Locomotiva unui tren Regio care circula pe ruta Huedin – Cluj-Napoca a deraiat, luni dimineaţă, după ce a lovit o cireadă de vite. Călătorii nu au fost răniţi, fiind preluaţi de o altă garnitură, arata Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vîrci, locomotiva trenului a deraiat în zona localităţii clujene Aghireş Sat.
”În jurul orei 6.45, locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Huedin – Cluj-Napoca a deraiat după ce a lovit mai multe animale. Circulaţia feroviară este restricţionată, circulându-se pe un singur sens”, a afirmat Vîrci.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, a spus că locomotiva care a deraiat a fost avariată, însă călătorii nu au fost răniţi, fiind preluaţi de o altă garnitură.
”Locomotiva trenului Regio a deraiat de o osie între staţiile Stana şi Aghireş, după ce a lovit o cireadă de vaci. Locomotiva a fost avariată astfel încât nu s-a mai putut asigura căldură în garnitură, iar călătorii au fost preluaţi de un alt tren şi duşi până în staţia Huedin. De acolo, o altă garnitură i-a preluat la ora 8.10 pentru a-i duce până la Cluj-Napoca”, a precizat Brânzan.
Ea a mai spus că traficul feroviar nu a fost blocat în urma accidentului, trenurile care tranzitează zona fiind direcţionate pe celălalt fir.
Locomotiva avariată va fi repusă pe şine şi scoasă din circulaţie până la remedierea avariilor.