Rar ne-a fost dat să vedem o lipsă de transparență mai mare decât cea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Informațiile de interes public ar trebui să fie PUBLICE, dar angajații instituției le furnizează numai pe cele care nu pun unitatea medicală într-o lumină proastă, iar întrebările care ar putea scoate la iveală potențiale nereguli sunt evitate fără jenă. 

Nu de puține ori, reporterii Gazeta de Cluj s-au lovit de răspunsuri superficiale sau incomplete din partea Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, în urma solicitărilor trimise în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, dar cel mai „interesant” răspuns din partea instituției a venit ca un mărțișor plictisit pe 1 martie 2022.  

Avem nevoie de o lună să nu vă spunem nimic

La data de 02 februarie 2022, am trimis o solicitare în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public către Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca care reunea 16 întrebări pertinente, clare și care ar fi lămurit multe aspecte. Întrebările făceau referire la evolutia numărului total de pacienți externați, media paturilor în funcțiune, evoluția numărului de angajați, evoluția fondului de salarii, rata de utilizare a paturilor, numărul medicilor angajați prin concurs, respectiv numărul total al integrărilor clinice aprobate, valoarea sponsorizărilor și a donațiilor atrase de către spital, etc.  Ulterior am primit o confirmare a înregistrării acesteia cu nr. 4018/02.02.2022. Astfel așteptam „cu sufletul la gură” un răspuns cel puțin la câteva întrebări. 

La data de 11.02.2022, am primit un mail de la  Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca prin care eram informați că termenul de răspuns pentru solicitare se prelungește la 30 de zile „datorită volumului mare de informații solicitate, precum și a activităților susținute care se desfășoară în cadrul structurilor de specialitate care furnizează datele necesare formulării răspunsului”.  Era de înțeles, erau multe întrebări și da, necesitau destul de mult timp pentru a formula un răspuns care să „dea bine”. 

Solicitările nu mai sunt la modă, informațiile de interes public se transmit la conferințe

Din păcate, reprezentanții instituției, Biroul de Comunicare și managerul spitalului Claudia Gherman nu au reușit să găsească un răspuns favorabil pentru întrebările adresate. Astfel, la data de 01.03.2022, am primit un mail în care eram anunțați că „în data de 4 februarie 2022 conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a organizat o conferință de presă în care s-a prezentat pe larg bilanțul spitalului pe anul 2021, acoperind toate domeniile de activitate ale SCJU ( buget și execuție bugetară, investiții, resurse umane, numărul de pacienți și gradul de ocupare); conferința de presă a avut o secțiune de întrebări din partea presei, iar dumneavoastră ca participant ați avut ocazia de a adresa întrebări suplimentare.”. 

Au avut nevoie de 30 de zile să formuleze un răspuns în care să nu ne spună nimic și să ne „certe” că nu am adresat întrebările la conferința de presă. Probabil că au uitat că la conferința de presă organizată în 4 februarie 2022, purtătorul de cuvânt al instituției, Dorel Danciu, ne-a asigurat că va face tot posibilul să răspundă la întrebările adresate, dar din cauza volumului mare de informații răspunsul va fi comunicat puțin mai târziu și că nu a mai primit o astfel de solicitare de pe vremea când Emanuel Ungureanu se interesa de soarta spitalului, dar toate informațiile solicitate au caracter public și pot fi furnizate. La aceeași conferință de presă la care Claudia German a făcut tot posibilul să evite întrebările venite din partea reporterului Gazeta de Cluj și, cu toate că potrivit art. 17 alin. (2) al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public „În cadrul conferințelor de presă autoritățile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informații de interes public.”, managerul instituției, vizibil deranjat de întrebările adresate de reporterul Gazeta de Cluj a „spart cheful” și a invitat participanții să servească o gustărică. Abia după lungi insistențe, după încheierea conferinței, și-a făcut timp să răspundă superficial la câteva întrebări. Ne întrebăm cum oare ar fi putut să ne răspundă la conferința de presă la 16 întrebări care implicau furnizarea de date exacte, dacă nici pentru cele trei sau patru pe care am reușit să le adresăm nu am primit un răspuns clar. 

Mai mult, Claudia Gherman se află de mai bine de un an în funcție și abia în 4 februarie 2022 a organizat o conferință de presă. Sperăm că la viitoarele solicitări pentru informații publice nu ni se va răspunde că vom primi răspunsurile la conferința de presă din 4 februarie 2023. Managerul spitalului a motivat că nu a organizat conferința mai devreme pentru că și-a dorit să prezinte mai multe informații, cu toate că potrivit art. 17 alin. (1) al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public „Autoritățile publice au obligația să organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferințe de presă pentru aducerea la cunoștință a informațiilor de interes public.”

Pentru a lămuri situația și pentru a primi până la urmă un răspuns la întrebările formulate, reporterii Gazeta de Cluj s-au adresat Ministerului Sănătății, în subordinea căruia se află Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, semnalându-i principalele aspecte prezentate mai sus. Reprezentanții Ministerului Sănătății ne-au comunicat următoarele:  „Având în vedere solicitarea dvs., vă comunicăm că aceasta a fost redirecționată către Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, în vederea analizei aspectelor semnalate și a formulării unui răspuns pentru dvs., de către reprezentanții acestei instituții, conform competențelor instituționale.”

Așadar, așteptăm un răspuns și sperăm că nu e nevoie de încă 30 de zile ca să-l primim. 

Potrivit art. 21 al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public „(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere și atrage răspunderea disciplinara a celui vinovat.

(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată.

(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamației și va conține atât informațiile de interes public solicitate inițial, cât și menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.”, iar potrivit art. 22 al legii invocate anterior „(1) În cazul în care o persoana se considera vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curții de apel este definitiva și irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât și recursul se judecă în instanță, în procedură de urgență, și sunt scutite de taxă de timbru.”

2 COMENTARII

  1. Vai de mine, DUAMNA Gherman, se poate?
    Dar cand ati ajuns MANAJERA ?
    Credeam ca dupa atatia ani nu o sa mai aud de Cluj in felul asta.
    Urat! Urat v-ati cocotat in functia de manager (cititi mai jos, n-o spun eu!)

    https://www.stiridecluj.ro/politic/tribunalul-obliga-spitalul-judetean-de-urgenta-cluj-sa-reia-concursul-pentru-functia-de-manager-claudia-gherman-e-o-decizie-de-etapa

    Si mai urat este ca v-ati pastarat naravurile !
    Puteati sa ramaneti un medic pe acolo prin Chirurgie nici prea stralucit, nici foarte-foarte.
    Nu va stia nimeni, nu va avea grija nimeni.
    Dar nu, ati vrut functie. MANAJERA. Uau!
    Duamna stimata, asta e functie pentru oameni cu pregatire in domeniu, cu scaun la cap!
    Managementul nu-i o apendicectomie și accesul la informatii de interes public nu este ca un protocol operator, scris pe genunchi de vreun medic rezident, dupa programul de lucru.
    Presimt ca, la cum va descurcati, veti pune spitalul pe butuci inainte ca niste institutii responsabile sa va trimita acolo unde vi-i locul.
    Iar daca ascundeti mizeria sub pres, cu-i foloseste?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.