Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times face un apel explicit, în timp ce boardurile editoriale ale Wall Street Journal și Washington Post arată că Biden pune indirect în pericol democrația americană, printr-o candidatură fără șanse în fața lui Donald Trump, relatează biziday.ro

Toate cele trei publicații au găzduit, pe lângă articolele de opinie ale analiștilor specializați pe politică, câte un articol asumat de boardurile lor editoriale, care exprimă punctul de vedere al publicației.

Selecții din cele trei puncte de vedere, cu link către articolele integrale, în limba engleză.

Cu peste 3,7 milioane de abonați (total, print și on-line), Wall Street Journal cere Partidului Democrat să pună binele țării înaintea intereselor proprii și arată că niciun american nu își poate dori ca un lider slăbit, așa cum este Biden, să se confrunte cu Putin sau Xi Jinping:

“A fost cu adevărat dureros pentru Statele Unite. Performanța președintelui Biden în dezbaterea de joi seară a fost șocant de slabă și a arătat prea clar că acesta nu mai este adecvat pentru încă patru ani în funcție. Pentru binele țării, mai mult decât pentru cel al partidul lor, democrații trebuie să ia în considerare înlocuirea sa în cursa prezidențială.

Acesta nu este un gând partizan; este unul patriotic. Democrații din toată țara au spus același lucru în privat, iar unii dintre ei chiar la televizor. Domnul Biden a pierdut dezbaterea în primele 10 minute, deoarece nu a reușit să vorbească clar, a făcut-o cu o voce slabă și uneori nu a putut duce în mod coerent o propoziție până la capăt. Privirea lui în gol atunci când vorbea Donald Trump a sugerat că președintele este un om care se chinuie să-și amintească ceea ce a fost pregătit săptămâni întregi să spună, dar care nu mai are memoria să o facă. (…) Domnul Biden arăta ca un om slăbit și niciun american nu ar putea să-și dorească ca el să se confrunte cu Putin sau Xi Jinping. (…) În mod clar, a fost un act egoist pentru Joe Biden să candideze pentru un al doilea mandat. Democrații chiar au crezut că pot ascunde de public declinul acestuia?”

La rândul său, The Washington Post, care are peste 2,6 milioane de abonați în print și on-line, a publicat un articol asumat de boardul editorial care nu îi cere în mod explicit lui Joe Biden să se retragă din cursă, dar arată că performanța sa “ridică semne de întrebare legitime dacă acesta mai poate îndeplini pentru încă patru ani cea mai grea slujbă din lume”:

“Dacă dl Biden reușește să transmită cu succes ștafeta unui alt candidat, el va rămâne în memoria publică ca un fel de Cincinnatus (erou al Republicii Romane) al zilelor noastre – un președinte vrednic care a scos țara din pandemia de Covid, a adus-o spre normalitate după insurecția din 6 ianuarie 2021, a unit Occidentul pentru a apăra Ucraina împotriva invaziei Rusiei și a pus în lege planuri naționale ambițioase privind clima și relansarea industriei. Dacă Biden ține de această candidatură și pierde alegerile din toamnă, riscă un alt fel de moștenire, similară cumva cu cea a judecătoarei Ruth Bader Ginsburg, al cărei refuz de a se retrage de la Curtea Supremă în timpul președinției lui Barack Obama a dus direct la răsturnarea sentinței Roe vs. Wade (privind dreptul la avort).

Mai rău, țara se va confrunta cu consecințele unui al doilea mandat Trump. Domnul Trump a mințit în mod repetat în timpul dezbaterii de joi, dar a făcut acest lucru în mod coerent și fără prea mare efort. Domnul Biden nu părea a fi acolo. Pentru o dezbatere credibilă împotriva domnului Trump e nevoie de un adversar viguros. Domnul Biden nu numai că a trecut de câteva ori printr-un “moment de senior” (n.r – senil), dar el a eșuat în mod repetat să respingă minciunile aruncate de Trump cu forța unui furtun de pompieri”.

În final, boardul editorial al The New York Times, cea mai mare publicație americană (peste 9 milioane de abonați), este mult mai tranșant, încă din titlu – “Pentru binele țării sale, președintele Biden trebuie să se retragă din cursă”. Editorialul integral al NY Times, tradus în limba română:

“Președintele Biden a descris în mod repetat și pe bună dreptate faptul că miza alegerilor prezidențiale din noiembrie este chiar viitorul democrației americane, nimic mai puțin.

Donald Trump s-a dovedit a fi un pericol semnificativ pentru acea democrație – o figură neclară și interesată, nedemnă de încrederea publicului. El a încercat sistematic să submineze integritatea alegerilor. Susținătorii săi au descris, public, o agendă pentru 2025 care i-ar da puterea de a-și îndeplini cele mai extreme dintre promisiunile și amenințările sale. Dacă se va întoarce în funcție, el a promis că va fi un alt tip de președinte, neîngrădit de mecanismul de control al puterilor în stat, încorporate în sistemul democratic american.

Domnul Biden a spus că el este candidatul cu cele mai mari șanse de a înfrunta această amenințare a tiraniei și de a o învinge. Argumentul său se bazează în mare parte pe faptul că l-a învins pe domnul Trump în 2020, dar acum acest argument nu mai este suficient pentru ca domnul Biden să fie candidatul democrat în acest an.

La dezbaterea de joi, președintele trebuia să convingă publicul american că se ridică la nivelul formidabilei funcții pe care încearcă să o dețină pentru încă un mandat. Cu toate acestea, el nu se poate aștepta de la alegători să ignore ceea ce a fost clar de văzut: domnul Biden nu mai este omul care era acum patru ani.

Președintele a părut joi seară o umbră a unui fost mare om politic. S-a chinuit să explice ce va realiza într-un al doilea mandat. S-a străduit să răspundă provocărilor domnului Trump. S-a străduit să-l tragă la răspundere pe domnul Trump pentru minciunile sale, eșecurile și planurile lui înfiorătoare. Nu o dată, ci de mai multe ori, dl Biden s-a chinuit să ajungă cu bine la finalul unei propoziții.

Domnul Biden a fost un președinte admirabil. Sub conducerea sa, națiunea a prosperat și a început să abordeze o serie de provocări pe termen lung, iar rănile făcute de președinția lui Trump au început treptat să se vindece. Dar cel mai mare serviciu pe care dl Biden îl poate face acum țării sale este să anunțe că nu va continua să candideze pentru al doilea mandat.

Așa cum stau lucrurile, acum președintele este angajat într-un pariu nechibzuit. Există lideri democrați mai bine pregătiți pentru a prezenta alternative clare, convingătoare și energice la o a doua președinție a lui Trump. Nu există niciun motiv pentru care partidul să riște stabilitatea și securitatea țării, forțând cetățenii să aleagă între deficiențele domnului Trump și cele ale domnului Biden. Este un pariu prea mare să speri pur și simplu că americanii vor trece cu vederea sau vor ignora vârsta și infirmitatea domnului Biden pe care ei au văzut-o acum cu proprii lor ochi.

Dacă cursa se reduce la o alegere între domnul Trump și domnul Biden, președintele în exercițiu ar fi alegerea fără echivoc a acestui bord editorial. Domnul Trump reprezintă un pericol. Dar având în vedere acel pericol, miza pentru țară și abilitățile inegale ale domnului Biden, Statele Unite au nevoie de un oponent mai puternic pentru prezumtivul candidat republican. A face un apel pentru un nou nominalizat democrat atât de târziu într-o campanie este o decizie care nu poate fi luată cu ușurință, dar reflectă amploarea și seriozitatea provocării domnului Trump la adresa valorilor și instituțiilor acestei țări și insuficienta capacitate a domnului Biden de a le apăra.

Încheierea candidaturii sale ar fi împotriva tuturor instinctelor personale și politice ale domnului Biden. Ca om politic, el a ieșit singur din tragedii și eșecuri, în trecut, și crede probabil că poate face acest lucru din nou. Susținătorii președintelui explică deja dezbaterea de joi ca fiind doar un moment, în comparație cu trei ani de realizări. Însă performanța de joi a președintelui nu poate fi considerată ca fiind doar o seară mai proastă, nu poate fi pusă nici pe seama unei presupuse răceli, pentru că seara respectivă a confirmat preocupări care de luni sau de ani de zile tot cresc. Domnul Biden s-a poticnit chiar și atunci când a încercat să-și prezinte propriile idei politice.

Trebuie amintit că domnul Biden l-a provocat pe domnul Trump la această confruntare. El a stabilit regulile și a insistat în a cere această dezbatere mult înainte față de calendarul obișnuit al alegerilor prezidențiale. El a înțeles că trebuie să răspundă la preocupările publice cu privire la acuitatea sa mentală și că trebuie să facă acest lucru cât mai curând posibil.

Adevărul pe care domnul Biden trebuie să-l confrunte acum este că el a picat propriul test.

În sondaje și interviuri, opinia publică cere un alt contracandidat pentru a-l confrunta pe domnul Trump. Iar consolarea pentru domnul Biden și susținătorii săi este că încă mai este timp să se alinieze în spatele unui alt candidat.

Este o tragedie că republicanii înșiși nu sunt implicați într-o cercetare mai profundă a dezbaterii de joi. Performanța lui Trump ar trebui să fie considerată descalificatoare. A mințit cu nerușinare și în mod repetat cu privire la propriile sale acțiuni, cu privire la palmaresul său ca președinte, dar și cu privire la adversarul său. El a descris planuri care pur și simplu ar face rău economiei americane, ar submina libertățile civile și ar distruge relațiile Americii cu alte națiuni. A refuzat să promită că va accepta o eventuală înfrângere, revenind în schimb la genul de retorică care a incitat atacul din 6 ianuarie asupra Congresului.

Partidul Republican, însă, a fost acaparat de ambițiile domnului Trump. Povara de a pune interesele națiunii mai presus de ambițiile unui singur om îi revine Partidului Democrat.

Democrații care l-au apărat până acum pe domnul Biden trebuie să găsească curajul să-i spună acestuia adevărul clar. Apropiații săi, care l-au încurajat să candideze și l-au ferit de apariții publice fără prompter ar trebui să recunoască prejudiciul adus poziției domnului Biden și improbabilitatea ca acesta să o mai poată repara.

Domnul Biden a răspuns totuși la o întrebare presantă joi seară. Nu era răspunsul pe care el și susținătorii săi îl sperau. Dar dacă riscul unui al doilea mandat al lui Trump este atât de mare pe cât spune el – și suntem de acord cu el că pericolul este enorm – atunci dedicarea lui față de această țară îi lasă lui și partidului său o singură alegere.

Cea mai clară cale pentru democrați pentru a învinge un candidat definit de minciunile sale este să trateze cu sinceritate publicul american: să recunoască că domnul Biden nu își poate continua cursa și să deschidă un proces de selecție pentru altcineva mai capabil să îl învingă pe domnul Trump, în noiembrie.

Este cea mai bună șansă de a proteja spiritul națiunii americane de deformarea malignă a domnului Trump, așa cum a numit chiar Biden în 2019 motivul pentru care a intrat în cursa împotriva acestuia. Și este cel mai bun serviciu pe care dl Biden îl poate oferi unei țări pe care a servit-o cu noblețe atât de mult timp”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.