Numărul de tranzacții cu imobile încheiate în Cluj în primele șapte luni din 2020 a crescut cu 25,5% comparativ cu primele șapte luni din 2019, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în ciuda celor două luni de restricții de circulație din timpul perioadei Stării de Urgență, arată un raport de piață realizat de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania, cu sediul la Cluj.
Raportul ia în calcul date ale Institului Național de Statistică și arată că orașul Cluj-Napoca a rămas cea mai mare piață rezidențială regională din România, cu excepția regiunii București – Ilfov. Un număr de 7.557 de locuințe au fost finalizate anul trecut în oraș și în împrejurimi, în creștere cu 6% comparativ cu anul anterior.
Anul trecut a fost, arată raportul, cel mai bun an din istoria pieței locale rezidențiale, cu 7.557 unități locative livrate, cu 6% mai multe decât în 2018, și pentru a doua oară, după 2018, mai multe decât în anii premegători crizei financiare din 2008.
În Florești au fost livrate, în ultimii 13 ani, nu mai puțin de 22.000 de case. Dintre acestea, 2.600 au fost livrate anul trecut. Comunele Baciu și Apahida sunt și ele atrăgătoare pentru cumpărătorii de case, cu 400 sau 500 de unități locative livrate în fiecare an.
Cluj – Napoca a depășit suburbiile orașului din punct de vedere al proiectelor rezidențiale dezvoltate, în special începând cu 2015 – 2016, chiar dacă localitățile limitrofe au atras în ultimii trei ani predarea a peste 8.000 de noi locuințe, cele mai multe – aproape 2.600 – în Florești, cea mai mare comună din România. Chiar dacă pare mare, cifra e sub recordurile dinainte de criza imobiliară din 2008, cu aproximativ 4.000 de unități locative predate anual în Florești. ”Piața rezidențială din Cluj – Napoca a rezistat relativ bine șocului produs de criza sanitară prin care trecem. Orașul continuă să se dezvolte macroeconomic iar proiectele realizate temeinic, cu un plan de business bine pus la punct, înregistrează în continuare rezultate satisfăcătoare, deși există, desigur, și proiecte cu rezultate slabe. Cererea a revenit la niveluri similare cu cele înregistrate anul trecut iar prețurile sunt. în medie, cu aproape 10% mai mari față de acum un an”, susține Anamaria Burcă, managing partner SVN Transilvania.