet camera sau doar să o adaptezi vârstei lui. Un alt aspect pe care trebuie să îi iei în considerare reprezintă bugetul pe care vrei să îl acorzi sau de care dispui, deoarece în funcție de acesta vor fi făcute și planurile de amenajare.  

2. Optează pentru mobilier modular

Un copil are nevoie de spații multiple și bine delimitate: pentru joacă, spațiu pentru dormit sau spațiu pentru învățat. Însă, de cele mai multe ori, încăperea nu dispune de foarte mult loc, motiv pentru care trebuie să te adaptezi. Un mod prin care poți optimiza spațiul este utilizarea unui mobilier modular, care poate fi amenajat în funcție de necesitate. Nu uita să alegi mobilierul cu colțuri rotunjite, pentru a evita micile accidentări.  

3. Creează spații de depozitare 

Un alt lucru de luat în calcul sunt spațiile de depozitare. Pentru a menține spațiul curat și poate pentru a-l învăța ce înseamnă ordinea, poți crea câteva spații de depozitare pentru jucăriile sale, însă și pentru hăinuțe. Poți lua în calcul să amenajezi și spațiul în care va depozita lucrurile necesare la grădiniță sau școală: rechizitele de la Crtbirotica.ro, ghiozdan sau obiecte pentru desen. 

4. Optează pentru covor sau mochetă

Pentru copii, întreaga lor cameră este un teren de joacă, inclusiv pe jos. De aceea, este foarte important să existe un covor sau o mochetă astfel încât acesta să nu răcească când se joacă. La momentul actual există o gamă largă de modele pentru copii, iar astfel îl veți putea alege pe cel pe care și-l dorește cel mic. 

5. Alege paturi suprapuse sau în oglindă

Atunci când amenajezi camera pentru 2 copii trebuie să ții cont că trebuie să le oferi un spațiu personal fiecăruia. De aceea, poți opta pentru achiziționarea unor paturi suprapuse, cu element de protecție și trepte, sau poți alege să amenajezi camera în oglindă, punând paturile față în față. Poți opta pentru un design în culori complementare sau, dacă cei mici își doresc, poți alege ca tot mobilierul să fie identic, însă cu mici excepții, unde fiecare dintre ei își poate pune amprenta. 

Cu siguranță, camera copilului poate fi amenajată în diverse moduri, fiind adaptată dimensiunilor apartamentului sau a casei. Trebuie să nu uiți că, pe lângă mobilierul ales, este foarte important să creezi o atmosferă primitoare și jucăușă, precum și să existe elemente care să reflecte personalitatea celui mic. 

Sursa foto: pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.