Generalul Dumitru Iliescu, fost șef al SPP și fost consilier prezidențial pentru securitate națională, a explicat într-un mesaj pe postat pe Facebook de ce s-a revoltat împotriva fostei conduceri a SRI.
”TRADARE SI INALTA TRADARE
Acum cateva zile, cineva m-a intrebat ce am cu SRI-ul, de ce il atac cu atata virulenta, ce mi-au facut cei de acolo de m-au pornit asa de tare. Nu am nimic cu institutia, pe care o consider vitala pentru functionarea Statului nostru, pentru Independenta si Suveranitatea Romaniei. Sunt una dintre persoanele care a pus umarul la asezarea pietrei de temelie a acestei structuri (prima conducere a ei stie foarte bine la ce ma refer). Este firesc sa fie sustinuta si bugetata corespunzator, pentru a-si indeplini sarcinile cu care a fost investita prin Lege. Nici cu lucratorii acestui serviciu nu am nimic, mai ales ca in marea lor majoritate sunt oameni integrii, buni profesionisti, care de multe ori isi neglijaza familiile, problemele personale, lucreaza multe ore peste program, doar ca sa-si indeplineasca cu rigurozitate si eficienta atributiunile, in conditiile in care retribuirea lor nu se ridica nici pe departe la nivelul eforturilor si importantei activitatii pe care o desfasoara. Nu au salarii speciale, nu primesc pensii speciale, nici aprecierea Statului, din aceasta perspectiva fiind mult diminuata fata de cea a magistratilor si a altor categorii de functionari publici privilegiati. De aceea le port un respect deosebit si sunt permanent alaturi de ei sufleteste si nu numai.
Eu m-am revoltat impotriva fostei conduceri a SRI, in special a domnilor Maior si Coldea, dar si a acolitilor acestora, care impreuna cu sefii altor institutii de forta au creat un grup infractional organizat si care a functionat si mai functioneaza inca pe principii mafiote, departe de normele legale si cutumele specifice unei democratii reale, implicand institutia in actiuni ilicite, actiuni care au afectat grav Siguranta Nationala a Romaniei, pe care avea obligatia – si legala, dar si morala – sa o realizeze, punand o pata nemeritata pe obrazul fiecarui lucrator. Nu am sa repet ceea ce am afirmat deja in postarile anterioare, ele va sunt la dispozitie daca accesati contul si pagina mea de pe Facebook. Am sa ma refer doar la unul dintre subiectele pe care doresc sa le abordez, celelalte vor face obiectul postarilor viitoare.
Va este cunoscut faptul ca pe cei nominalizati i-am suspectat de tradare si inalta tradare si mi-as fi dorit sa ma insel si lucrurile sa stea altfel. Din pacate, lucrurile stau invers decat am sperat. Cei doi s-au pus in slujba unor puteri straine, care le-au si apreciat eforturile decorandu-i si asigurandu-le posturi importante si confortabile. Este clar ca acum Romania se afla sub ocupatie straina, cum altfel va explicati ca cei de afara isi permit sa decida ce legi sa adoptam si ce nu, pe cine sa numim si sa mentinem in functii publice, cum sa ne valorificam resursele, cum sa ne promovam interesele externe, cu cine sa avem relatii economice si diplomatice bune si cu cine nu, cum sa ne organizam armata si CUM sa o dotam si cu CE sa o dotam, in ce teatre de operatiuni militare sa ne trimitem tinerii, unii dintre ei intorcandu-se pe afet, cu tricolorul pe piept, in numele unui parteneriat strategic care pentru noi implica numai obligatii, nu si drepturi. Tinerii nostri sunt buni si de incredere cand isi risca viata pentru a o apara pe a partenerilor strategici, dar sunt nedemni sa calatoreasca la ei fara vize. Suntem buni si necesari cand le punem la dispozitie piata noastra, unde sa-si vanda produsele lor care ne afecteaza sanatatea, rebuturile lor respinse de orice entitate suverana, le dam miliarde de dolari pe o tehnica invechita, dar suntem considerati obraznici cand le cerem lucruri marunte in schimb. Apreciati voi daca mai avem un stat independent si suveran, sau nu. Eu sunt convins ca nu! Cei care ne-au cotropit au facut-o sistematic, si sub noi forme decat cele clasice. Unul dintre obiectivele lor multiple a fost acela de a pune mana pe structurile noastre de forta, pe serviciile noastre de informatii, exact pe cele care asigurau realizarea Sigurantei Nationale.
Au reusit sa o faca dupa 2005, cand a fost o schimbare la cel mai inalt nivel al Statului si cand la conducerea SRI a venit mai intai Florian Coldea si, dupa un timp, George Maior. Am scris cum acestia au trecut in slujba partenerilor nostri mai mult sau mai putin strategici, promovandu-le si aparandu-le interesele, in detrimentul celor nationale, am prezentat aceste aspecte si membrilor Comisiei de control SRI si voi continua sa o fac. De aceasta data am sa abordez problematica implicarii acestora in realizarea planului cotropitorilor nostri de a controla tara, prin intermediul lor si celelalte structuri cu atributii in domeniul Sigurantei Nationale, pentru a avea acces la documentele secrete gestionate de acestea, si implicit la secretele strategice ale Romaniei. Cu totii va reamintiti episodul descinderilor procurorilor DNA la sediul DGIPI, dar si la domiciliile sefilor acestei structuri. Nu a fost o actiune fireasca, normala a unei structuri care a constatat ca cineva a incalcat legea si a luat masuri pentru restabilirea legalitatii. A fost cu totul altceva. Nu a fost o actiune coordonata de catre DNA, ci de catre SRI, si planificata si organizata cu mult timp in inainte. Nu am spus nimic public, despre aceasta situatie, pana acum, pentru ca am asteptat sa vad ce masuri se iau in urma celor doua audieri la Comisia de control SRI, unde am prezentat aspecte legate de acest subiect. Vazand insa ca lucrurile treneaza, am decis sa le fac publice. De ce DGIPI a devenit o timta pentru conducerea mafiota a structurii de informatii la care ma refer? Foarte simplu! Pentru ca aceasta institutie avea acces la informatii foarte valoroase si capacitatea de a le culege deosebit de mare. Sa nu uitam ca nicio structura din Sistemul Securitatii Nationale nu are conexiuni directe, specializate, ca cea din MAI, functionari care sa activeze in fiecare sat, comuna, oras, municipiu, desi unii dintre ei au alta specializare, sunt instruiti sa culeaga si sa transmita informatiile importante. Asemenea posibilitati mai au doar inca trei institutii, Biserica Ortodoxa Romana, Posta Romana si ROMSILVA, care au si ele reprezentanti in fiecare unitate administrativ teritoriala, dar desi acestea au fost permanent in atentia SRI, ca sa poata fi folositi membrii lor, ei nu dispun de nivelul de calificare a celor de la Interne.
DGIPI, ca si alte structuri precum SIPA, DGIA, SIE, in sfera de responsabilitate al careia a inceput sa actioneze ilegal SRI-ul, avea si un alt avantaj: si anume accesul facil in zona administratiei, de la cea centrala, pana la cea locala, si implicit la deciziile luate la nivelul respectiv. Ca urmare, fosta conducere a SRI a luat hotararea de a-si subordona DGIPI, si a inceput prin introducerea in interiorul ei a propriilor agenti, pe care ulterior i-a sprijinit sa promoveze in functiile de conducere, pe altii transferandu-i direct pe aceste functii, la vedere, iar pe altii racolandu-i si fidelizandu-i, asa cum au procedat si cu celelalte structuri, inclusiv cu Politia Romana, al carui sef a fost sprijinit direct de domnul Coldea, care ulterior i-a asigurat si accederea in functia de conducere de la nivelul MAI, dar si cu DGA si cu alte structuri. Prin intermediul lor au actionat pentru obtinerea informatiilor semnificative detinute de aceasta entitate informativa, dar si pentru inlaturarea de la conducere a celor pe care nu reusisera sa ii convinga sa li se subordoneze. Agentii infiltrati de SRI au permis accesul unor functionari publici, a unor magistrati la documente secrete, desi nu aveau Certificat ORNIS, au derulat actiuni prin care cei vizati sa savarseasca infractiuni pentru a putea fi cercetati penal si scosi din functiile pe care le ocupau. Descinderea procurorilor DNA la sediul DGIPI, a fost finalul a multor actiuni ilegale organizate si coordonate de grupul infractional organizat la care m-am referit la inceputul postarii, care a trecut peste toate prevederile legale si peste toate cutumele, ridicand din arhiva institutiei documente Secrete de Stat, iar din baza de date informatizata informatii la care nu aveau acces conform Legii privind Siguranta Nationala a Romaniei. Asemenea documente, sau informatii, se pun la dispozitia celor indrituiti doar cu aprobarea conducatorilor institutiilor respective si nu au acces la ele decat cei carora acestia le predau. Unele dintre ele nu pot fi puse la dispozitie in nicio imprejurare, sau doar cu aprobarea CSAT. Ca sa-si atinga obiectivele si sa-si multumeasca sefii din exterior, fosta conducere a SRI a calcat in picioare orice prevedere legala si a actionat dupa bunul plac si propriul interes, aducand o atingere deosebit de grava Sigurantei Nationale a Romaniei, iar acum este normal sa fie trasi la raspundere pentru toate faradelegile savarsite.
Dumneavoastra ce spuneti, domnule Hellvig, asa stau lucrurile, sau nu… Stiti cumva ce au facut cu informatiile secrete, sustrase de la DGIPI? Daca nu stiti este pacat, dar va ajut eu, prezentandu-le intr-o postare viitoare…!!”, a scris pe Fcaebook, generalul Iliescu.