Grupul Alexandrion, cel mai mare producător de băuturi spirtoase de pe plan local, a preluat operaţiunile din România ale Halewood, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de vin, potrivit surselor ZF din piaţă. Vânzătorul este grupul britanic Halewood, care a luat decizia vânzării pentru a se concentra pe portofoliul de băuturi spirtoase, conform datelor existente. Tranzacţia aşteaptă aprobarea Concurenţei.

Dan Muntean, executivul care a condus operatiunile Halewood timp de mai bine de doua decenii, afirmă că s-a semnat deja tranzacţia care s-ar putea finaliza în trei luni, după aprobarea Consiliului Concurenţei.

Alexandrion Group, cel mai mare producător de băuturi spirtoase de pe plan local, a început anul trecut să îşi dezvolte portofoliul şi să producă whisky single malt, devenind astfel prima companie de pe plan local care produce un astfel de whisky. Primele produse vor ajunge pe piaţă peste aproximativ trei ani, după ce procesul de maturare va fi finalizat. Alexandrion Group este deja prezent pe piaţa de whisky cu brandurile importate Glenfiddich şi Grant’s.

Un alt proiect al companiei este realizarea unei distilerii în New York, Statele Unite. Grupul va fabrica în America, sub acelaşi brand, gin, rom, whisky şi alte produse pentru piaţa americană şi va importa din România „produse etnice româneşti“, precum Saber Alexandrion şi Brâncoveanu Alexandrion, conform informaţiilor furnizate anterior de companie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.