Transelectrica a anunțat achiziționarea prin licitație a 41 de autovehicule noi, în valoare de peste 4 milioane de lei ( peste 800 de mii de euro). Deputatul social-democrat, Daniel Ghiță, le-a transmis lui Ciucă, ministrul Energiei și Economiei o întrebare, solicitându-le să spună dacă această achiziție respectă procedura legală ș dacă este nevoia de ea, în condițiile în care profitul Transelectrica a scăzut.
Mai mult, oficialii români trebuie să spună dacă automobilele sunt produse în țara noastră sau vin din străinătate.
Recent, având în vedere îngrijorarea și nemulțumirea crescânde ale majorității populației față de majorarea explozivă și nejustificată facturilor la energie electrică și țînând cont de preocupările Guvernului și Parlamentului României de a găși soluții urgențe și echitabile pentru cetățeni și agenți economici, v-am devoalat într-o interpelare (la care nu mi-ați răspuns până în prezent) faptul că șefii de la companiile naționale Transelectrica SA (societatea de transport a energiei electrice) și SMART SĂ (societatea de mentenanță a rețelei de transport a energiei electrice, care este o subsidiară a Transelectrica, ce deține 70% din acțiuni, restul de 30% aparținând Ministerului Economiei) s-au găsit să organizeze, in prima parte a lunii septembrie a.c., o întrunire-petrecere (faptic, un bairam de trei zile si trei nopți) la Hotelul Hilton din Sibiu (hotel de 5 stele), pentru care a fost alocată suma de 50.000 de euro din banii contribuabililor jecmaniti.
Ulterior, am fost sesizat asupra unor alte cheltuieli uriașe și nejustificate ale companiei de stat Transelectrica SĂ, în fruntea căreia se află directorul general Constantin-Cătălin Nadolu, numit în această funcție de un an și câteva luni (în 25 iunie 2021), cunoscut drept un apropiat, un promovat și un protejat al fostului premier liberal Florin Vasile Câțu, a cărui singură experiență managerială de o viață a fost cea de contabil la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, post în care a fost uns grație tatălui sau, Mircea Nadolu, fost subprefect și prefect PNL al județului Vâlcea (și amic profund îndatorat al fostului prim-ministru Citu, pe ai cărui părinți i-a ajutat să dobândească, fără drept, 75 de hectare de pădure în stațiunea montană Voineasa).
Sub conducerea executivă a lui Nadolu junior, profitul Transelectrica s-a înjumătățit în primul semestru al acestui an comparativ cu primul semestru al anului trecut. Într-un asemenea context, printr-un anunț postat recent pe SEAP, Transelectrica a anunțat achiziționarea prin licitație a 41 de autovehicule noi, atât de teren, cât și de oraș, cu suma totală de 4.068.214 de lei, care echivalează cu circa 815.000 de euro, rezultând că prețul mediu al unui autoturism este în jur de 20.000 de euro. Mai este de semnalat faptul că în procedura de licitație sunt implicate 28 de persoane cu funcții de decizie în cadrul Transelectrica, ceea ce înseamnă că un decident se ocupă de achiziționarea a cel puțin unui autovehicul.
Pentru considerentele expuse, va solicit să respundeti la următoarea întrebare: Dacă achiziționarea celor 41 de autovehicule noi de către Transelectrica prin anunțul postat recent pe SEAP este legală, necesară și dacă acele autovehicule sunt de producție internă sau externă. Solicit răspuns scris și oral”, a precizat deputatul PSD, Daniel Ghiță, scrie luju.ro.
Reamintim că Poliția Română va achiziționa 300 de BMW-uri 320 iX și maximum 600, la un preț de 32.000 euro bucata. Sindicatul Europol, unul dintre cele mai mari din poliție, a criticat criteriile de achiziție, spunând că au favorizat firma lui Michael Schmidt. De asemenea, firma Automobile Bavaria, de unde vor vi achiziționate mașinile, este deținută de Michael Schidt, un prieten apropiat al președintelui României.