Un clujean a fost depistat că folosește o metodă greu de depistat pentru a face trafic de droguri. El trimitea prin poșta medicamente aflate sub control național, strict reglementate, spre adrese din Spania, Germania și Italia.

Cel reținut este acuzat că timp de 9 ani, între 2011 și 2020, a procurat în mod ilegal, din diferite surse, medicamente ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, a căror distribuire se află sub control național, fiind strict reglementată, pe care după ce le-a ambalat într-un mod special în sensul că le-a scos din cutiile originale și le-a lipit pe foi format A4, le-a expediat în străinătate pe numele unor cetățeni străini domiciliați pe teritoriul unor alte state ale Uniunii Europene.

În 22 aprilie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice, înscrisuri, sumele de 18.700 euro, 5.900 dolari, precum și rețete de tipul celor folosite la comiterea infracțiunilor.

Traficantul va fi dus la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Citește și: Sky News despre traficanții români de droguri, regia unui fake news. VIDEO

Sursă: ziuadecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.