Vești bune pentru antreprenorii clujeni, dar și din regiunea de Nord-Vest. În ultima ședință de guvern a fost aprobat un plan de investiții rambursabile și nerambursabile de până la 200.000de lei per firmă.

Finanțările se vor face prin Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Corporații (OTIMMC). Schemele de finanțare au scop redresarea business-urilor mici și mijlocii ce au fost afectate de contextul pandemiei.

Criza sanitară a adus cu sine și una economică. Tot mai multe business-uri s-au închis în ultima jumătate de an din cauza lipsei de clienți sau din imposibilitatea desfășurării activității. Pe lângă sectorul HoReCa, care a fost de departe cel mai afectat de acest virus, ramuri precum transporturile sau domeniile creative, de spectacole, au avut de suferit pierderi imense în ultima perioadă.

Programul de investiții național IMM Invest, considerat prea greoi de mulți antreprenori din cauza blocajelor birocratice, a fost dublat de unul de investiții regionale, făcute prin oficiile teritoriale din fiecare județ. Gazeta de Cluj a stat de vorbă cu Mircea Miheștean, directorul regional al OTIMMC pe zona de Nord-Vest pentru a afla mai multe despre oportunitățile oferite de aceste finanțări

Finanțare chiar și pentru firmele fără angajați

Cu un bun simț al detaliilor, Mircea Miheștean ne-a explicat pe larg care vor fi cele 3 tipuri de finanțare acordate firmelor din regiune. Banii se vor acorda în funcție de cifra de afaceri de pe anul trecut dar există și o linie de investiții pentru “a preia firmele care au făcut fața acestei perioade”.

“Tocmai vineri în cadrul ședinței de guvern a fost aprobată o schemă de finanțare a IMM-urilor afectate pe perioada pandemiei. Este vorba de 3 scheme de finanțare. Prima este destinată firmelor care n-au avut angajați (tip PFA) și firmele respective pot primi până la 2000 de euro nerambursabili cu condiția să fi avut cifră de afaceri de minim 5000 de Euro anul anterior.

Cea de-a doua schemă de finanțare mult așteptată de altfel, este cea a finanțării capitalului de lucru. Această schemă vizează în special domeniile care au fost direct afectate de măsurile luate pe parcursul pandemiei precum HoReCa Turism și Transporturi și au fost menționate în ordonanța președințială. După ultima ședință am inclus și activități precum organizarea de evenimente, industria creativă, etc. Schema aceasta de finanțare presupune obținerea a 15% din cifra de afaceri aferentă anului 2019 dar nu mai mult de 150.000 de euro.

Cea de-a treia schemă are ca scop asigurarea investițiilor în diferite ramuri economice din sectorul IMM. E o finanțare prin care se pot obține per firmă până la 200.000 de euro nerambursabili. Această schemă este destinată firmelor care au reușit să performeze și pe această perioadă grea din punct de vedere economic. Așadar, unul din criteriile de acordare a banilor este aici legat de profit. Vor fi recompensate firmele în funcție de profitul și cifra de afaceri pe care le-au avut. Este de menționat că această finanțare este condiționată de și de contribuția firmei de minim 15%, bani  care i se vor returna dacă totul va merge cum trebuie. Gama de activități eligibilă pentru un număr mare de IMM-uri. Pachetul total de finanțare este ridicat la un miliard euro.” a declarat Mircea Mihăștean

Finanțare debirocratizată și urgentată de guvern. Cu un simplu formular

Deoarece au fost plângeri în spațiul public despre procesul birocratizat al IMM Invest de a acorda finanțări și despre reticența băncilor de a aproba la rândul lor avizele de finanțare, am vrut să ne asigurăm că acest proiect nu va comite aceleași greșeli

Cred că, cel puțin la nivelul proiectelor care urmează să se demareze, nu există problema unui proces greoi. Acestea au fost gândite tocmai pentru a ușura procesul și a asigura accesul rapid al banilor. Pentru primele două scheme pe care le-am descris mai sus modalitatea de aplicare este banal de simplă. Este vorba doar de o înscriere în formă electronică printr-o cerere și un formular care să ateste situația firmei pe ultimul an. Nu este nevoie de nicio documentație sau consultanță în domeniu. Principiul este primul venit, primul servit.

De asemenea, mecanismul de acordare al banilor este conceput intr-o manieră destul de urgentă. Spre exemplu, în momentul în care o bancă a primit avizul de finanțare a firmei de la organizația noastră, aceasta are 7 zile lucrătoare să pună la dispoziție banii firmei respective. Băncile trebuiesc totuși să asimileze și să analizeze individual fiecare dispoziție de finanțare ceea ce ar putea îngreuna uneori procesul dar nu este cazul unor blocaje la nivel de aprobări din partea băncilor.

Chiar și din punct de vedere al circulației banilor, procesul a fost ușurat. Firmele care primesc finanțare nu au nevoie de aprobări individuale pentru cheltuielile făcute din banii primiți. În schimb, vor trebui să justifice o dată la 6 luni printr-un raport de cheltuieli ce au făcut cu banii respectivi

Banii ușor de luat sunt și ușor de furat?

Vrând să aflăm dacă tot acest proces nu lasă loc de fraudare a statului, l-am întrebat pe domnul Miheștean care sunt mecanismele de control. Acesta ne-a asigurat că vor există controale, chiar dacă puține și că se merge și pe votul de încredere al băncilor.

“Am discutat asta și vor se va face prin sondaj aleator, verificarea câtorva firme din cele care au obținut finanțarea. Aproximativ 1-2%. Nu vrem să punem presiune inutilă în procesul astă pentru că nu este nevoie. Avem încredere în băncile care gestionează avizele de finanțare că deja au acordat un anume vot de încredere firmelor.” a precizat Mircea Miheștean 

Se dorește revitalizarea sectoarelor puse pe butuci de pandemie

Directorul OTIMMC consideră că sectoarele care pot beneficia cel mai mult de pe urma acestor fonduri ar trebui să fie cele care au suferit cel mai mult din cauza coronavirusului. Acestea nu se rezumă însă la sectorul HoReCa.

“Cred că după cum s-a discutat și în spațiul public, domeniul HoReCa a avut cel mai mult de suferit până acum și cred că o mare parte din bani vor merge acolo. E un domeniu cu un personal numeros și cifre de afaceri destul de mari. Sunt antreprenori care au știut cum să-și valorifice business-urile pana acum “. Pe deasupra cred că sectorul de transporturi, cel al organizării de evenimente și industria creativă vor beneficia la rândul lor de acești bani

Fiți cu ochii în 4. Primul venit, primul servit

La final, Mircea le-a avertizat pe firme să aplice din timp pentru aceste linii de finanțare deoarece se va merge pe principiul primul venit primul servit. A atenționat de asemenea ca firmele ce aplică pentru finanțare pentru capital de lucru să aibă la ele certificatul de situație de urgență în momentul aplicării.

Redacția speră ca acești bani să ajungă cu adevărat la cei care au nevoie de ei și, cu ajutorul lor, să revitalizăm IMM-urile din regiune iar odată cu ele, să punem economia țării înapoi pe linia de plutire.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.