Rectorul USAMV, Cornel Cătoi a propus universităților din Cluj construcția unor cămine studențești în locul clădirilor Tower Sterling din Mănăștur. USAMV a câștigat în primă instanță procesul cu Sterling Business Center, Sterling International Development Center şi Clark International.

„Suntem în proces cu Tower Sterling. Vrem să recuperăm terenul la starea iniţială şi cred că zona se pretează cel mai bine pentru un complex studenţesc. Ca principiu, am vorbit şi cu ceilalţi rectori din Cluj, am putea toate universităţile, împreună cu Ministerul Educaţiei, să organizăm un campus studenţesc.

Am discutat cu UBB, UMF, cred că şi ceilalţi ar fi de acord. Ar fi bine să participe fiecare universitate şi ne putem asuma cote diferite din proiect. Dacă vor rămâne acele blocuri începute şi constatăm că mai pot suporta continuarea lucrărilor, vom face turnuri. Numai să găsim fondurile necesare”, a spus Cornel Cătoi citat de Ziua de Cluj.

Procesul dintre USAMV şi Sterling Business Center, Sterling International Development Center şi Clark International a fost câştigat în primă instanţă de universitate.

„Mi-a spus şi mie despre proiect rectorul USAMV. Am declarat că intrăm şi noi în acest parteneriat cu universităţile clujene, punem şi noi ce e nevoie. Apreciem deschiderea pe care o are rectorul USAMV pentru toate proiectele mari ale Clujului. Au spus da şi la proiectul parkingului subteran de pe Calea Floreşti, pentru că ei sunt proprietari acolo şi doar au concesionat terenului la Carrefour, am găsit deschidere să facem un sens giratoriu şi extinderea străzii în Bună Ziua, unde de asemenea au teren. Îi felicit şi îi salut”, a declarat primarul Emil Boc.

SC Tower SRL, SC Tower Development şi SC Tower Business Center, devenite Clark International, Sterling International Development Center şi Sterling Business Center, au pornit construcţia unor turnuri pe Calea Floreşti. Terenul pentru aceste construcţii a fost concesionat de USAMV. Firmele aparţinând lui Mihai Chezan au înşelat zeci de persoane, potrivit DNA.

Procurorii anti-corupţie au dispus trimiterea în judecată a patronilor Tower pentru înșelăciune calificată în formă continuată. În afară de Mihai Chezan, reprezentantul legal al SC Tower SRL și SC Tower Development SRL, și Mihaela Bărbos, directorul de operații-tranzacții, procurorii anticorupție au decis trimiterea în judecată și a firmelor SC Clark Internațional SRL (fostă Tower) și SC Sterling Internațional Development (denumirea anterioară SC Tower Development). 99 de persoane înșelate, care au plătit apartamentele care nu s-au mai construit în perioada 2007-2011, s-au constituit parte civilă. Prejudiciul total în acest dosar este de peste 5 milioane de euro și 4,8 milioane de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.