Un accident de circulație, soldat cu o persoană decedată, a avut loc ieri seară, în jurul orei 23:15, pe o stradă din Dej.

Potrivit primelor informații, un autoturism care se deplasa dinspre centrul municipiului Dej înspre cartierul Ocna Dej, ajuns pe strada Minerului, a acroșat o persoană de sex masculin în vârstă de 75 de ani.

În urma impactului, bărbatul a fost proiectat pe caldarâm, lovindu-se puternic în zona capului, scrie dej24.ro.

Apelul la 112 a fost făcut de un tânăr care ar fi trecut cu roțile mașinii peste bărbat. Acesta a susținut că bătrânelul era deja pe asfalt, inconștient, și că nu l-a observat. Polițiștii urmează să stabilească dacă bărbatul era mort la momentul impactului și dacă altcineva l-a lovit și apoi a fugit sau dacă tânărul se face vinovat de producerea accidentului.

La fața locului au intervenit polițiștii dejeni, dar și o ambulanță cu medic. Din păcate, personalul medical nu a putut face nimic, rănile suferite de bărbat fiind incompatibile cu viața.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.