În unele zone din România, în special în zonele de munte unde tradiția a fost păstrată de către bătrânii satului, încă poți găsi războiul, această mașinărie manuală folosită în trecut la confecționarea diverselor țesături din fibre. Multe ore de muncă și nopți pierdute, transformate în adevărate opere de artă, foarte importante pentru viața satului de atunci.

Într-o eră a vitezei, cu atât de multă tehnologie în jur, aproape că uiți cum să te întorci la origini. În ultimul timp însă, românii au devenit din ce în ce mai atrași de trecut și de comorile care se ascund în el. 

Iată motivul pentru care merită să te întorci la tradiții

Ia tradițională 

Dacă până acum ceva timp treceai nepăsător pe lângă lada bunicii pentru că altele erau trendurile, acum poate tânjesti după o ie sau un preș colorat vechi, țesute la război și cusute manual. Purtată în trecut la sărbătorile mari sau la evenimentele importante ale satului, ia tradițională a devenit o piesă vestimentară foarte căutată atât de românii care vor să ducă tradiția mai departe, cât și de străini, care au preluat din motivele tradiționale și au făcut ia cunoscută peste hotare, pe marile podiumuri de modă. Ia s-a născut la sat însă.

Ia originală se diferențiază de toate celelalte prin calitatea materialului (borangic, pânză de cânepă, in, lâniță) și mai ales prin faptul că este cusută manual cu motive tradiționale de zeci sau chiar sute de ani. Pe spatele iei ar trebui să se observe nodurile firelor, iar tivul și încrețiturile trebuie să fie și ele realizate manual. 

Dacă ești în pas cu moda și vrei ceva mai actual, poți apela la o variantă de ie națională stilizată din colecția IENationala.ro, o variantă mult mai versatilă, potrivită pentru orice eveniment, inclusiv ziua cununiei. Poate fi inclusă ușor în outfituri diverse, de la casual la elegant, în ținute de birou sau petreceri pe iarbă în aer liber. 

Satul românesc 

Satul românesc de pe vremuri era îmbrăcat în ie. Fete tinere, femei măritate sau în vârstă, fiecare avea propria ie, mai frumoasă decât oricare alta. Femeile își țeseau propriile ii cu care se afișau la sărbători și cu ajutorul cărora își evidențiau statutul marital, vârsta sau zona din care proveneau. Tot ele țeseau și coseau manual ii pentru toți membrii familiei.

În prezent, o astfel de ie este rară și greu de reprodus, tocmai de aceea, pe piață există o mulțime de variante care încearcă să se apropie de original, dar cum arată ia originală însă?

Puțini oameni mai poartă ie în satele românești, deprinderea de a țese fiind aproape străină noilor generații, iar meșteșugul, care era odinioară vital la sat, se pierde odată cu timpul și evoluția tehnologică, dar pasiunea pentru țesut nu dispare atât de ușor. Așa cum spun bătrânii, avem tot ce ne trebuie acum, dar putem oare să renunțăm la ceea ce ne face să ne simțim cu adevărat români? 

Cu siguranță, nu! Așadar, scoatem ia din lada bunicii și ducem mai departe tradiția păstrată cu sfințenie de cei mai pricepuți, chiar și peste hotare. 

Sursă foto: Shutterstock.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.