Traficul de droguri a explodat în timpul pandemiei de coronavirus, a declarat luni pentru DPA un specialist al Europol.

Traficul de cocaină din America de Sud spre Europa a ajuns „la cantităţi record”, a spus Sascha Strupp, analist strategic pentru traficul de droguri în cadrul acestei agenţiei a UE pentru cooperare în materie de aplicare a legii.

Investigatorii au observat o creştere a cantităţii de narcotice confiscate.În prima jumătate a lui 2020, peste 25 de tone de cocaină au fost confiscate în portul Rotterdam, mai mult decât dublu comparativ cu cantitatea descoperită în aceeaşi perioadă din 2019, un an în care cele 34 de tone de cocaină confiscate au fost deja un record.

Poliţia olandeză a găsit luna trecută cel mai mare laborator de cocaină descoperit vreodată în Olanda, unde erau procesate circa 200 de kilograme de cocaină pe zi, în oraşul Nijeveen din apropierea de graniţa cu Germania.

Conform Europol, cea mai mare parte a cocainei ajunge în Europa prin Olanda, Belgia şi Spania.

Europol apreciază că grupările criminale au trecut recent la traficul de droguri în special pe căi maritime, ascunzându-le printre alte mărfuri, cum ar fi echipamente medicale, în contextul în care traficul aerian s-a prăbuşit aproape complet din cauza pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.