Trei nume care se succed într-un singur an la conducerea Ministerului Justitiei nu sunt, neaparat, simptomul unui dezastru. Cu nici trei decenii în urma, cam asa se petreceau lucrurile în Italia si uite ce mândrete de justitie a rasarit, pâna la urma, în cizma. Pe plaiurile mioritice, dupa aproape douazeci de ani ratati cu totul soiul de experimente, care de care mai insolite, gen Stanoiu sau Chiuariu, un singur lucru e cert: în justitie este neproductiva stagnarea si nu schimbarea, închistarea si nu deschiderea. Doar obtuzitatea reprezinta cu adevarat un pericol public si nicidecum transparenta, oricâte „traume” le-ar provoca celor care-si închipuie ca lumea se termina la usa biroului lor sau a salii de judecata unde prezideaza. Ori, cum altfel sa modelezi un bloc atât de amorf si refractar decât prin lovituri repetate, agasante, venite din cele mai neasteptate directii.
Monica Macovei a reusit sa urneasca reforma justitiei si i-a deranjat pe toti magistratii cu vechi state de plata, coalizati împotriva ei sub stindardul Consiliului Superior al Magistraturii, institutia cea mai conservatoare a sistemului. Asociatia-sindicat a Vioricai Costiniu, adusa premeditat în moarte clinica dar agitata din când în când doar pentru interesele obscure ale venerabilei doamne, a mai muscat-o si aceasta pe Macovei, e drept cu niste canini cam tociti. Privind retrospectiv, este o minune ca Monica Macovei a rezistat mai bine de doi ani, luptându-se cu toata lumea, pâna si cu politicienii coalitei care a adus-o pe Apolodor 17. „Inamicul public numarul unu” a plecat abia în 4 aprilie 2007, odata cu iesirea PD de la guvernare
Cel care i-a urmat, Tudor Chiuariu, a fost un ministru care nu s-a încadrat nici el în tiparul ministrului de tranzitie, cel putin sub aspectul vârstei si freneziei. Balastul relatiilor nu tocmai potrivite cu cercul de interese politico-economice de la Iasi, dupa ce l-a propulsat atât de tânar într-o asemenea serparie precum cea din Justitie, i-a adus si caderea la fel de abrupta. Are meritul ca a propus cel mai radical Cod de procedura penala de dupa cel ceausist, din 1968. Cu doar o saptamâna înainte de a-si fi anuntat demisia, în 2 decembrie 2007, Chiuariu a sustinut o conferinta de presa pe tema acestui revolutionar proiect, de trecere la un nou tip de proces penal, respectiv de la cel autoritar, de sorginte sovietica, caracterizat de o retorica a drepturilor omului fara acoperire în practica si cultura procesuala, la unul hibrid, dezvoltat pe suport continentalo-anglo-american si pus sub grila exigentelor practicii CEDO.
Noricai Nicolai, desemnata sa-i succeada impetuosului avocatel moldav, i-a ramas prea putin timp la dispozitie în Guvernul Tariceanu 2 pentru a-si impune propria camarila în minister. Destinatia celebrei nepoate Meseriasa-În-Butoanele-Altcuiva este prima capcana pe care trebuie sa o evite. Din ce o priveste, nu exista pericolul anularii cu rea-credinta a unor proiecte sau al blocarii rautacioase a altora deja demarate. Cel mult, ele vor fi adaptate opticii noului detinator al portofoliului. Oricum, Ministerul a ramas fara mari puteri operative si de influenta. Autoritatea asupra procurorilor este aproape pur teoretica, sever obstaculata de la Cotroceni. Deciziile asupra carierei magistratilor au fost transferate la CSM. Fara sa dispuna de o majoritate în parlament, posibilitatea promovarii unor proiecte de acte normative fundamentale este ca inexistenta. Va fi o proba de diplomatie si inteligenta pragmatica – demna de urmarit – tactica prin care Norica Nicolai va iesi din postura de administrator al cladirilor si licitatiilor pentru anexele justitie, în care este aproape fatalmente distribuita. Probabil, singurul pariu prin care ar putea câstiga a ramas reînnodarea relatiilor cu structurile europene.
Alexandru Lele
