Alegerile au trecut, problemele au ramas. Rezumatul pe scurt al alegerilor din 9 decembrie a scos la suprafata problemele votului uninominal, dar si unele probleme ale comunelor castigate de PDL in aceasta vara. Desi Daniel Buda si Adrian Papahagi au fost anuntati drept deputati, in locul lor au ajuns in Parlament Adrian Gurzau si Irimie Vicentiu Mircea. Trei colegii au fost inchise de USL, dintre care unul, cel al nevestei sefului Consiliului Judetean Cluj, Elena Uioreanu, a fost cea mai mare surpriza. Nici singurul deputat UDMR , Mate Andras Levente, nu este scutit de probleme, el fiind declarat incompatibil de ANI.

Primele alegeri castigate de Nicoara

Marius Nicoara a avut trei esecuri la ultimele alegeri la care a participat, fara sa il faca sa se retraga din politica, ci motivandu-l sa ajunga din nou senator. Cel numit senatorul porno castigase pana acum doar sefia Consiliului Judetean Cluj, si acela, conform unor surse, cu ajutorul UDMR, iar din restul scrutinelor la care a participat a iesit infrant: sefia Consiliului Judetean in fata lui Alin Tise, primaria municipiului Cluj-Napoca, in fata lui Sorin Apostu si Emil Boc, iar mandatul precedent de senator si l-a obtinut abia de pe pozitia a treia, dupa redistribuirea nationala. Nicoara este cunoscut pentru secretizarea contractelor cu Iulius Mall si Nokia, cel dintai desecretizat de Gazeta de Cluj, dar si a altor probleme la limita legii.

Problemele din Colegiul 9

Colegiul 9 din zona de munte a fost un colegiu foarte ciudat, precum zona crepusculara. Desi majoritatea primarilor erau din PDL si au castigat glorios la alegerile din toamna si nici macar Elena Uioreanu, sotia presedintelui CJ Cluj, nu se astepta sa castige, ea a inchis colegiul. Intr-o analiza a jurnalistului Victor Lungu, publicata pe blogul personal, sareinochi.com, se arata cum PDL nu ar fi avut niciun motiv sa piarda acest colegiu, decat daca primarii nu obtineau aceeasi mobilizare ca la alegerile locale din acest an.
Susana Minodora Luca a obtinut la alegerile din aceasta toamna 60,43% din sufragiile pentru primaria Baisoara. Candidatul PNL, Bazil Ioan Galmati a obtinut 29,46%, iar cel al PSD a obtinut 10,10% din mandate. In comuna Belis, Viorel Crainic (USL), a iesit primar cu 47,33%, pe cand candidatul PDL a obtinut 22,94 procente, iar cel al PRM 22,83%. In comuna Calarasi, primar a fost desemnat Ioan Vasile Racolta, care a obtinut 75,28% din voturi, in timp ce UDMR a obtinut 10,19 procente, iar USL 7,98%.Vasile Tripon a iesit primarul comunei Calatele cu 30,71% din mandate, in timp ce candidatul PSD a obtinut 24,04%, iar cel al PDL 18,34%.
Primarul din Ciucea, Radu Florin Abrudan (PDL), a primit 53,42% din sufragii la alegerile locale, in timp ce Ioan Popa, USL, a obtinut 42,3%.
Primarul Teodor Popa a invins la Ciurila cu 68%, iar contra-candidatii sai au obtinut 21,56- Dominic Mogos (PSD), 10,37%- Bogdan Mihai Sauliuc (PNL).
Primarul din Feleacu, Nicolae Balea(PDL), a castigat primaria cu 58,1%, iar contracandidatul sau a obtinut un merituos 41,88%, respectiv Gabriel Victor Costea.
PDL a dat primarul si in comuna Iara, unde Ioan Dorin Popa a obtinut 49,15% din sufragii, iar contracandidatii sai au obtinut 32,11%, Emil Todor Marius-PSD, respectiv 15,59%, Ioan Serban-PNL. In Luna, primarul a fost desemnat Laurentiu Tor, PNL, care a obtinut 43,08% din voturi, iar Aurel Giurgiu, PDL, a strans 42,91% din voturi, iar Mihail Marginean, PSD, doar 7,41%.
In comuna Maguri-Racatau a iesit primar Petru Prigoana(PDL) cu 76,21% din voturi, iar Marioara Safta, contra-candidata PSD a obtinut 11,89%.
Petru Ungur, PSD, a iesit primar in Margau cu 36,62% din voturi, iar independentul Petru Lucian Radoviciu a obtinut 62,6%, pe cand Sorin Suciu Mircea, PDL, 18,7 procente.
Traian Maris a iesit primar in Marisel cu 56,85% dintre voturi, iar contra-candidatul sau Octavian Vesa, PDL, a obtinut 43,14%.
Comuna Mihai Viteazu a fost castigata de Ioan Zeng, de la UDMR, care a obtinut 49,98% din voturi in timp ce Gligor Sasu, USL, a obtinut 16,08 procente, iar Vasile Capata 11,61%.
Primarul din Moldovenesti a fost desemnat un alt candidat al UDMR, Ioan Marginean, 49,76%, iar Viorel Bojan, USL, a obtinut 38%, pe cand candidatul PDL, Ioan Calean Remus, a obtinut doar 7 procente.
In Negreni primar a iesit Dorin Manea, PDL, care a obtinut 69% dintre sufragii, pe cand contracandidatul sau, Leontin Ungur, din partea USL, a primit doar 25% din voturile validate.
In Petreștii de Jos primar a fost desemnat Ioan Parv, PDL, cu 50,81% din sufragii, pe cand candidatul USL, Florin Iuga, a primit 41,09% din voturi.
Primarul din Poieni, Gheorghe Boca, PDL, a obtinut 47,28% din voturi in aceasta vara, iar contra-candidatul sau Ioan Dejeu, USL, a strans doar 33,43% dintre sufragii.
Ioan Morar, PDL a iesit primar in Rasca cu 70% din voturi, iar Ardelean Ilea, PNL, a obtinut 23,80 de procente si Traian Matis, PSD, a obtinut 6,15% din sufragii.
In Sacuieu a iesit primar Gheorghe Cuc, PDL, cu 63,7% din voturi, iar contra-candidatii sai au fost Aurel Potra, USL, care a obtinut 29,98% din sufragii.
Comuna Tureni a fost adjudecata de USL, mai precis de Daniela Elena Manaila, care a obtinut 71,41% din voturi, iar locul al doilea a fost obtinut de Eugen Blaga, PPDD, cu 11,12 procente, cei de la PDL clasandu-se doar pe pozitia a treia, cu 6,34% obtinuti de Vasile Morovan.
Comuna Valea Ierii a fost adjudecata de Gabriel Duma, de la PDL cu 76,28% din voturi, iar Florentin Burz, USL, a obtinut 23,71 de procente.
“Uite așa, USL a facut pe Colegiul 9 Munte: 7607 (51,38%) voturi, iar ARD: 3254 (21,98%) voturi din 14806 voturi valide, la o prezența la vot de 32,33%. Adica USL impreuna cu sateliții sai are 9870 (aici sunt și sateliții PRM, PP-DD care au participat la alegeri separat; in fapt, USL are 7105) de votanți la Consiliile locale din comunele din Colegiul 9 Munte in 10 iunie 2012, la o prezența de 53,79% din 46631 de inscriși, dar reușește sa mobilizeze de partea sa cu 333 de votanți mai puțin in decembrie 2012 la o prezența de 32,33% dintr-un numar de votanți inscriși pe liste mai mic cu 835 de suflete! Iar ARD, dintr-un numar de 8835 de voturi obținute la Consiliile locale cu dor 6 luni in urma, mobilizeaza la vot doar 3254 de suflete! Ce drac de mare treaba și cu folos a facut Uioreanu ca președinte al Consiliului Județean Cluj in așa fel incat PDL sa piarda 5581 de simpatizanți in acest interval de timp? “, se intreaba Victor Lungu pe blogul personal.

Cristea, in spatele lui Rus si Puscas

Aurelia Cristea este cunoscuta in mediul politic clujean ca fiind sustinuti de doi barbati: Ioan Rus si Teodor Pop Puscas. Daca primul a reusit sa isi primeasca avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor pentru societatea Autosicron Broker de Asigurare in perioada cand Cristea era chiar membru al CSA, cel de-al doilea locuieste in casa proaspatului parlamentar.  Cristea a devenit consilier judetean dupa ce Pop Puscas Teodor s-a retras din activitatea politica.
Cristea Aurelia, 44, a fost pana in prezent sefa a Pool-ul de asigurare impotriva dezastrelor naturale (PAID) si a fost angajata de catre Adrian Ivan la Universitatea Babes-Bolyai, fiind doctoranda acestuia. Ea este din septembrie 2010 angajata ca profesor asociat al cursului “securitatea asigurarilor sociale.” Intre 2006 si 2009 a fost membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Primul job al candidatului Aurelia Cristea a fost in cadrul societatii Alianta SA din Huedin, societate care a avut printre actionari pe Taica Radu Horatiu. El este actionar al societatii Target Imobiliare, care in momentul in care Marius Nicoara era presedinte al Consiliului Judetean Cluj, a facut tranzactii cu actiunile Clujana, societate din subordinea CJ Cluj. El este asociat cu Mircea Pinte, Liviu Claudiu Sugar, oamenii liberalilor, iar filiera duce pana sus in Banca Transilvania… Cariera si-a continuat-o la Nufarul Com, o societate care este momentan suspendata, detinuta anterior de Antal Anna Zsuzsanna. Ea a facut un curs la Universitatea de Aparare intre anii 2004-2005. Este cetatean de onoare al comunei Negreni, sat Bucea. Cariera politica si-a inceput-o cum 17 ani in PSD, mai precis in organizatia Huedin. In prezent este membru al Consiliului National al PSD.

Zlati ii crede pe clujeni maramureseni

Radu Zlati, unul dintre deputatii care au profitat cel mai bine de valul USL, inchizand colegiul cu cel mai mare procentaj, aproximativ 57 de procente, a facut o gafa chiar din inceputul campaniei electorale, numindu-i pe clujeni maramureseni. Oamenii nu l-au sanctionat pentru asta. Zlati este fostul consilier prezidential al lui Crin Antonescu. Desi a fost consilier prezidential doar pentru 20 de zile, acesta si-a continuat ulterior cariera de la Bucuresti, fiind consilierul Ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Viceprimarul lui Stefanie, in Parlament

Colegiul opt a fost castigat in urma redistribuirii de catre candidatul ARD Vicentiu Irimie Mircea, fost viceprimar al municipiului Turda. Deputatul a fost pana nu demult consilier local. Candidatul ARD a realizat venituri de 69.600 de lei anul trecut si declara ca nu are terenuri, masini sau bijuterii valoroase. In schimb, are doua case de locuit, ambele la Turda, si datorii de 199.000 de euro.

Suspect de incompatibilitate, reales

Mate Andras Levente si-a angajat nevasta pentru patru luni de zile la propriul cabinetul parlamentar. El considera ca nu a fost vorba de incompatibilitate, desi inspectorii Agentiei Nationale pentru Integritate (ANI) spun cu totul altceva. Pana una alta, Mate Andras Levente a dat in judecata Agentia Nationala de Integritate si are termen pe 8 ianuarie 2013.
”Inclusiv Parchetul a spus ca nu este conflict de interese. A fost NUP la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ca nu exista conflict de interese. Am angajat-o pe sotia mea si nu este conflict de interese. Ea nu mai lucreaza la mine. Patru luni a lucrat la mine, pentru ca a lucrat in presa si n-am vrut sa fie incompatibilitate morala ca a lucrat in presa si scrie despre sot”, a explicat pentru Adevarul Mate Andras. Mate Andras a facut aceste precizari dupa ce a participat la intalnirea conducerii Camerei Deputatilor cu presedintele ANI, Horia Georgescu, discutiile avand ca scop imbunatatirea legislatiei privind incompatibilitatile si conflictele de interese. ”Daca nu e prevazuta o interdictie, nu o poti incalca. Deocamdata nu este niciun conflict de interese nicaieri reglementat. Nu am discutat probleme concrete, ci in viitor sa eliminam aceste interpretari gresite si aceste situatii de interpretare si comunicare gresita, pentru ca e important sa avem un MCV pozitiv. Deocamdata suntem la nivel de dialog, trebuie modificata inclusiv legislatia in domeniu”, a explicat Mate Andras.
“Domnul András-Levente MÁTÉ, Deputat in Parlamentul Romaniei, a propus angajarea și a avizat contractul individual de munca privind angajarea soției sale, doamna Erzsebet MÁTÉ, in perioada 16.03.2010 – 01.01.2011, in cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorala nr. 13 Cluj, incalcand, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.
Beneficiul patrimonial total, obtinut de rudele celor cinci deputati in urma angajarii prin nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese, este de 196.332 Lei (aproximativ 46.745 Euro).
Avand in vedere cele de mai sus, au fost dispuse urmatoarele masuri:- sesizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la posibila savarsire de catre doamna Oana NICULESCU-MIZIL STEFANESCU TOHME, doamna Sonia-Maria DRAGHICI, domnul Mihai RADAN, domnul Stelica IACOB STRUGARU și domnul András-Levente MÁTÉ, Deputați in Parlamentul Romaniei, a infractiunii de conflict de interese, prevazuta si pedepsita de art. 2531 din Codul Penal al Romaniei“, se arata in comunicatul ANI.

Au mai ramas patru ani pana la urmatoarele alegeri pentru Parlamentul Romaniei, insa desi numarul de parlamentari din judetul Cluj nu a fost suplimentat, numarul de 580 de parlamentari la nivel national este atat de ingrijorator incat urmatorul scrutin ar putea fi efectuat dupa un nou sistem electoral. Pana atunci, problemele de moralitate ale anumitor candidati vor fi rezolvate cu timpul sau poate unele chiar uitate de tot…

Tiberiu Hrihorciuc

Parlamentarii Clujului
Colegiul 1- Nechita Adrian Oros
Colegiul 2- Steluta Cataniciu
Colegiul 3- Aurelia Cristea
Colegiul 4- Adrian Gurzau
Colegiul 5- Radu Zlati
Colegiul 6- Cornel Itu
Colegiul 7- Ioan Moldovan
Colegiul 8- Vicentiu Mircea Irimie
Colegiul 9- Elena Ramona Uioreanu
Colegiul 10- Mate Andras Levente
 
Cei patru senatori de Cluj sunt:
Colegiul 1- Alin Tise
Colegiul 2- Laszlo Attila
Colegiul 3 Marius Nicoara
Colegiul 4- Alexandru Cordos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.