Personalităţi ale lumii universitare clujene, oameni de afaceri, jurişti, profesori şi jurnalişti implicaţi în viaţa publică din România s-au întâlnit în cadrul Clubului de la Cluj pentru a discuta despre problema şcolii româneşti, organizată de Agenda Clujeană. Aceştia au decis de comun accord lansarea unui apel către clasa politică românească.
„Noi, universitari, părinţi şi studenţi, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la starea actuală de criză a sistemului educaţional din România şi cu privire la viitorul acestuia, care este şi viitorul nostru, al studenţilor şi al copiilor noştri. Până acum, clasa politică doar a tăcut. Este însă urgent să se treacă la fapte. De aceea, facem apel la responsabilitatea tuturor partidelor politice, în particular a majorităţii parlamentare actuale şi a Guvernului care o reprezintă. Asumaţi-vă răspunderea privind aplicarea „Pactului nţional pentru educaţie şi a strategiei”, alocaţi resursa financiară şi supuneţi dezbaterii publice propunerile legislative elaborate pe această cale!”, au declarat reprezentanţii Clubului de la Cluj.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.