Trei parlamentari de la PSD au întrecut astăzi orice măsură, reuşind o performanţă greu de imaginat. Au trecut de la votul la două mâini, la votul la două mâini cu trei cartele. Deputaţii au ajuns la o dexteritate incredibilă, bătând orice record în materie de încălcare a regulilor: în numai zece secunde un pesedist a votat pentru aceeaşi lege de trei folosindu-se cartelele colegilor.
Mai mult, deputaţii PSD s-au atenţionat între ei că sunt filmaţi, dar asta nu i-a împiedicat să continue să fraudeze votul. Unul dintre pesedişti a fugit şi a încercat să se ascundă între liberali.
Prinşi în flagrant de gândul, niciunul dintre ei nu a negat fapta, folosind ca scuză faptul că şi-a ajutat colegul care "lipsea puţin". Cu toate acestea, pe toată durata sesiuni de vot din Camera Deputaţilor, ei au stat singuri în bancă, lucru dovedit de înregistrarea video.