Magistrații de la Tribunalul Cluj au stabilit, luni, 16 octombrie 2023, că există motive rezonabile pentru a menține măsura arestului preventiv față de Adrian Groșan, Tudor Cîrje și Horea Popa, trimiși în judecată pentru trafic de droguri.
Cei trei au fost arestați preventiv la data de 7 aprilie 2023, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Amintim că la data de 07 aprilie 2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea înculpaților Adrian Groșan, Tudor Cîrje și Horea Popa pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La aceeași dată, magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus arestarea preventivă a celor trei bărbați pentru o perioadă de 30 de zile.
Prinși cu aproape 50 de kilograme de droguri
Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu vara anului 2022 cei trei inculpați au procurat, manipulat, stocat și distribuit, în mod direct, droguri de risc și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, mai multor consumatori din județul Cluj.
La data de 06.04.2023, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant după ce a vândut cantitatea de aproximativ 800 de grame de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive (3-CMC). În sarcina acestuia s-a reținut și infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
În urma celor 8 percheziții domiciliare efectuate în cauză a fost descoperită și ridicată cantitatea de aproximativ 1,7 kilograme de canabis.
Ulterior, în continuarea cercetărilor efectuate în cauză, în interiorul unui autoturism au fost identificate și ridicate cantitățile de peste 26 de kilograme canabis și 18 kilograme substanță cristalină (3-CMC).
De asemenea, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și indisponibilizate sumele de peste 340.000 de lei și 4000 de euro.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin. 6 şi art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, constată că temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive subzistă şi prin urmare: - menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul G. A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr.194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod penal, trafic de droguri de risc prevăzută art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 și art. 41 Cod penal şi instigare la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicare art. 41 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, începând cu data de 16.10.2023, - menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul C. T. Ș., , trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea 45/2023 și Legea nr. 77/2023, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 Cod penal, efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere (sub forma conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată), prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 320 alin.1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; deținere de droguri de mare risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, începând cu data de 16.10.2023, - menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul P. H. E.,, trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea 45/2023 și Legea nr.77/2023, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal şi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, începând cu data de 16.10.2023. Respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurilor preventive cu o măsură mai blândă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată azi, 16.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei. Judecător de cameră preliminară Document: Încheiere finală camera consiliu 1160/2023 16.10.2023