Despre Vlad Ţepeş există un singur film istoric. A intrat în cinematografe în 1979, după „fuga lui Pacepa” (https://historia.ro/sectiune/general/filmul-vlad-tepes-sau-imaginea-autoritara-a-582633.html). În aşteptarea lui Brad Pitt şi a – mereu – amânatului blockbuster tras în jurul lui Vlad Dracula (https://www.imdb.com/news/ni1278012), poveştile despre domnul Ţării Româneşti şi ruda cel puţin prin alianţă a regelui Ungariei, Matia Corvin, s-au înmulţit. Unele, de tipul Dracula, împăratul Răsăritului, sunt la fel de prost tăiate precum filmul din urmă cu peste patruzeci de ani. Altele spun foarte multe despre vremurile în care Vlad a devenit o mare „vedetă” europeană.

Crudele rude valahe ale arhiepiscopului de Esztergom, Nicolaus Olachus

În urmă cu două săptămâni, am avut şansa să particip – la Bucureşti, nu la Cluj – la o prezentare deosebită, nu numai în contextul actual: De la Corbii de Piatră la Strigoniu (Esztergom). Câteva date noi despre genealogia familiei lui Ioan de Hunedoara, Nicolaus Olahus şi Vlad Ţepeş (autori: Nagy Levente şi Szilágyi Emőke Rita). Titlul este foarte grăitor (http://iini.ro/evenimente.htm). A fost varianta – adaptată – în română a unei prelegeri ţinute în maghiară în urmă cu un an, la sfârşitul lunii mai 2021 (această prelegere este disponibilă acum şi online: https://mtabtk.videotorium.hu/en/recordings/43386/hollokotol-esztergomig-ujabb-adatok-az-olah-a-hunyadi-es-a-drakula-csalad-genealogiajahoz). Prezentarea arată (1) o familie a Hunedoreştilor ale cărei origini transalpine, nu transilvane, nu mai pot fi puse la îndoială şi (2) o Ţară Românească legată de Transilvania prin pământuri, bani şi sânge (valah).

Unele rezultate s-ar putea să deranjeze. La 1520, tatăl, Ştefan, îi scria fiului, Nicolae (zis Olachus, adică Românul), în maghiară despre originile româneşti transalpine ale familiei. Alte informaţii s-ar putea să încurajeze „bioenergii”. Corbii de Piatră, din judeţul Argeş, era un domeniu al familiei Hunedoreştilor. În aşteptarea publicării prezentării maghiare, ţinută într-o română impecabilă, mai menţionez doar una dintre numeroasele noutăţi

Bunica paternă a lui Nicolaus Olachus, mare umanist şi prelat, şi prima soţie a lui Vlad al III-lea Ţepeş (mama lui Mihnea cel Rău) au fost surori şi ambele au fost sorele – după mamă/ după tată (nu se ştie) – ale lui Iancu (János/ Ioan în maghiară) de Hunedoară. Până acum, se ştia doar că Vlad Dracula se căsătorise cu sora lui Matia la 1462 (germanii şi ruşii spuneau aceasta răspicat, veneţienii erau mai delicaţi şi vorbeau de o rudă apropiată) şi – apoi – cu vara, după mamă, a fiului lui Iancu de Hunedoara, Jusztina Szilágyi (1473-1474). Acum, şi mama primului născut al lui Vlad, Mihnea, pare să fi fost o membră a familiei ajunse şi pe tronul Regatului Ungariei.

Soţul surorii – bătrâne – a „călăului” tatălui

De aici încolo, sub rezerva că, la vremea lui Olachus (1493-1568), Vlad († 1476) era deja o „vedetă”, lucrurile devin foarte interesante. Iancu s-a născut înainte de 1409 (când regele Sigismund de Luxemburg i-a dat familiei sale domeniul Hunedoarei). Tatăl acestuia, Voicu, a murit înainte de 1419. Vlad a venit pe lume la începutul anilor 1430 (sigur este că, la 1448, era suficient de mare pentru a fi pus domn în Ţara Românească de către sultanul Murad al II-lea). Vlad era mai bătrân cu vreo 12 ani decât Matia, născut la Cluj în 1443. 

Pe scurt: prima soţie huniadă a lui Vlad, sora lui Iancu, era sensibil mai în vârstă decât bărbatul ei. Ei s-au căsătorit cândva între anii 1452/1453 şi 1456, când Vlad, trecut de 20 de ani, s-a găsit în slujba lui Iancu, care avea vreo 50 de ani. Cu toate acestea, prima doamnă a lui Vlad l-a născut pe Mihnea.

La sfârşitul lui 1447, Iancu de Hunedoara îl executase pe Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad al III-lea Ţepeş. Îl îngropase de viu şi apoi se intitulase voievod din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti (era deja regent al Ungariei şi voievod al Transilvaniei). Ulterior, „călăul” Iancu şi Vlad s-au împacat, temporar (şi doamna Stanca şi Nicolae Pătraşcu s-au înţeles cu Giorgio Basta după eliminarea lui Mihai Viteazul). În aceeaşi logică, „de stat” să-i zicem, intră şi faptul că, la 1455, familia a vrut să-l divorţeze pe Matia de soţia sa, Elisabeta de Cilly, şi să-o căsătorească pe aceasta cu fratele său, mai mare şi uşor cam dement, Ladislau, care l-a ucis la 1456 pe tatăl fetei, Ulrich, marele rival (ungar) al lui Iancu (https://gazetadecluj.ro/cum-l-au-divortat-parintii-pe-matia-corvin-despre-pubertatea-si-adolescenta-unui-viitor-rege/). 

Cele 23 000 + de capete tăiate de cumnatul regelui

Mai greu de înţeles este de ce Matia l-a cruţat pe Vlad după ce acesta, care pierduse deja domnia, încercase să-l dea pe rege pe mâna lui Mehmed al II-lea (aşa cum însuşi Matia „îl scapase” în grija sultanului pe unchiul său, după mamă, Mihail Szilágyi). Poate că Matia nu i-a luat viaţa lui Vlad datorită soţiei acestuia, sora regelui. Dregătorilor regelui Matia le făcea sigur plăcere să le amintească saşilor că erau totuşi la mâna doamnei lui Dracula.

La începutul anului 1462, Vlad Dracula îşi amânase nunta cu această soră de a lui Matia pentru a-i ataca pe supuşii lui Mehmed al II-lea de la Dunăre. Raportul asupra acestei campanii, trimis de Vlad lui Matia, s-a răspândit în Europa, cu vrerea contestatului rege. Matia arăta astfel de ce „animal feroce” dispunea în familie. Piramidele de capete ridicate de Vlad au fost ca urmare legate indisolubil de relaţia sa personală, de neam, cu Matia, fiul lui Iancu. 

Duşmanii lui Matia (nu ai lui Vlad, nota bene), precum Nicolae, episcop de Modruš, se întrebau cine sunt aceşti valahi, aceşti români, „degeneraţi” urmaşi ai Romei, care aveau şi „tupeul” să te intrebe, ca străin, dacă „ştii româneşte?” (scis romanice în originalul latin). În cuvintele papei Pius al II-lea, românii ajunseseră mai barbari decât barbari (1463). Dar, tot după Pius, Vlad era un bărbat frumos, care se irosea în carcera, în care fusese trimis de Matia cu un an mai devreme. Când „tupeul roman” al prea-cruzilor români a fost expus oprobiul public, Matia se pregătea să-l elibereze pe Vlad şi să-l nuntească cu vara (care nu putea avea însă copii) a aceluiaşi monarh (1473).

Preşedintele, împăratul şi Besserabia

Imaginile contrastează cu „chipul blajin” al românilor. Puteau fi cunoscute cel târziu din anii 1970. Au fost evitate, fie dintr-o falsă pudoare, fie pentru „a nu-i da idei” lui Nicolae Ceauşescu, preşedinte cu sceptru din anul 1974. Două „clipuri” sunt elocvente pentru rolele pierdute ale istoriei românilor. 

La moartea lui Matia, înfăţişat drept un ins lovit de „idioţenia getică” şi stors de femei şi de băutură (1490), adversarul acestuia, Filippo Buonaccorsi Callimachus, l-a numit, la Roma, pe Vlad împăratul şi comandantul românilor (imperator et dux). În acelaşi timp, căutând să câştige sprijinul lui Ştefan al III-lea cel Mare, împotriva fiului nelegitim al lui Matia, Ioan Corvin, în lupta pentru tronul Ungariei, Callimachus, solul Poloniei, i s-a adresat domnului Moldovei (şi) drept voievod al Basarabiei. Nu fără numeroase reţineri, Ştefan fusese cel care, începând cu toamna lui 1473, pregătise revenirea lui Vlad pe tronul Ţării Româneşti. În iunie 1462, nu doar Mehmed, ci şi Ştefan îl atacase pe Vlad, ruda lui Matia, dar şi a sa (Vlad şi Ştefan erau verişori). Uneori, doar uneori, „marile poveşti ale neamului” sunt de fapt sage de familie.

Alexandru Simon

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here