Magistratul Liana Cociș de la Tribunalul Cluj a decis să restituie la procuror rechizitoriul din dosarul Cridov. De asemenea, judecătorul a arătat că prejudiciul, estimat de procurorul de caz Fabian Gyula la aproximativ un milion de euro, ar fi fost calculat greșit. În dosarul respectiv, procurorul clujean a dispus trimiterea în judecată a 14 inculpați.

La începutul anului trecut, judecătorul Liana Cociș de la Tribunalul a început să judece în cameră preliminară dosarul Cridov, în care procurorul de caz Fabian Gyula a trimis în judecată 14 inculpați acuzați că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro. După aproape un an și jumătate, magistratul clujean a emis o sentință prin care a apreciat că în rechizitoriu există mai multe nereguli. De asemenea, majoritatea interceptărilor telefonice au fost eliminate din dosar.

Mai mult, magistratul a apreciat că procurorul de caz a calculat greșit prejudiciul.

„Admite în parte cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii MUREŞAN CRISTIAN, MUREŞAN LUMINIŢA, CÎMPIAN PETRUŢA, ANTON CRISTIAN SORIN, ROSTAŞ TITU, MATEAŞ GHEORGHE ADRIAN, MUNTE MARCEL VASILE, CLOŢA COSMIN MARIUS, ROSTAŞ MARIA NADIA, şi ROSTAŞ MARIANA şi de către părţile responsabile civilmente SC Cridov SRL şi SC Cridar Cons SRL şi în consecinţă: În baza art. 345 al. 3 Cod de Procedură Penală constată neregularitatea actului de sesizare a instanţei, respectiv a rechizitoriului nr. 363/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu privire la neconcordanţa dintre descrierea stării de fapt şi descrierea aceleiaşi stări de fapt atunci când s-a realizat încadrarea juridică cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. c şi al. 3 din L. 241/2005 comisă de către inculpatul Mureșan Cristian, prin intermediul SC Cridov SRL; neregularitatea actului de sesizare cu privire la acuzaţia de spălare de bani ce se aduce inculpatului Rostaș Titu., raportat la neconcordanţele privind sumele de bani ce fac obiectul material al infracţiunii de spălare de bani; neregularitatea rechizitoriului provenită din descrierea necorespunzătoare a infracţiunilor de spălare de bani de care sunt acuzate inculpatele R.M.N. şi R.M., în ceea ce priveşte neconcordanţa dintre descrierea stării de fapt şi cea redată la încadrarea în drept a faptei, referitoare la sumele de bani ce fac obiectul material al infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatei R.M.N. şi la neredarea în cuprinsul rechizitoriului a trasabilităţii sumei de 100.000 lei, respectiv modul în care a ajuns din conturile Cridov SRL şi respectiv Cridar Cons SRL şi până în contul personal al inculpatei R.M.N. şi de asemenea cu privire la neredarea în cadrul rechizitoriului a trasabilităţii sumei de 2.877.000 lei, cum a ajuns din conturile SC Cridov, respectiv Cridar Cons, în cel personal al inculpatei. (…) constată nulitatea relativă a tuturor proceselor de redare a interceptărilor convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor telefonice existente în dosarul de urmărire penală şi dispune excluderea acestora, având în vedere că vătămarea nu poate fi înlăturată altfel. Dispune ca procurorul să remedieze rechizitoriul şi prin eliminarea din cuprinsul acestuia a tuturor pasajelor în care se redă sau se face referire la conţinutul proceselor verbale de redare a interceptărilor convorbirilor ori comunicărilor telefonice care au fost excluse. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de azi, 24 mai 2019, în lipsa participanţilor”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalul Cluj. 

După dosarul Cridov, concurenții firmei au pus mâna pe contracte valoroase

În dosarul Cridov, inculpații sunt acuzați că au cumpărat facturi fiscale de la firme fantomă, controlate de cei trei romi, cu ajutorul cărora au dedus în mod ilegal cheltuieli, TVA și impozit pe profit, în sumă de aproape un milion de euro. Printre acuzații se numără și faptul că s-au vândut facturi fiscale de la firme fantomă. Astfel, Titu Rostaș, Alin Raul Luca și Emanuel Rostaș, persoane de etnie romă, au procurat facturile false cu ajutorul cărora patronii de Cridov au fentat bugetul statului cu suma stabilită de procuror ca fiind prejudiciul cauzei. Cei trei fac parte din clanul țigănesc care a fost condus de bulibașa Rudi Varga (care a murit la începutul anului, n.red.), cunoscut publicului după ce a câștigat un proces în care Statul Român a fost obligat să îi returneze 11 kilograme de aur, confiscat abuziv de autoritățile comuniste. Fiica lui Rudi Varga este Dana Varga, consilier cu rang de secretar de stat la cabinetul primului ministru.

Interesant este că la scurt timp după ce dosarul Cridov a ”explodat”, firma concurentă Diferit SRL, patronată de Daniela şi Nicolae Petri, a câştigat licitaţia pentru construirea centurii ocolitoare din Floreşti.

Dosarul Cridov a început în urmă cu patru ani, când procurorii DNA au început urmărirea penală “in rem” în cazul contractului drumului Răchițele-IC Ponor. Însă, anul trecut DNA Cluj a decis să claseze dosarul de urmărire penală!

De-a lungul timpului, proiectul de refacere a drumului Răchițele – Ic – Ponor a suferit mai multe modificări. Iniţial a fost vorba de o durată de execuţie a lucrărilor de 18 luni, însă pe parcurs au apărut unele impedimente.

În urma apariţiei a mai multor neînţelegeri între Consiliul Judeţean şi MBS Group, administratorul firmei Gabriel Silagyi a cerut rezilierea contractului. Acest lucru a creat unele suspiciuni cu privire la modul în care au fost cheltuite sumele alocate şi s-a solicitat ca un grup de experţi să verifice calitatea lucrărilor efectuate până la acea vreme.

În luna noiembrie 2013, experţii de la Facultatea de Construcţii din Iaşi, după ce au efectuat o expertiză a lucrărilor au semnalat nereguli cu privire la îndeplinirea unor prevederile ale acordului contractual. Astfel s-a constatat că în ciuda sumelor alocate către MBS Group în asociaţie cu celelalte firme, a executat lucrări de proastă calitate folosind materiale ieftine, nu a respectat proiectul tehnic şi nu a luat măsurile de conservare necesare.

Cridov a lucrat la drumul Răchițele-Ic-Ponor

În iunie 2015, la sediul Consiliului Judeţean a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor. Contractul de achiziţie publică având ca obiect rest de execuţie lucrări pentru obiectivul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor“ a fost obţinut de Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA – SC Cridov SRL, cu suma de 13.324.190,24 lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.