Europa se confruntă cu o creştere de miliarde de euro a costurilor pentru a ţine sub control tuberculoza, în condiţiile în care se răspândesc forme rezistente la medicamente ale acestei boli, relevă studiul de pionierat al economiștilor germani, citat de Reuters, potrivit Agerpres. Tuberculoza implică anual costuri directe de peste 500 de milioane de euro pe regiune şi alte 5,3 miliarde de euro pierderi de productivitate.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii (OMS), tuberculoza a infectat 8,7 milioane de oameni din întreaga lume în 2011 şi a ucis 1,4 milioane. Nu mai puţin de două milioane de persoane pot avea tulpinile rezistente la medicamente până în 2015, afirmă organizaţia cu sediul la Geneva. Poate cel mai bun exemplu pentru lipsa de preocupare pentru prevenţia acestei boli este modul în care România a devenit una dinter puţinele ţări din Europa din care tuberculoza nu a fost eradicată.

Februarie 2013 era termenul stabilit de Ministerul Sănătăţii pentru reanimarea Institutul Cantacuzino, aflat „pe butuci” nu mai produce vaccinul anti tuberculoză. În lipsa acestuia, Ministerul Sănătății a cumpărat vaccinul din Danemarca, iar mai mulți bebeluși s-au îmbolnăvit după ce au fost vaccinați cu acest produs. În prezent, unii părinți aleg să nu mai vaccineze copiii, de teamă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.