În dosarul tonelor de cocaină eșuate pe litoralul românesc sunt implicați doi frați din Cluj, Iosif și Bogdan Șugar, și cumnatul unuia dintre ei, PĂLĂCEAN SILVIUS AUGUSTIN. Potrivit rechizitoriului, ei ”au avut ca sarcini procurarea logisticii, închirierea de imobile, autoturisme, asigurarea mijloacelor de comunicaţie, cooptarea în grupul infracţional organizat a persoanelor necesare pentru derularea operaţiunii”. În 2019, o tonă de cocaină a ”naufragiat” pe litoralul românesc, iar polițiștii din zonă au avut norocul să afle despre acest lucru.

În dosarul cocaină pe litoral sunt implicați și trei clujeni, doi frați, Iosif și Bogdan Șugar, care erau stabiliți, cu drept de rezidență, în Spania, și PĂLĂCEAN SILVIUS AUGUSTIN, cumnatul lui Iosif Șugar.

Practic, potrivit procurorilor, clujenii, alături de ceilalți implicați în acest dosar, s-au ocupat de asigurarea logisticii pentru traficarea cocainei.

”Au procedat la achiziționarea a două bărci de mare viteză, folosite la recuperarea și aducerea la țărm a pachetelor cu cocaină, achiziționarea unui autoturism și a unui peridoc, închirierea altor autovehicule (autoturisme de teren și autoutilitare de tip dubă), închirierea unor locații izolate în Delta Dunării, ce urmau a fi folosite la depozitarea inițială a pachetelor cu stupefiante recuperate din Marea Neagră, achiziționarea de alte bunuri destinate aceluiași scop (telefoane mobile, cartele sim prepaid, stații de emisie-recepție, anvelope speciale pentru deplasarea pe nisip, saci de rafie pentru transportul pachetelor, fierăstrău electric pentru tăierea pereților ambarcațiunii răsturnate în Marea Neagră și în care se aflau pachetele cu cocaină recuperate, etc)”, arată rechizitoriul.

Potrivit dosarului penal, Șugar Iosif se afla în anturajul inculpaților MANOLE GABRIEL, MATEI IULIANA, POSTOLEA ALEXANDRU, DURAN DOMENECH ANTONIO, LEON PALACIOS RUBEN PEDRO, LEON PALACIOS EDGAR JUAN, STOJIC PREDRAG, ALEXANDRU CLAUDIU, CALERO HENARES ALVARO JESUS, KIRNOS ROSTYSLAV și SABATER NIETO JUAN ANTONIO, fiind cooptat de către spanioli, încă de la început, în grupul infracțional constituit în scopul recuperării cocainei livrate din Brazilia.

”Atribuțiile sale în cadrul grupului vizau asigurarea suportului uman și logistic, astfel încât ceilalți membri ai grupului să beneficieze de posibilitatea de a se deplasa și de a comunica în siguranță, pentru ca activitatea de recuperare a cocainei să aibă loc în cele mai bune condiții. De menționat este și că, pentru asigurarea conspirativității, în toate demersurile întreprinse, a folosit alias-ul „***”.

Fratele lui, Bogdan, trebuia să ajute la descărcarea și încărcarea pachetelor cu cocaină.

Clujeanul Șugar a organizat acțiunea de recuperare a pachetelor de cocaină eșuate

În martie 2019, Iosif Șugar a închiriat din Cluj-Napoca un jeep care a fost folosit de către traficanți pentru a merge în Tulcea.

”În cursul datei de 11.03.2019 inculpatul Șugar Iosif a activat cartela telefonică sim prepaid cu numărul de apel *** în mun. Cluj-Napoca judeţul Cluj și tot aici a creat contul de Facebook cu ID-ul „***” asociat cu acest număr de telefon, cont creat în aceeași zi pentru a-și atribui o altă identitate și pentru a purta discuții telefonice conspirate cu ceilalți membri ai grupului infracțional. Tot utilizând acest post telefonic, inculpatul Șugar Iosif a luat legătura cu martorul S*** – proprietar al pensiunii „***” din loc. Nufărul, jud. Tulcea, dar și cu *** – administrator al pensiunii „***” din loc. Bălteni, com. Beștepe, jud. Tulcea, cu scopul a închiria cele două locații pentru membrii grupului infracțional”, se arată în rechizitoriu..

Tot el s-a ocupat și de închirierea unei pensiuni din localitatea menționată anterior și s-a asigurat ca locația să aibă acces la un ponton pentru a putea descărca pachetele de cocaină de pe șalupe. De asemenea, Șugar s-a mai ocupat de cumpărarea bărcilor pentru transportul drogurilor și de achiziționarea de scule.

”La magazinul *** din municipiul Tulcea, inculpații Șugar Iosif și Manole Gabriel au achiziționat mai multe bunuri, printre care și un motoferăstrău electric, canistră produse petroliere (găsită la bordul ambarcațiunii cu nr. *** cu ocazia efectuării percheziției), două topoare, un baros, mănuși anti înțepături, lanterne, sfoară, saci 42 ș.a. (așa cum rezultă din procesul verbal de vizionare imagini de la magazinul *** și bonurile de casă/facturile ridicate de la magazinul *** prin ordonanța din 24.03.2019). Ustensilele achiziționate de către cei doi inculpați au fost folosite de membrii grupării infracționale pentru a tăia prova ambarcațiunii cu nr. *** eșuată în Marea Neagră, în dreptul plajei de lângă localitatea Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea, în încercarea de a extrage sacii ce conțineau pachetele de cocaină din ambarcațiunea în care a fost descoperită, la data de 22.03.2019, cantitatea fiind de aproximativ 935 kg cocaină.

Cumnatul și-a dat demisia ca să nu fie prins

Rechizitoriul mai arată că ”ulterior finalizării operațiunii de recuperare a drogurilor, inculpatul PĂLĂCEAN SILVIUS AUGUSTIN a părăsit zona împreună cu inculpații Șugar Iosif și Șugar Bogdan, îndreptându-se către municipiul Cluj Napoca, judeţul Cluj. De aici, pentru a-și pierde urma, la inițiativa cumnatului său, inculpatul Șugar Iosif, coinculpatul Pălăcean Silviu a demisionat de la locul de muncă din municipiul Cluj Napoca și a părăsit teritoriul țării la data de 23.03.2019 de pe Aeroportul Cluj-Napoca, la bordul aeronavei Wizz Air cu indicativul *** în direcția Valencia, Spania. Potrivit declarației sale, de la acel moment a rămas pe teritoriul Spaniei, locuind la sora și cumnatul său, inculpatul Șugar Iosif revenind în țară în februarie 2020, ocazie cu care a fost depistat de organele de politie judiciară delegate în cauză. Din declarația dată în fața procurorului la data de 21.02.2020 rezultă și că, pe durata șederii în Spania, s-a întâlnit cu inculpații MANOLE GABRIEL și POSTOLEA ALEXANDRU („În anul cât am stat în Spania m-am mai întâlnit de câteva ori cu POSTOLEA ALEXANDRU și Manole Gabriel care locuiesc în niște sate învecinate cu Minjas, tot în regiunea Mallaga și cu care am mai ieșit la restaurant de câteva ori. Aceștia au luat legătura de fiecare dată cu cumnatul meu și prin el stabileau întâlnirile. Nu îmi mai amintesc ce am discutat de fiecare dată când m-am întâlnit cu aceștia și nu știu dacă am mai discutat ce s-a întâmplat în Deltă în martie 2019”)”.

Șeicul cocainei

Potrivit procurorilor, tonele de cocaină au fost comandate de Balkan Cartel producătorilor de cocaină din Columbia.

”NASRALLAH EDDINE NOR JOSEPH zis SHEIK-UL – figură proeminentă a traficanților de droguri din America de Sud, a fost contactat, la începutul anului 2019, prin alți membri ai organizației sale criminale, de origine sârbă, de către membrii ai Balkan Cartel, pentru a furniza o cantitate de 3 tone de cocaină, destinată vânzării și consumului în Europa de Vest și Balcanii de Vest. Inculpatul a strâns cantitatea de cocaină de la diferiți furnizori din America de Sud, predominant columbieni, după care, prin intermediul unuia din locotenenții săi, a încărcat-o în nava Eden ancorată în Portul Belem din Brazilia.

Inculpații cetățeni spanioli au fost cei ale căror servicii profesioniste au fost contractate de către Balkan Cartel pentru extragerea cocainei din mare, fiind specializați în acest domeniu, dat fiind și faptul că sunt scafandri autorizați”, mai arată rechizitoriul.

Clujenii au asigurat logistica

”Inculpații și-au asigurat logistica necesară recuperării și manipulării drogurilor, respectiv au închiriat locații izolate în Delta Dunării, autovehicule, au cumpărat autovehicule două bărci de mare viteză, un peridoc, telefoane mobile, cartele sim prepaid, stații de emisie-recepție, anvelope speciale pentru deplasarea pe nisip, saci de rafie pentru transportul pachetelor, fierăstrău electric pentru tăierea pereților ambarcațiunii răsturnate în Marea Neagră și în care se aflau pachetele cu cocaină recuperate. Astfel, au recuperat din apele teritoriale ale Mării Negre, mai multe pachete de cocaină, a câte aproximativ 1 kg fiecare, pe care le-au descărcat în zona localității 105 Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, de unde au fost preluate cu autoturismele de teren și transportate inițial în zona carierei de piatră de lângă Zebil, judeţul Tulcea, de unde urmau a fi preluate de către alte autovehicule și transportate către Vestul Europei și către Balcanii de Vest, prin tranzitarea rutieră a României”, mai arată rechizitoriul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.