Am discutat cu rectorul Universității Babeș-Bolyai, profesorul Daniel David, despre cum se poziționează acum instituția pe care o conduce în topurile internaționale, precum și despre oportunitățile din perioada pandemiei. Am avut parte de o discuție clară și deschisă, acum, mai ales în contextul în care mii de studenți se pregătesc să se înscrie la programe de licență, respectiv de master. 

Am început discuția cu profesorul Daniel David întrebându-l dacă au existat aspecte pozitive, lucruri bune pe care învățământul superior/universitar le datorează acestei pandemii sanitare prin care a trecut întreaga omenire. Se subînțelege faptul că suma aspectelor mai puțin pozitive este covârșitoare, iar o posibilă comparație/cuantificare ar fi de prisos. Rectorul Universității-Babeș Bolyai ne-a menționat faptul că unul dintre aspectele pozitive este constituit de faptul că toată lumea, în ansamblul său, și-a schimbat paradigma asupra educației. Educația a trecut printr-un proces accelerat de digitalizare. Fără condițiile impuse de pandemie, nu ar fi fost posibilă o digitalizare acum, și, mai ales, atât de repede. Unul dintre aspectele mai puțin plăcute ale pandemiei pentru universitate a fost constituit de faptul că dezvoltarea infrastructurii era blocată. Nimeni nu și-a mai permis să construiască noi spații academice. De asemenea, granturile au fost blocate. 

Pe ce loc se află UBB?

În acest context l-am întrebat pe profesorul Daniel David pe ce poziție se află Universitatea Babeș-Bolyai în clasamentele internaționale. Am ridicat această întrebare nu numai în contextul dificultăților prin care trece universitatea, dar și datorită faptului că în presă au apărut opinii, speculații, conform cărora această instituție de învățământ superior și-a pierdut poziția pe care a deținut-o până în prezent. Ni s-a răspuns că toate aceste clasamente/topuri necesită o interpretare completă. În lume există mai mult de 30.000 de instituții de învățământ superior. Universitatea condusă acum de rectorul Daniel David se află în primele 5%. Asta înseamnă în primele 1.500. Însă nu am primit un răspuns exact: locul 400, sau locul 550. Cert este că se află undeva în primele 1.500 de universități din lume. Este nevoie totuși de o mențiune suplimentară. Activitatea universității, implicit activitatea facultăților, nu sunt finanțate specific. Ce înseamnă asta? În această competiție între universități nu ajunge să fii inovativ și deștept. Este nevoie și de un buget pe măsura eforturilor intelectuale/cognitive care să susțină aceste întreprinderi. 

Am continuat discuția în direcția realizărilor din primul an din mandatul de rector. Ne reamintim faptul că profesorul Daniel David vorbea în anul 2020, în timpul competiției pentru postul pe care a fost ales, despre o posibilă reorganizare a celor 21 de facultăți. Astfel, în februarie-martie 2020 se discuta despre faptul că dacă dintr-o facultate se vor desprinde alte două viitoare facultăți sau dacă, dimpotrivă, din două facultăți se dorește formarea uneia singure, rectorul va da curs acestor doleanțe ale facultăților. Până în prezent, a rămas aceeași structură a celor 21 de facultăți. Noutatea pe care nu se poate să nu o  menționăm este dată de organizarea celor 6 școli academice precum Școala de Științe ale Naturii, Școala de Arte, Școala de Teologie, de Inginerie etc. Mai este de menționat faptul că tot în timpul campaniei/competiției din anul 2020, profesorul Daniel David vorbea despre sporirea capitalului uman din universitate. L-am întrebat concret ce s-a realizat în aceasta privință de când este rector. Am aflat că deși au fost condiții de pandemie, angajările la universitate au continuat, concursurile pentru diferite posturi s-au desfășurat mai departe. 

Vânătoarea de capete

Mai mult decât atât, conducerea universității și-a stabilit drept obiectiv recrutarea celor mai performante cadre didactice. În acest context ne-am reamintit de un angajament din martie 2020, și anume ceea ce se numește head huntig. Pe atunci, actualul rector vorbea despre un anumit impediment legislativ care te încurcă mai mult decât să te ajute, atunci când vrei să ofertezi o anumită persoană. Se discuta și s-a tot discutat până în prezent despre modificarea legislației în materia/domeniul educației care să permită practic o derogare de la regulament atunci când o universitate are toate motivele pentru a angaja special/expres pe cineva. Am întrebat dacă s-a realizat ceva concret în această privință. Am înțeles că în momentul de față se lucrează la noua lege a educației care va suferi anumite amendamente inclusiv în această privință. 

UBB universitate de talie mondială?

Totuși, rămâne o întrebare căreia încă nu i-am găsit răspuns. Este Babeș-Bolyai o universitate mondială? Dincolo de toate clasamentele din care face parte, dincolo de toate statisticile, dincolo de toate cifrele, numerele și indicatorii de performanță, ce face concret această universitate în lume? Știm că în anul 2015, din punct de vedere economic, UBB și studenții săi au avut o contribuție de mai bine de 200 de milioane de euro la economia orașului Cluj-Napoca. Profesorul Daniel David observa în mod pertinent că atunci când se mișcă universitatea, se mișcă tot orașul. Însă ce se întâmplă dincolo de limitele urbane ale Clujului? Dincolo de limitele frontaliere ale României, cât de mult mai contează această universitate? Evident, doar dacă ești de rea credință poți crede că universitatea nu contează deloc dincolo de aceste frontiere. Însă, întrebarea care se ridică privește cât de mult contează aportul acestei universități pe plan social, economic, științific, în raport cu toate celelalte universități cu care se află în competiție, dar și în colaborare? La această întrebare vom putea primi răspuns cel mai probabil la jumătatea mandatului de rector al profesorului Daniel David. 

Cert este faptul că există o încredere aflată pe un trend ascendent. Rectorul ne-a spus că spre deosebire de anul trecut, la Babeș-Bolyai s-au înscris cu 10% mai mulți studenți. Mai mult, universitatea atrage studenți din cât mai multe județe ale României, ceea ce, în comparație cu Universitatea București, aflată în capitală, este un aspect apreciabil.


Citește și: Comunitatea UBB a primit un nou membru – Centrul de Cercetări Biologice din Jibou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.