Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, Viceprim-Ministrului Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi ministrului Transporturilor, Felix Stroe, solicitându-le să urgenteze transferul în administrarea Ministerului Transporturilor a podului de peste râul Arieş din municipiul Turda.
‘Vă supun atenţiei solicitarea U.A.T. Municipiul Turda de a promova o Hotărâre de Guvern privind preluarea în administrarea Ministerului Transporturilor a podului peste râul Arieş situat pe Drumul Naţional DN 1, aflat la km 444+840. Acesta este într-o situaţie cu totul specială, fiind într-un iminent pericol privind siguranţa traficului, fapt confirmat de documentele emise în acest sens de către Inspectoratul Judeţean în Construcţii Cluj. Potrivit procesului verbal de control al acestei instituţii, ‘podul prezintă degradări majore la elementele principale de rezistenţă ale structurii, menţionate şi în expertiza tehnică nr.82/2016’. Totodată, ‘s-au constatat degradări şi deplasări a grinzilor marginale pe deschiderile 2,3, 4, fapt care adus Ia apariţia unei crăpături de 10 cm între cale şi trotuar pe cele 3 deschideri, punând în pericol siguranţa circulaţiei, degradări la elementele de rezistenţă care susţin calea podului (culei de beton exfoliat, pile cu beton erodat şi reducere a secţiunii armăturilor datorate ruginei, etc.)’, iar recomandările specialiştilor au fost ca lucrările de consolidare să fie efectuate în regim de urgenţă’, a apreciat parlamentarul social democrat, în demersul adresat celor doi miniştri.
Cristina Burciu a mai amintit că bugetul local al municipiului Turda nu poate suporta suma exorbitantă necesară lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Arieş, estimată la peste 4.000.000 lei.
‘Autorităţile judeţului Cluj au întocmit Nota de Fundamentare şi Proiectul de Hotărâre de Guvern privind preluarea podului peste râul Arieş situat pe drumul naţional DN 1, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, judeţul Cluj, în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene nr.130831/30.10.2017, remisă Instituţiei Prefectului – Judeţul Cluj’, a subliniat deputatul turdean.
În finalul documentului, Cristina Burciu a cerut celor doi miniştri urgentarea semnării Hotărârii de Guvern privind preluarea podului peste râul Arieş situat pe drumul naţional DN 1, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, judeţul Cluj, în administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
‘Podul de pe DN 1 peste râul Arieş de la km 444+840 este în stare foarte gravă şi prezintă pericol imediat în exploatare. Necesitatea şi oportunitatea preluării acestui pod în administrarea Ministerului Transporturilor este motivată de numeroase aspecte tehnico-economice, prezentate în amănunt în interpelare Am solicitat acest lucru deoarece conducerea Ministerului Transporturilor a fost de acord cu acceptarea transferului podului peste râul Arieş, conform răspunsului primit de către mine la o interpelare formulată pe acelaşi subiect în luna martie a.c.’, a concluzionat deputatul clujean.
[…] citeste mai mult pe aici […]