Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis vineri cererea de înregistrare a Alianţei de Centru Dreapta (ACD) PNL-PC.

Cererea de înregistrare a fost depusă în instanţă pe 11 ianuarie.

Liderii PNL şi PC au semnat pe 10 ianuarie protocolul de constituire a Alianţei de Centru Dreapta Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator. Această structură politică are ca siglă o săgeată înscrisă într-un pătrat sub care se află denumirile prescurtate ale celor două formaţiuni.

Pe 5 februarie, Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru Dreapta PNL-PC vor semna protocolul de alianţă, după validarea acestuia de forurile superioare de conducere ale fiecărei formaţiuni membră a uniunii.

Potrivit unor surse social-democrate, alianţa se va numi cel mai probabil Uniunea Social-Liberală iar sigla va fi compusă din însemnele electorale înregistrate deja la tribunal ale PSD şi ACD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.