Gazeta de Cluj vă prezintă un top al celor mai bine plătiţi şefi Anticorupţie din România, alături de averile lor. Datele au fost adunate din declaraţiile de avere postate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Topul a luat în calcul doar salariile încasate de aceştia de la bugetul de stat pentru activitatea prestată într-un an calendaristic.
Fruntaşii de la DNA
Cel mai bine plătit procuror şef de la DNA este Aurelia Danusia Boicean, şefa DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Conform declaraţiei de avere aceasta a încasat anul trecut ca şi procuror şef 167.169 lei, plus 2.346 lei restanţe salariale de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, încă 17.564 restanţe salariale de la DIICOT, iar ca şi lector universitar a mai încasat încă 18.546 lei. Procurorul nu are terenuri, în schimb deţine două apartamente, două maşini (Audi, BMW), are active financiare în valoare de 29.000 lei şi trei credite la bancă de 6.000 euro, 25.000 euro, respectiv 65.000 lei. Este singura dintre procurorii şefi DNA care deţine obiecte de valoare şi anume are piese de mobilier în valoare de 4.000 euro, tablouri de 10.000 euro şi un tablou (bun propriu al soţului, prodecan la Facultatea de Medicină Sibiu – Adrian Boicean) în valoare de 1.500 euro.
Pe al doilea loc al topului este procurorul şef DNA – ST Baia Mare, Ioan Ulici care a ridicat 163.005 lei în 2016. Acesta deţine cinci terenuri în judeţul Maramureş, o casă şi un apartament în Sighetu Marmaţiei, cinci autoturisme: Audi A6, Ford Fiesta, Toyota Hillus, iar lângă Mercedesul ML 320, stă şi o Dacia 1310. Procurorul are un card de debit, un card de salarii (ambele cu valoare totală sub 5.000 euro), precum şi două credite de 15.000 lei, respectiv de 73.153 lei.
Clujul nu-i ”fruncea”
Topul continuă cu procurorul DNA – ST Piteşti, Daniela Lupu care conform declaraţiei de avere a primit în 2016 suma de 154.779 lei, iar de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea încă 8.089 lei. Procurorul deţine şase terenuri, o casă de locuit, un Volkswagen Tiguan, un credit de 248.750 lei şi trei depozite bancare în valoare de 470 euro, 9.195 euro (ce include dobânda aferentă), respectiv 3.992 lei.
Deşi anii trecuţi, şefa DNA – ST Cluj – Anca Gabriela Mărincean era mai bine poziţionată în top, în 2016 procurorul a câştigat 154.500 lei din activitatea sa, adică 12.800 lei pe lună. Mărincean deţine trei terenuri în Gilău şi Floreşti, o casă de locuit şi un apartament în Floreşti, două autoturisme (un Citroen C5 şi un Chevrolet Captiva), un depozit bancar de 38.000 lei, dar şi patru credite de 132.500 lei, 296.434 lei, 66.000 lei, respectiv 39.000 lei.
Procurorii Onea, la acelaşi nivel financiar
Lucian Gabriel Onea, şeful DNA – ST Prahova are un venit anual de 148.982 lei, conform cu ultima declaraţie de avere depusă de acesta, adică un venit mediu lunar de 12.415 lei.. Ca avere, Lucian Gabriel Onea deţine un teren intravilan, un apartament, o casă, două maşini (Renault Megane. VW Beetle), nu are active financiare, însă are două credite bancare de 90.000 euro, respectiv de 38.000 lei.
Procurorul şef DNA – ST Târgu Mureş, Tiberiu Nicolae Onea, a încasat în 2016 148.272 lei, un venit mediu lunar de 12.356 lei. Procurorul deţine o casă de locuit, o casă, două terenuri şi două maşini (Seat Alhambra, Renault Clio). Ca şi active financiare, Onea are în cont aproximativ 465.000 lei, la care se adaugă cele trei carduri de cumpărături în valoare totală de 50.700 lei. Şeful DNA Târgu Mureş are două credite la bancă de 125.000 euro, respectiv 70.000 lei şi două descoperiri bancare în valoare de 10.996 lei.
Acelaşi salar, alte investiţii
Şefa DNA- ST Bacău, Maria Cornelia Hrîncescu are un salariu de 144.289 lei pe an, adică un venit mediu lunar de 12.000 de lei. La capitolul avere, Cornelia Hrîncescu deţine un teren şi o casă în Bacău, un autoturism Audi şi are trei credite de 37.925 de euro, 20.000 de lei şi 40.000 de lei, primele două scadente anul acesta, iar ultimul în 2019.
Sorin Constantinescu, şeful DNA – ST Constanţa a încasat 144.289 lei în 2016, adică aproximativ 12.000 lei pe lună. Ca şi avere, procurorul nu deţine terenuri, în schimb are un apartament în Constanţa şi trei automobile: Renalut Megane. Peugeot 207, VW Tiguan. Are patru depozite bancare de 171.894 lei, 8.932 lei, 39.383 lei, respectiv 31.179 lei şi este dator Băncii Transilvania cu 40.000 de euro.
La şefa DNA – ST Galaţi bate vântul prin document
Procurorul Diana Alexandru, şefa DNA -ST Galaţi a încasat anul trecut 134.180 lei. Potrivit declaraţiei de avere nu are casă, nici teren, nici maşină, dar nici datorii. Are doar două depozite bancare în valoare totală de 33.726 lei. De precizat că este singurul procuror şef care nu are datorii la bancă.
Deşi Florin Bogdan Munteanu procuror şef DNA – ST Iaşi a câştigat în 2016 tot 134.180 lei, acesta deţine şase terenuri, un apartament şi un autoturism KIA şi patru conturi bancare de 1.024 lei, 18.733 lei, 4.248 lei, respectiv 12.000 lei. În 2009, procurorul a luat un credit de 75.200 euro şi a garantat cu ipoteca pe imobilele sus-menţionate, iar anul acesta a mai luat un credit de 30.000 lei.
Topul merge mai departe cu Nicolae Adrian Golban a încasat 132.708 lei ca şi procuror la DNA – ST Timişoara şi deţine două apartamente, o casă, un teren (aferent casei de locuit), un BMW din anul 1999. Procurorul mai are două depozite bancare în valoare de 135.577 lei şi trei carduri de credit ce însumează 48.103 lei.
Cornel David- Deca, procurorul şef al DNA Braşov încasează anual 131.634 lei. Acesta deţine un apartament în Sibiu împreună cu soţia, avocata Klara David Deca şi două autoturisme – un Seat Altea Freetrack şi un Ford Fiesta şi două depozite bancare de 16.300 lei, respectiv 8.810 lei. Ca şi datorii, Cornel David Deca are un credit de 45.000 euro scadent în anul 2041.
Cei mai prost plătiţi procurori şefi DNA
Din activitatea de procuror DNA – ST Oradea, Adrian Valentin Muntean a câştigat anul trecut 123.322 lei, adică puţin peste 10.000 lei pe lună. Ca şi avere, procurorul are un teren, un apartament în comuna Sânmartin, judeţul Bihor, două autoturisme (Skoda Octavia, Volkswagen Polo), un card de credit cu 8.000 lei şi de la Fondul de Pensii Administrat Privat NN lare 53.742 lei, la are se adaugă un credit de 409.660 lei, scadent în anul 2030.
Procuror DNA – ST Craiova, Marin Căluşaru a câştigat în 2016 aproape 120.000 lei, ajungând la un venit mediu lunar de aproximativ 9.900 lei. Procurorul deţine patru terenuri în judeţul Dolj, două case de locuit, trei autoturisme (Dacia 1410, Chevrolet Lacetti, Opel Corsa) şi patru depozite bancare în valoare totală de 108.250 lei. Căluşaru are şi o datorie la bancă de 260.000 lei.
Ultimul din topul şefilor Anticorupţie este Ciprian Mihai Morişcă, procuror şef la DNA – ST Suceava care din activitatea sa Morişcă a câştigat anul trecut 117.553 lei, adică aproximativ 9.800 lei pe lună. Morişcă are un teren intravilan, o casă de locuit, ambele în municipiul Suceava, două BMW-uri, trei depozite bancare ce însumează 96.656 lei şi o datorie de 15.000 euro., scadentă în 2018.
Kovesi se dă săracă
Ca şi o comparaţie la cele prezentate, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi a câştigat în 2016 182.281 lei, adică 15.190 lei pe lună. Potrivit celor declarate, Kovesi nu deţine terenuri, nu are maşini, are doar un singur apartament cu două camere în Bucureşti (în care locuieşte din 2007) şi patru depozite bancare de 13.902 euro, 765 euro, 11.420 lei, respectiv 290 lei. Şefa DNA a împrumutat de la bancă în 2008 suma de 45.000 euro. Kovesi a rămas fără aproape 6.000 de euro, bani care îi încasa ca expert în programe europene, aşa că acum trebuie să se întreţină numai din salariu.
Nu numai presa din România a fost interesată de declaraţia de avere a şefei DNA. Israelienii de la Black Cube au vorbit despre posibile conturi bancare în Elveţia şi Cipru, unde Kovesi şi-ar fi depozitat bani primiţi din alte surse, însă acest lucru n-a fost demonstrat până acum.
Foarte bine că sunt plătiți corespunzător! Felicitari procurorilor corecți ai României!
Pai pe cat face madama Marincean de la Cluj castiga cam putin!
Sa mai puna mana sa citeasca, ca la f.f. la Drept nu s-au prea facut carte!