Neînvinși în preliminarii (7 victorii, 3 egaluri, 0 înfrângeri), tricolorii U 21 au reușit să se califice la un Campionat European pentru a doua oară în istorie, iar performanța este cu atât mai importantă cu cât la precedenta ediție la care naționala de tineret a României a participat, cea din 1998, nu a fost vorba de o calificare, jucând în calitate de țara gazdă. 

 Campionatul European U 21 2019 se desfășoară în perioada 16-30 iunie în cinci orașe din Italia (Trieste, Cesena, Bologna, Reggio Emilia, Udine) și unul din San Marino (Serravalle). 

 Din păcate pentru tricolorii antrenați de Mirel Rădoi, grupa în care vor evolua este una cât se poate de dificilă, cu Anglia și Franța, primele două favorite la câștigarea trofeului, dar și cu Croația, țară ce a reușit să ajungă (cu naționala mare) în finala Cupei Mondiale din Rusia 2018. 

 Potrivit cotelor oferite de agenția de pariuri online Unibet la Euro 2019, Anglia și Franța sunt creditate cu cota 2.10 să câștige grupa C, Croația are o cotă de 9.00, iar România cota 21.00. Motivele nu sunt deloc greu de înțeles. 

 Anglia 

 Fotbalul britanic se află în mod cert pe o pantă ascendentă, dovadă stând parcursul bun al naționalei Angliei la Cupa Mondială din Rusia 2018, unde a fost la un pas să joace finala, și bineînțeles apariția a 4 echipe din Premier League în finalele Europa League și Champions League 2019. Sub comanda lui Adrian Neil Boothroyd, Anglia U 21 a terminat neînvinsă campania de calificare la Euro 2019, cu 8 victorii și 2 egaluri, câștigând grupa a 4-a, cu 26 de puncte din 30 posibile. Valoarea de piață a formației se apropie de 250 de milioane de euro, cu jucători evaluați la peste 25 de milioane euro, precum Ryan Sessegnon, James Maddison sau Phil Foden. 

 Franța 

 După cum știți probabil, naționala mare a Franței este actuala campioană mondială la fotbal, astfel că nu e de mirare că juniorii au terminat și ei neînvinși preliminariile Euro 2019, cu 9 victorii și un singur egal. Potrivit transfermarkt.com, lotul Franței U 21valoreaza 294.5 milioane de euro. Cel mai scump jucător al sau este Houssem Aouar – 40 milioane de euro. 

 Croația 

 Reprezentativa de tineret a Croației a câștigat grupa 1 a preliminariilor, câștigând 8 din cele 10 partide, remizând o dată și suferind o înfrângere. La cele două participări din istorie la un campionat european de tineret, Croația a ocupat ultimul loc de fiecare dată. Valoarea de piață a lotului croat se ridica la 94 de milioane de euro. 

 România 

 Tricolorii au câștigat grupa a 8-a a preliminariilor, cu 24 de puncte, devansând Portugalia cu 2 puncte. Au început campania de calificare cu Daniel Isăilă pe bancă, însă acesta a fost înlocuit pe parcurs de Mirel Radoi. Naționala de tineret a României este evaluată la 46.7 milioane de euro în acest moment, cei mai scumpi componenți ai lotului fiind portarul Ionuț Radu – 10 milioane de euro și Dennis Man – 4.5 milioane de euro. Locul 2 ar fi fost ocupat de Răzvan Marin – 9 milioane de euro, însă noul sau club, Ajax, nu i-a permis să evolueze la Euro 2019.   

 Meciurile din Grupa C se dispută după următorul program

 Marți, 18 iunie 

 •  Ora 19:30: România – Croația  

 •  Ora 22:00: Anglia – Franța  

 Vineri, 21 iunie 2019 

 •  Ora 19:30: Anglia – România  

 •  Ora 22:00: Franța – Croația 

 Luni, 24 iunie 2019 

 •  Ora 22:00: Croația – Anglia 

 •  Ora 22:00: Franța – România 

final

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.