Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată formulată de Dan Paul, șeful Asociației Brokerilor din România, împotriva companiei Cemacon.

În cererea formulată de Dan Paul, este vorba despre măsura de reducere a capitalului social al producătorului de materiale de construcţii de la 26.287.248,6 lei la 525.796 lei, operaţiune ce a făcut parte din procesul de restructurare al companiei. În urma acestei proceduri, fondul Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief U.A. a intrat în acţionariatul Cemacon, după preluarea unor credite ale societăţii de la BCR.

Potrivit lui Dan Paul decizia acţionarilor din 2014 a fost luată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor Legii Societăţilor Comerciale 31/1990.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a invocat că nu a existat o convocare şi o decizie a acţionarilor anterioară diminuării capitalului societăţii, cu privire la dizolvarea societăţii. Totodată, Dan Paul susţinea că situaţiile financiare ale companiei nu au făcut dovada condiţiei referitoare la diminuarea activului net sub jumătate din capitalul social subscris. În plus, potrivit acţionarului Cemacon, compania nu avea situaţii financiare aprobate prin AGA pentru anul 2013, la momentul deciziei diminuării capitalului social.

Cemacon este controlată în proporţie de 90% de Dragoş şi Adrian Pavăl după ce, recent, aceştia au achiziţionat, prin Dedeman, un pachet de 2,54% din capitalul producătorului de materiale de construcţii.

Citeste si Cemacon nu dă dividente anul acesta. Frații Pavăl investesc banii în energie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.