Aseară, la vila Lac liberalii s-au reunit pentru a plânge unii pe umerii celorlalți despre cum au ajuns să fie ospătarii PSD-ului în cadrul guvernului Ciucă.

Ședința a fost una extrem de tensionată, iar premierul Nicoale Ciucă și secretarul general al PNL Lucian Bode ar fi fost criticați aspru de liderii din teritoriu, arată hotnews.ro. După ședința neoficială, liberalii s-au reunit joi, la Parlament, în Biroul Permanent Național.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care relația dintre PNL și PSD este tensionată după haosul din Coliție, prin lipsa asumării unor decizii comune în ceea ce privește Codurile Penale, dar și legea pensiilor speciale. Liberalii i-ar fi reproșat lui Ciucă și Bode proasta gestionare a relației cu PSD, lipsa măsurilor liberale și lipsa de strategie și organizare a partidului.

Printre cei mai vocali lideri care le-au adus reproșuri se numără Ilie Bolojan, Vasile Blaga, Raluca Turcan și Emil Boc.

Potrivit surselor HotNews.ro, Ilie Bolojan și-a început discursul spunând că PNL a făcut această coaliție de nevoie, fără să și-o dorească si că „noi speram să facem niște reforme majore, niște lucruri mari, necesare, iar Guvernul nu face altceva decât să fie un amărât de administrator și ăla de multe ori foarte slab și lipsit de viziune”.

„Suntem ospătarii PSD la guvernare”

Bolojan i-a reposșat lui Lucian Bode că prezintă sondaje în care PNL este în creștere, dar realitatea este alta, partidul fiind în „descreștere”.

Un alt lider PNL, Vasile Blaga, a criticat dur lipsa de organizare a partidului.

  • „Suntem ospătarii PSD la guvernare, zero organizare. Stâlpii sunt mai cunoscuți decât miniștrii.
  • 70% dintre miniștrii noștri dacă îi pui lângă un stâlp, primarii și activiștii noștri, recunosc stâlpul, nu și miniștrii.
  • Nu se poate așa ceva, iar unii își doresc să fie președinți de organizații, dar nu știu problemele organizațiilor”, ar fi reproșat Blaga făcând aluzie la ministrul Sebastian Burduja, care dorește șefia PNL București.

Blaga a cerut ca la rotativă PNL să nominalizeze nume grele, din prima linie a partidului, pentru a contrabalansa forța PSD și a dat exemplu modul în care Traian Băsescu a nominalizat miniștrii după modelul Guvernului Tăriceanu 1 – Alianta DA si Guvernul Boc în 2009, cu PSD. „Trebuie să se intre cu prima linie de leadership, inclusiv cu europarlamnetarii de la Bruxelles, cei doi prim -vicepreședinți”, ar fi spus Blaga.

„Un haos și o bâlbăială penibilă”

Un alt lider, președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, le-a reproșat lui Ciucă și Bode că nu a existat nicio strategie de comunicare în cazul dezbaterii proiectelor de modificare a Codurilor Penale și că rezultatul a fost „un haos și o bâlbăială penibilă”. Turcan i-a cerut lui Ciucă sa numească un singur proiect liberal promovat de actuala coaliție. Răspunsul lui Nicolae Ciucă a fost „păstrarea cotei unice”.

De altfel, potrivit surselor HotNews.ro, premierul Nicoale Ciucă a răspuns criticilor „printr-un discurs șablon pe care îl are de fiecare dată când există tensiuni și nemulțumiri în partid”.

„Trebuie să fim corecți, iar românii vor aprecia asta. Este momentul bun de a ne pune în evidență calitățile pe care le avem: corectitudinea, seriozitatea, responsabilitatea. PNL va respecta protocolul și rotativa la guvernare”, le-ar fi răspuns Ciucă liberalilor, potrivit surselor HotNews.ro.

În replică, prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu i-ar fi spus lui Ciucă: „Da, noi respectăm protocolul coaliției dar pesediștii nu o fac, noi de ce să rămânem cu orice preț? PNL are și opțiune de a ieși de la guvernare dacă se continuă în același mod”, ar fi spus Motreanu.

După ședința neoficială, liberalii s-au reunit joi, la Parlament, în Biroul Permanent Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.