În regiunea separatistă transnistreană, alegerea unei şcoli cu limbă de predare română şi grafie latină poate fi periculoasă pentru părinţi şi copii. În 2004, elevii unor astfel de şcoli au devenit ostaticii miliţiei.
După divorţul părinţilor, Gabriel, de numai 5 ani, a rămas să locuiască în raionul Dubăsari (din regiunea transnistreană, controlată de un regim separatist pro-rus) împreună cu mama sa. Tatăl său, Maxim – poliţist moldovean la Ustia (dreapta Nistrului), a renunţat la serviciu şi a plecat la muncă în Italia, unde s-a recăsătorit cu o rusoaică. Unchiul lui Gabriel este funcţionar de stat şi lucrează în Guvernul de la Chişinău. Acesta a încercat de mai multe ori să-şi convingă fratele (pe Maxim), să-l mute pe Gabriel la o şcoală cu predare în limba română de la Chişinău, pentru a-i da copilului şansa de a beneficia de toate oportunităţile oferite de o diplomă legală de studii, recunoscută în plan internaţional. Prins în vârtejul unei noi relaţii cu femeia din Rusia, Maxim a ignorat îndemnul fratelui. L-a lăsat pe Gabriel la şcoală în Transnistria.
Maxim nu a intervenit nici după ce copilul a absolvit şcoala generală în Transnistria.
„Eu am făcut armata la sovietici şi asta m-a făcut bărbat. Armata transnistreană se aseamănă, ca duritate, cu cea sovietică, aşa că lasă-l să facă armata la transnistreni – să devină şi el bărbat”, i-a răspuns Maxim fratelui său atunci când acesta a mai făcut o încercare de a-l încadra pe Gabriel la o instituţie de învăţământ superior de la Chişinău.
A jurat credinţă separatiştilor
Gabriel a fost înrolat în aşa-zisa armată transnistreană. A jurat credinţă unei „patrii” inexistente în faţa unui regim separatist, iar peste câteva luni a ajuns la spital cu splina ruptă, după ce a fost bătut cu picioarele, conform tradiţiei sovietice, de colegii de cazarmă, înrolaţi cu un an înainte. Nici asta nu l-a convins pe Maxim să-şi salveze copilul din ghearele regimului separatist. L-a lăsat „să devină bărbat” până la capăt.
Astăzi, Gabriel este angajat al pretinsului serviciu de securitate din autoproclamata republică moldovenească nistreană. Când bunica sa de pe malul drept al Nistrului s-a stins, Gabriel a venit la înmormântare însoţit de un superior, pentru ca nu cumva să divulge, cu această ocazie, „secretele” pseudo-statului transnistrean.
Acum, Gabriel este prelucrat definitiv. A semnat angajamente pe care, dacă le-ar încălca, ar fi judecat de „justiţia” separatistă pentru „trădare de patrie şi spionaj”. Îl consideră „terorist” pe unchiul său care lucrează în Guvernul Republicii Moldova. A uitat că l-a botezat şi că i-a dus, pe parcursul anilor, acasă la Dubăsari, saci întregi cu jucării, că l-a învăţat să joace ţurca pe stadion şi că i-a dăruit motocicletă când a împlinit majoratul.
Când a venit la înmormântarea bunicii, nu şi-a permis nici măcar să privească în direcţia unchiului său, iar după parastas a plecat imediat împreună cu KGB-istul care îl însoţea, fără a-şi îmbrăţişa rudele şi fără a schimba măcar o vorbă cu ele.
Cum s-a ajuns aici? După anii ’90, sistemul educaţional din Republica Moldova a suferit transformări majore. Odată cu adoptarea Legii Învăţămîntului Nr. 547-XIII din 21 iulie 1995, au fost abrogate actele normative sovietice cu privire la învăţământul public. Noile norme aprobate au contribuit la iniţierea unor transformări ce reflectă clar tendinţa Republici Moldova de a se integra în cadrul european al învăţământului.
Pe de altă parte, urmare a conflictului armat de la Nistru, din 1992, gestionat de Rusia, regiunea transnistreană s-a rupt, de facto, de restul Republicii Moldova, iar sectorul învăţământului din Transnistria s-a orientat spre modelul rusesc. Iniţial, unele aspecte au fost preluate din strategia de dezvoltare a învăţământului din Ucraina şi Belarus. La 18 august 1994, administraţia separatistă de la Tiraspol a interzis folosirea grafiei latine în şcoli şi a început închiderea instituţiilor de învăţământ care foloseau grafia latină. Copiii studiau limba română în baza grafiei chirilice – anomalie păstrată până în ziua de azi. Momentan, sistemul de învăţământ din Transnistria este identic cu cel rusesc.
Rusificare metodică
În cadrul grădiniţelor din Transnistria, în limba rusă învaţă peste 20 de mii de copii sau 90%. În limba română, în baza grafiei chirilice (pe care ei o numesc „limba moldovenească”), învaţă aproape 2000 de copii sau 9%, iar în limba ucraineană aproximativ 100 de copii (aproximativ 0,5%). Asta în condiţiile în care 34,2% dintre copii provin din familii de moldoveni, 31,4% – din familii de ruşi, iar 28% – din familii de ucraineni.
Majoritatea studenţilor din cadrul instituţiilor de învăţământ profesional primar şi mediu din regiunea transnistreană îşi fac studiile în limba rusă – 93%. În limba română (moldovenească – aşa este numită în stânga Nistrului) în baza grafiei chirilice studiază doar 7% dintre studenţi. În limba rusă îşi fac studiile 94,8% din numărul total de studenţi din cadrul instituţiilor de învăţământ superior din autoproclamata republică transnistreană, iar în limba română (în baza grafiei chirilice) – 4,6%. În limba ucraineană doar – 0,6%.
Ultimul bastion
În pofida tuturor piedicilor şi restricţiilor impuse de regimul separatist de la Tiraspol, în stânga Nistrului continuă să activeze 8 instituţii de învăţământ cu predare în limba română în baza grafiei latine – instituţii aflate în gestiunea Ministerului Educaţiei de la Chişinău şi care urmează programul de studii similar instituţiilor de pe malul drept al Nistrului.
Începând cu anul 2000, forţele separatiste au presat permanent administraţiile acestor licee să treacă sub jurisdicţia Transnistriei, inclusiv la instruirea în grafie chirilică. În 2004, miliţia transnistreană a înconjurat, timp de câteva săptămâni, aceste instituţii de învăţământ, ţinând copiii ostatici. Singurii care aveau acces la ei erau cei de la Misiunea OSCE din Chişinău, care îi asigurau cu alimente. În consecinţă, părinţii, profesorii şi elevii din localităţile Rîbniţa, Tighina (Bender) şi Grigoriopol din regiunea transnistreană s-au plâns la CEDO invocând încălcarea dreptului la educaţie, la viaţa privată, şi a dreptului la nediscriminare. În 2012, CEDO a recunoscut violarea Articolului 2 (protocol 1) – „Dreptul la educaţie” şi a condamnat pentru aceasta Federaţia Rusă ca unic responsabil de menţinerea separatismului transnistrean.
Pentru că nu au reuşit lichidarea „insuliţelor” de normalitate din spaţiul educaţional transnistrean, forţele de represiune din stânga Nistrului au început prigonirea profesorilor şi părinţilor elevilor care studiază la cele 8 licee româneşti din stânga Nistrului. Periodic, profesorii sunt citaţi la KGB-ul transnistrean şi somaţi să semneze în alb diferite hârtii, iar părinţii sunt ameninţaţi că-şi vor pierde serviciul şi vor face puşcărie. Careul de început de an şcolar este supravegheat, la aceste licee, de miliţieni transnistreni, iar înaintea festivităţii, directorii instituţiilor sunt vizitaţi de miliţie, care „îi informează” despre faptul că nu au voie să arboreze drapelul de stat al Republicii Moldova sau să intoneze imnul. Încălcarea acestor restricţii se soldează în fiecare an cu ciocniri şi arestări.
Români adevăraţi… fără paşapoarte
Deşi, aparent, liceele româneşti rezistă, separatiştii par să-şi fi atins scopul. De teama represiunilor din partea securiştilor transnistreni, a migraţiei, dar şi a lipsei de viziune a Chişinăului în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei şcolilor din regiunea transnistreană, numărul copiilor care învaţă la aceste instituţii a scăzut dramatic – de la aproape 6000 în anii 2004-2005 la 1600 de elevi în anul 2020, ne-a spus directorul executiv al Asociaţiei „Promo-Lex”, Ion Manole – ONG specializat în apărarea drepturilor populaţiei din stânga Nistrului.
Olesea este în clasa a XII-a la unul din liceele cu predare în grafie latină din stânga Nistrului. Face zilnic câte 50 de kilometri până la şcoală şi înapoi acasă pentru a putea studia în limba română. Tatăl ei a fost arestat de trei ori de miliţia transnistreană, deoarece a refuzat să o transfere la un liceu transnistrean. Visul ei este ca, după absolvire, să fie admisă la o instituţie de învământ superior din România. Nu are cetăţenie română, pentru că nu a putut dovedi că are descendenţi români.
Vitalie Călugărenu – Deutsche Welle
Text preluat integral de pe adevarul.ro.
