Magistraţii de la Cluj au decis trimiterea în judecată a patru afacerişti cunoscuţi în lumea fotbalului. La începutul lunii mani, Tribunalul Cluj s-a pronunţat pe camera preliminară din dosarul Clubul Universitatea dispunând trimiterea în judecată a lui Florian Walter, Ioan Mărginean, Marius Nicolae şi fostul patron al Petrolul Ploieşti, Daniel Capră.

 

Capete de acuzare pentru un prejudiciu de milioane de euro

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a dispus trimiterea în judecată a lui Florian Walter, patron al clubului de fotbal Universitatea Cluj, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi delapidare, precum şi a altor trei persoane.

Procurorii DIICOT arată că valoarea prejudiciului cauzat FC Universitatea Cluj se ridică la aproape 2,5 milioane de euro, sumă pentru care au fost instituite măsuri asiguratorii.

‘La data de 03.11.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism — Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Walter Florian, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, Capră Daniel, Mărginean Ioan şi Nicolae Marius Adrian, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituirii unui grup infracţional organizat, urmat de săvârşirea unei infracţiuni.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că în cursul anului 2012, în timp ce deţinea calitatea de director general şi acţionar majoritar în cadrul FC Universitatea Cluj SA, inculpatul Walter Florian a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii Mărginean Ioan şi Capră Daniel, grup care a fost sprijinit şi de către inculpatul Nicolae Marius Adrian, şi care a avut ca scop realizarea unui plan infracţional prin care, în urma comiterii unei infracţiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, urmau să fie obţinute în mod ilicit beneficii materiale pentru FC Petrolul Ploieşti SA, club în care inculpatul Walter Florian avea un interes direct, deoarece deţinuse calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie’, arată procurorii DIICOT Cluj.

Daniel Capra

Afacerile cu Capră de la Petrolul Ploieşti

În rechizitoriul întocmit împotriva acestora se menţiona că în perioada cuprinsă între începutul anului 2012 — toamna anului 2012, ‘inculpaţii Walter Florian,Mărginean Ioan, Capră Daniel, Nicolae Marius Adrian, în calitate de membri ai grupului infracţional organizat, au desfăşurat în mod coordonat, pe o perioadă determinată, în diferite modalităţi de participare, o activitate infracţională complexă, fiecare dintre participanţi având clar stabilite rolurile şi atribuţiile, scopul urmărit şi realizat fiind comiterea unei infracţiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, prin efectuarea demersurilor de însuşire în mod nejustificat, a unui număr de 11 jucători de fotbal cu o valoare de piaţă ridicată, din cadrul acestui club, pentru a fi mutaţi cu titlu gratuit la un club advers FC Petrolul Ploieşti SA, club unde inculpatul Walter Florian a stabilit că îşi va reloca resursele în calitate de ‘finanţator’, având interese în mod direct’.

De asemenea, procurorii DIICOT susţin că interesul şi scopul membrilor grupului infracţional a fost acela de a ridica valoarea profesională şi financiară a clubului Petrolul Ploieşti, în detrimentul clubului U Cluj, prin relocarea gratuită a celor mai buni jucători de la această echipă către echipa adversă. Dosarul a fost înaintat, anul trecut, Tribunalului Cluj.

 

Şapte luni de preliminară şi măsuri preventive

După finalizarea rechizitoriului, la începutul lunii noiembrie, Walter, Capră, Mărginean şi Nicolae au fost prezentaţi instanţei pentru etapa camerei preliminare în vederea trimiterii în judecată în raport cu acuzaţiile DIICOT.

Timp de şapte luni de zile, aceştia prin avocaţi au încercat să convingă judecătorul de la Tribunalul Cluj că acuzaţiile sunt nefondate, urmărirea penală s-a făcut nelegal şi că unele acte materiale nu sunt conforme cu realitatea.

Plasaţi lunar în control judiciar de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, într-un final, la începutul lunii mai, s-a dispus începerea procesului de fond.

La următorul termen de judecată, aceştia vor fi nevoiţi să aibă pregătită o strategie de apărare. Vorbim de o listă individuală cu martori propuşi şi totodată de faptul că vor fi audiaţi în faţa instanţei, în şedinţă publică.

Pentru prejudiciul de peste două milioane de euro, s-au constituit părţi vătămate în dosar: Societatea FC Universitatea Cluj(care este în faliment) şi Consiliul Local al  Municipiului Cluj Napoca.

universitatea-cluj

O echipă obligată să moară şi să renască…

După cum menţionam mai sus, entitatea juridică ce deţinea echipa ”U ” Cluj a intrat în faliment. Echipa de fotbal a avut de suferit într-o mare proporţie, de pe urma managementului defectuos al Societăţii FC Universitatea Cluj, de la salarii neplătite, lipsă fonduri pentru deplasări, etc.

Anul trecut, primarul Emil Boc împreună cu cei din Consiliul Local au hotărât să salveze echipa, luând-o sub aripa bugetului.

Retrogradată în Liga a III-a, la un pas de faliment, rămasă fără jucători valoroşi, echipa U Cluj a fost la un pas să nu se mai poată înscrie în sezonul  competiţional 2016-2017 şi să dispară de pe scena fotbalului românesc. Salvarea U Cluj a venit însă în şedinţa de Consiliu Local, din august 2016, când au fost votate două proiecte de hotărâre: primul, privind încetarea contractului de licenţă exclusivă a mărcii Universitatea Cluj U 1919 şi al doilea, referitor la aprobarea transmiterii dreptului de folosinţă exclusivă, totală şi perpetuă, cu titlu gratuit, asupra mărcii Universitatea Cluj U 1919 către Asociaţia Club Sportiv de Fotbal Alb-Negru a Studenţilor Clujeni.

Asociaţia este formată din şase universităţi din Cluj-Napoca şi Primăria Cluj-Napoca. Prin aprobarea celui de-al doilea proiect (cu 19 voturi pentru şi o abţinere), practic  a fost înfiinţată o altă echipă U Cluj, care va porni de la zero. Înainte de a trece la votul celor două proiecte, primarul Emil Boc a declarat că acesta este un moment istoric pentru U Cluj şi le-a amintit consilierilor locali că de votul lor depinde soarta echipei.

“Este un moment de istorie, un nou moment de continuitate a U Cluj care trece într-o nouă etapă şi de votul dumneavoastră se leagă viitorul echipei, date fiind circumstanţele pe care le cunoaştem cu toţii. În condiţiile în care formula respectivă nu putea asigura înscrierea în Liga a III-a, încă din luna februarie am pregătit un demers alternativ dacă nu va avea posibilitatea să se înscrie în Liga a III-a. Am început cu rezervarea numelui şi apoi am continuat cu gândirea spiritului universităţii aşa cum era acum 100 de ani şi pentru aceasta am contactat rectorii universităţilor. A urmat actul de semnare a acordului de constituire a asociaţiei, de prelungire a mărcii, de depunere a  actelor în instanţă, de negociere a încheierii contractului de marcă pe cale amiabilă”, a declarat atunci, Emil Boc.

Ideea înfiinţării unei noi echipe a Universităţii Cluj a fost vehiculată de numeroşi simpatizanţi ai echipei, ca singură soluţie de oferire a unei stabilităţi şi transparenţe organizatorice. Noua structură îl va avea ca manager pe fostul mare internaţional Ioan Ovidiu Sabău, cel mai cunoscut produs fotbalistic al formaţiei, care s-a mai implicat în redresarea clubului şi în anii 2000. Cel mai probabil clubul va porni din Liga a 4-a. Modul de salvarea al clubului de fotbal clujean nu este nou şi a funcţionat foarte bine la alte cluburi din Europa (Napoli, Fiorentina, Glasgow Rangers şi Parma), aflate într-o situaţie similară cu a “U” Cluj.

Astfel, echipa a luat-o de la zero, iar în aproape un an a jucat cu toate echipele din cele mai inferioare ligi ale judeţului Cluj. Scorurile la meciurile respective erau pe măsură. Spre exemplu, în luna martie a acestui ani, „U” Cluj i-a învins cu 14-1  pe cei de la Viitorul Mihai Georgescu, în primul meci din returul ligii a patra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.