Gheorghe Dronca a fost condamnat de Tribunalul Cluj la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare. În dosar, alături de el a fost condamnat, cu suspendare, și Gabriel Chichea.

De asemenea, cei doi vor trebui să plătească prejudiciul de 6.467.836,20 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 2.587.134,48 lei reprezintă impozit pe profit şi 3.880.701,72 lei reprezintă TVA, potrivit transilvaniapress.ro.

În 2018, Dronca a mai fost condamnat la 5 ani de închisoare de Curtea de Apel Alba, tot pentru evaziune. În dosarul respectiv el a fost judecat alături de soția lui, Danilela, care a fost achitată. 

Faptele lui Dronca au fost comise în calitate de administrator al SC ORIZONT TRANSI SRL Deva, SC DGM LIMITED SRL Hunedoara și SC DM ENTERPRISE SRL Galbina.

În acest dosar el a fost pus să plătească un prejudiciu în valoare de 15.993.340 lei.

”În perioada 1 ianuarie 2008 – 30 iunie 2010, inculpaţii Dronca Gheorghe Marius şi Dronca Argentina Daniela, în calitate de administratori ai societăţilor comerciale (…), au înregistrat în contabilitatea acestor firme mai multe cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii fictive de mărfuri şi prestări servicii de la firme „fantomă” sau de la societăţile comerciale pe care le reprezentau”, arătau anchetatorii DNA.

Practic, Dronca avea organizată în jurul lui o grupare infracțională ai cărei membri au înșelat mai multe societăți de leasing prin încheierea de contracte de leasing financiar. Ele au avut ca și obiectiv de finanțare achiziționare a opt utilaje de construcții.

„Sumele de bani reprezentând preţul utilajelor au fost încasate de inculpaţi, care nu au mai  plătit ratele aferente contractelor. În această modalitate, inculpaţii au produs un prejudiciu de aproximativ 1.200.000 de euro”, arăta DIICOT în comunicatul referitor la acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.