Având în vedere acțiunile de pregătire a aniversării Centenarului Marii Uniri doresc să vă aduc în atenție posibilitatea reconstruirii unui monument ce a existat în vârful Dealului Feleacului între anii 1941 și 1944. Urmare a Dictatului de la Viena, o parte a Ardealului de Nord a fost dat Ungariei, astfel că granița vremelnică dintre Ungaria și România a trecut pe Dealul Feleacului, și între Cluj și Feleac. În starea de revoltă și deznădejde ce a cuprins poporul român atunci în fața acestui abuz internațional, care n-a fost însoțit de o reacție politică și militară și adecvată, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, prin președinta acestei societăți, Alexandrina Gr. Cantacuzino, a avut inițiativa ridicării unui monument în vârful Dealului Feleacului, lângă șoseaua națională, la 500m de granița impusă, ce s-a sperat și s-a dovedit efemeră.

Numit “Crucea Mântuirii” acesta s-a dorit a fi o cruce monumentală din granit de 9 m, pe un soclu de granit de 3 m, care să arate tuturor românilor din Ardealul răpit, în special clujenilor, că nu sunt singuri și că speranța Reîntregirii României trebuie să mobilizeze toate resursele statului român, ale societății române și în general, prin toate structurile sale. Datorită restricțiilor din acea perioadă dificilă pentru România realizarea monumentului a întâmpinat dificultăți, fiind aduse mai multe modificări, cea mai importantă fiind ca soclul de piatră să fie înalt de 6m, soclu pe care să fie amplasată o troiță de lemn, de o valoare inestimabilă.

Această Troiță a fost realizată de membrii Acțiunii Patriotice, invalizi din Primul Război Mondial, cu aprobarea Reginei Maria, cu intenția de a fi amplasată în curtea Palatului Cotroceni. Pentru motive necunoscute Troița a rămas într-o rezervă a Palatului Cotroceni până în anul 1941 când a fost donată Societății Ortodoxe a Femeilor Române, cu acordul Regelui Mihai, de către Cpt. invalid Ion Constantinescu, pentru a fi amplasată pe soclul de piatră din vârful Dealului Feleacului. Monumentul a fost recepționat de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române în noiembrie 1941 și a fost inaugurat în ziua de 5 aprilie, ziua Sfintelor Paști din anul 1942. Acesta era iluminat de 5 reflectoare pe timp de noapte fiind vizibil din Cluj și producând o puternică emoție celor care îl vedeau din împrejurimi.

Conștienți de importanța națională a acestui monument, care a demonstrat încă o dată
importanța societății civile în momentele de cumpănă ale națiunii române, convinși că el
trebuie să revină pe vechiul amplasament, pentru a reaminti de tragicele evenimente ale
anilor ’40, evenimente care nu trebuie să se mai repete așa cum ar dori acțiunile nostalgice
ale unora, am intreprins în 2017 și 2018 demersuri pe lângă autoritățile Statului Român
(Guvernul României și Ministerul Culturii și Identității Naționale) pentru refacerea
monumentului, așa cum a fost conceput inițial. Deși în 1941 s-a dorit să fie o cruce, înaltă de 9 m, din granit, până la urmă pe soclul din beton placat cu marmură a fost înălțată o troiță donată Reginei Maria de către Asociația Invalizilor de Război de după Primul Război
Mondial. Monumentul a dobândit astfel o și mai consistentă semnificație națională,
troița Reginei Maria din vârful Dealului Feleacului, fiind pentru românii rămași înafara
graniței impuse abuziv de puterile fasciste o garanție că într-adevăr nu vor fi uitați și vor fi
readuși în România, sperată Reîntregită.
După ce răspunsurile primite de la București au arătat că s-ar putea obține o finanțare de la Guvern pentru refacerea monumentului doar dacă solicitarea vine din partea unei asociații care are printre obiective și activități de interes cultural, am hotărât să înființăm
Asociația INIȚIATIVA FELEACU. În numele acestei asociații a fost depus la Ministerul
Culturii și Identității Naționale, departamentul Identității Naționale, în data de 18 iunie 2018 proiectul “Reconstrucția monumentului CRUCEA MÂNTUIRII din Dealul Feleacului”.

Deoarece intenționăm să fie refăcut cât mai aproape de varianta dorită inițial (în anul 1941), cu o cruce din piatră nobilă, s-a realizat proiectul atașat. Pentru că atunci era un monument al tristeții, al supărării, al protestului împotriva abuzurilor, s-a dorit a fi realizat din granit, dar acum – pentru că este un monument al izbânzii, al speranței împlinite, al optimismului și recunoștinței – acesta se va realiza din marmură de Rușchița. Va avea o lumină interioară, specifică acestui mineral cu care a fost binecuvântată România.

Având în vedere că șansele de a obține suport de la Guvernul României pentru realizarea
integrală a proiectului sunt reduse, nefiind exclus să nu se primeasca nici măcar un suport
minim, am hotărât să reînălțăm monumentul în acest an aniversar din resurse obținute prin
donații.
În consecință vă rugăm să participați la reconstruirea monumentului din vârful Feleacului cu o donație în lei, în nume propriu sau al entității pe care o conduceți, depusă în contul
Asociației INIȚIATIVA FELEACU la Banca TRANSILVANIA:
RO78BTRLRONCRT0448524701, cu specificația “Donație pentru monument Feleacu”.
În cazul în care cunoașteți și alte persoane cu disponibilitate pentru susținerea unor asemenea proiecte v-am fi deosebit de recunoscători dacă le-ați face cunoscut acest apel. Toți sponsorii vor fi nominalizați în cartea care va prezenta istoria monumentului, cu documente de la Arhivele Naționale ale României, precum și date despre viitorul proiect menit a realiza amenajări ulterioare pentru ansamblul Popasul Regal Feleacu, acesta fiind locul de unde Regele Carol al II-lea și cel puțin o dată Regele Mihai, au urmărit cursele de automobile și motociclete organizate în perioada interbelică pe dealul Feleacului. Numele donatorilor principali (de cel puțin 5000 lei) vor fi, de asemenea, incluse în toate materialele de prezentare și promovare a evenimentului.

 

1

2

3

4

5

7

DSC03004

DSC03025

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here