Caz tipic de ghinion sau victima unui proces cu „dedicaţie” ? Gazeta de Cluj vă prezintă unul dintre cele mai bizare cazuri de condamare la o pedeapsă privativă de libertate cu executare.

Conducerea în stare de ebrietate a unui autoturism pe drumurile publice, este, fără îndoială, o infracţiune şi trebuie privită ca atare. Cu toate acestea, ce i sa întâmplat unui cetăţean al Gherlei este menit să ne facă să ne punem un semn de întrebare cu privire la duritatea şi absurditatea unor decizii date de  în care instanţele române.
Duinea Gheorghe a condus sub influenţa alcoolului şi a reuşit să „parcheze” maşina într-un şant aflat la marginea unui drum, fără a răni pe nimeni şi fără a cauza daune materiale bunului obştesc sau unui persoane private.

Istoricul unui proces incredibil
Acesta a fost trimis în judecată pentr săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 constând în conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, de către o persoană având în sânge o imbibaţie alcoolică superioară limitei legale.
Prin Sentinţa Penală nr.1374/2009 din data de 13 noiembrie 2009 a Judecătoriei Gherla, Duinea Gheorghe a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare cu executare, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a, şi anume dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei, până la terminarea executării pedepsei.
Exercitând calea de atac a apelului în apărare, Duinea Gheorghe a atacat sentinţa judecătoriei la Tribunalul Cluj, instanţă care s-a dovedit mult mai îngăduitoare şi mai chibzuită atunci când vine vorba de împărţit ani în stânga şi în dreapta. Tribunalul a desfiinţat parţial, sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei, sentinţa penală a judecătoriei Gherla, propunând o altă modalitate de executare.  Astfel, pronunţând o nouă hotărâre, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de doi ani de închisoare şi suspendarea executării pedepselor accesorii. Această soluţie este mult mai apropiată de conceptele moderne ale dreptului penal, mai precis a laturii umane a dreptului penal. Pentru pericolul redus al infracţiunii, şi, considerând circumstanţele reale şi personale ale autorului, o specie de pedeapsă cu amenda sau în cel mai rău caz cu închisoarea cu suspendare erau cele mai plauzibile condamnări.
Împotriva acestei soluţii Parchetul a formulat recurs, Curtea de Apel, condusă de preşedinta secţiei penale Delia Purice, admiţându-l la data de 24 februarie 2010.  Procedând la judecarea cauzei, completul supranumit „total death”, a decis că închisoarea cu suspendare este o pedeapsă mult prea lejeră, casând în întregime decizia Tribunalului Cluj, şi menţinând sentinţa Judecătoriei Gherla, sentinţă care îl condamna la 2 ani cu executare şi interzicerea unor drepturi.

Graţierea, singura soluţie râmasă
Duinea Gheorghe, de profesie inginer, şi-a epuizat căile de atac disponibile şi a decis să apeleze la clemenţa şefului statului. Conform art.1 şi 2 din Legea 546 din 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii : „Graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară”, respectiv “Graţierea poate fi acordată individual, prin decret al Preşedintelui României, potrivit art. 94 lit. d) din Constituţia României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică, conform art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie.” În cererea de graţiere individuală înaintată preşedenţiei, Duinea Gheorghe, prezintă motivele pentru care decizia Curţii de Apel Cluj pare să fie excesivă sub aspectul individualizării executării pedepsei. Astfel, art. 72 din Codul Penal, care prezintă coordonatele în cadrul cărora un judecător efectuează operaţia de stabilire şi aplicare a predepsei concrete, stabileşte ca şi criterii de individualizare următoarele: gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului, împrejurările care arenuează sau agraveauă răspunderea penală.
Cu privire la gradul de pericol social al faptei penale din speţă, în cererea de graţiere se arată câteva exemple din jurisprudenţa modernă, exemple menite să înfăţişeze modul în care majoritatea judecătorilor au soluţionat cauze similare şi absurditatea sentinţei în cauza de faţă. Astfel, diverşi autori şi magistraţi au rezolvat speţe asemănătoare, propunând pedepse de trei luni, şapte luni, sau chiar un an şi patru luni închisoare, dar toate cu suspendare.  Este evident şi relativ uşor de observat faptul că decizia Curţii de Apel Cluj, care condamnă pentru o faptă similară o persoană la doi ani cu executare, iese din practica judiciară a ultimilor ani.
Cât priveşte persoana infractorului, analiza pe care un judecător trebuie să o efectueze trebuie să se refere la două aspecte şi anume factorul psihologic şi conduita pe care individul o are în societate. În acest context, este greu de imaginat că o persoană cu studii superioare, care a avut de-a lungul timpului o carieră de succes şi o viată de familie reuşită să prezinte un adevărat pericol social. Referinţe bune vin atât din partea primarului Gherlei, care îl numeşte „cetăţean capabil şi responsabil să nu mai repete asemenea fapte”, cât şi din partea preotului paroh care il caracteriza drept spunând că „este un membru respectat şi îndrâgit în comunitatea noastră, atât cea religioasă cât şi cea laică”.
Nici considerentele personale, nici conduita bună a lui Duinea Gheorghe înainte şi după comiterea faptei nu a fost luate în considerarea ca şi împrejurări care atenuează răspunderea penală în cadrul deliberării instanţei de recurs.

Legea nr.546/2002,

Graţierea Individuală
Art. 3. – Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Art. 4. – Cererea de graţiere individuală, împreună cu actele anexate, se adresează Preşedintelui României şi poate fi făcută de:
a) persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia;
b) soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.
Art. 5. – (1) Cererea de graţiere conţine în mod obligatoriu datele de identificare a persoanei condamnate şi pedeapsa pentru care se solicită graţierea.
(2) La cererea de graţiere se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, certificatul de cazier judiciar şi, după caz, acte de stare civilă, certificate medicale, rapoarte de anchetă socială şi alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susţinerea cererii sale.
Art. 6. – (1) În vederea exercitării prerogativei de graţiere, Preşedintele României poate solicita, atunci când socoteşte necesar, avize consultative de la Ministerul Justiţiei, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării.
(2) De asemenea, atunci când consideră necesar, Preşedintele României poate solicita informaţii organelor administraţiei publice locale, conducătorului locului de detenţie, organelor judecătoreşti şi ale parchetelor, organelor de poliţie şi altor instituţii publice, precum şi comandantului unităţii, pentru condamnaţii militari.
Art. 7. – Decretul de graţiere se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. – Decretul de graţiere trebuie să conţină următoarele elemente:
a) datele de identificare a persoanei condamnate: numele, prenumele, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii;
b) elementele de identificare a hotărârii judecătoreşti de condamnare;
c) pedeapsa aplicată de instanţă, care face obiectul graţierii;
d) modalitatea graţierii – totală sau parţială, indicându-se partea de pedeapsă graţiată, pentru graţierea parţială.

Andrei Tomoş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.